Decizia nr. 2254/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 aprilie 2014, reclamantul Composesoratul Urbarial Tibru a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură: - anularea Adresei nr. 15479/EGE din 1 aprilie 2014, emisă de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin Departamentul pentru ape, păduri și piscicultura; - obligarea pârâtului la plata sumei de 18. 212,43 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă care nu au putut fi recoltate de reclamant în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Trascău în zona/tipul funcțional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Iezarul Trascău, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masa lemnoasa, aferente anului 2008; - obligarea pârâtului la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 18.212,43 RON, începând cel puțin cu data de 1 aprilie 2014 - dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care M.M.S.C. prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a refuzat nejustificat, să dispună plata compensațiilor cuvenite, precum și acordarea cheltuielilor de judecată. 1.

La data de 2 septembrie 2014, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul chemării în judecată în calitate de pârât și a Departamentului Ape, Păduri și Piscicultură. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 270 din 17 noiembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal: - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice; - a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; - a respins excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Composesoratul Urbarial Tibru, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură; - a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 18.212,43 RON, reprezentând compensații aferente anului 2008 și dobânda aferentă acestei sume, calculată începând cu data de 1.04.2014 și până la achitarea integrală a debitului; - a respins celelalte cereri ale reclamantului, ca neîntemeiate; - a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea adresei 15479/EGE din 1 aprilie 2014 și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 2.700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cererile de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (actualmente Ministerul Apelor și Pădurilor, potrivit O.U.G. nr. 1/2017 și H.G. nr. 20/2017) și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură, în temeiul dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. 3.1. Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a formulat următoarele critici la adresa sentinței: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, recurentul a invocat incidența art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012 modificat prin pct. 3 din Legea nr. 71/2013 și art. 6 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) din Hotărârea nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, potrivit cărora Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură este o entitate juridică distinctă, cu personalitate proprie și buget propriu, acesta având calitate procesuală pasivă în cauză. Referitor la excepția prematurității acțiunii, a arătat că nu au fost parcurse toate etapele premergătoare obținerii compensațiilor și sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 97 și urm. din Codul Silvic, precum și pe cele ale H.G. nr. 861/2009. Pe fond, a arătat că dispozițiile H.G. nr. 861/2009 vizează persoanele fizice și deținătorii de terenuri cu vegetație forestieră în suprafață de cel mult 30 ha, astfel că, pentru situația dedusă judecății nu există un cadru legal aplicabil (reclamantul deține o suprafață mai mare de 30 ha), iar suma acordată cu titlu de compensații a fost calculată în mod subiectiv de către reclamant și neînsușită de către instituțiile cu atribuții în domeniu. În opinia acestui recurent, adresa 15479/EGE din 1 aprilie 2014 emisă de D.A.P.P. și nu de către minister, nu reprezintă un refuz de acordare a compensațiilor, ci o informare a petentului despre cadrul legal în care aceste compensații se pot acorda, astfel că nu poate fi considerată un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004. 3.2. Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 91 Codul de procedură fiscală în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că este incident termenul de prescripție de 3 ani reglementat de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. prevederile H.G. nr. 861/2009 nu sunt incidente în cauză, deoarece fondul forestier deținut de reclamant depășește suprafața de 30 ha, respectiv 221,20 ha, parte integrantă din Rețeaua Ecologică Natura 2000. - refuzul de rezolvare favorabilă a cererii este justificat, în lipsa unei metodologii de calcul a compensațiilor. reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare acordării despăgubirilor solicitate conform Deciziei Comisiei Europene nr. C/2012/5126 cu privire la aprobarea la plată a ajutoarelor de stat pentru proprietarii privați. Intimatul-reclamant Composesoratul Urbarial Tibru nu a depus întâmpinare în cauză.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2016, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 15 iunie 2017. La termenul de dezbateri, intimatul-reclamant a depus concluzii scrise .

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în notele scrise depuse de intimată, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Obiectul prezentei acțiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) de acordare către intimatul-reclamant Composesoratul Urbarial Tibru a despăgubirilor aferente anului 2008, în sumă de 18.212,43 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T2 - a Rețelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Trascău. Prima instanță a respins ca nefondate excepțiile invocate, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la plata sumei de 18.212,43 RON, reprezentând contravaloarea compensațiilor aferente anului 2008, precum și a dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data de 1 aprilie 2014 și până la plata efectivă a debitului. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, judecătorul fondului a reținut că nu este fondată pentru următoarele motive: În conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă. Fiind vorba despre o formă de sprijin acordată anual de stat sub forma unor compensații, aceasta reprezintă o contribuție în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel că în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani reglementat de dispozițiile art. 91 din Codul de procedură fiscală și, care, potrivit alin. (2) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Cum reclamantul a solicit prin acțiunea de față compensații aferente anului 2008, demersul său debutând cu cererea înregistrată la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice sub nr. 83758 din 25 iulie 2013, iar termenul de prescripție a început să curgă de la 1 ianuarie 2009 potrivit dispozițiilor anterior menționate, excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată. Instanța de control judiciar nu poate împărtăși soluția instanței de primă jurisdicție cu privire la dezlegarea dată excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. Conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (…) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă." Prima chestiune ce urmează a fi clarificată vizează stabilirea actului normativ care reglementează prescripția dreptului material la acțiune. După cum a reținut și judecătorul fondului, intimatul-reclamant a solicitat acordarea compensațiilor aferente anului 2008, în sumă de 18.212,43 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T2 - a Rețelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Trascău. Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din noul C. civ.: "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit." În mod similar, în art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se menționează că "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit." Prin Decizia 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recursurile în interesul legii s-a statuat în sensul că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011." În condițiile în care compensațiile cerute de intimatul-reclamant sunt aferente anului 2008, adică înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ. (1 octombrie 2011) este evident că este aplicabil Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă care, la art. 3, reglementează un termen de prescripție de 3 ani. A doua problemă ce trebuie analizată vizează afectarea/neafectarea dreptului intimatului-reclamant de condiția suspensivă constând în obținerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutorul de stat. Într-adevăr, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat: "Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul." Însă, instanța de control judiciar reține că dreptul intimatului-reclamant la despăgubiri nu este sub condiție suspensivă, în raport de următoarele argumente: Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, prevăzute în Anexa nr. 1. Relevante pe problema de drept aflată în discuție sunt dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Până la data de 31 decembrie 2009, nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 - "Agricultura" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III -168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării". Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009. Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006) și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora. În speța de față, despăgubirile solicitate de intimat pentru anul 2008 se înscriu în categoria "ajutoarelor existente" pentru care nu se impune obținerea avizului favorabil al Comisiei Europene și adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010. Pe cale de consecință, termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația, respectiv, în cauza de față, de la data de 1 ianuarie 2009, și se împlinește la data de 1 ianuarie 2012. De altfel, trebuie precizat faptul că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 12 iunie 2017, s-a stabilit că Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiție suspensivă, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obținerea compensațiilor aferente anilor 2007, 2008, 2009, iar termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația. După cum s-a arătat anterior, intimatul-reclamant a formulat cererea în afara acestui termen de prescripție, mai precis, la data de 18 aprilie 2014, situație în care acțiunea judiciară este prescrisă. În raport de soluția pronunțată pe problema prescripției dreptului material la acțiune, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate prezentate în memoriul de recurs.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea reclamantului, ca fiind prescrisă.