ÎCCJ, decizie (scj.ro #85534)

Hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii de revocare din funcție a unui președinte de instanță pentru management defectuos. Contestație. Necompetența Completului de 9 judecători ai I.C.C.J. Competența Curții de apel Legea nr. 92/1992, art. 129 Legea nr. 303/2004 Legea nr. 554/2004 , art. 1 alin. (1) Împotriva hotărârii privind îndepărtarea din magistratură pentru management defectuos, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii în temeiul art.66 alin.7 teza I din Legea nr.92/1992, calea de atac la Completul de 9 judecători ai I.C.C.J. nu este reglementată, prin această lege și nici printr-un alt act normativ.

Exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative, prin care Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat revocarea magistratului din funcția de conducere înainte de împlinirea termenului pentru care a fost numit, nu poate fi, însă, asigurată de Înalta Curte de Casație și Justiție, câtă vreme prin nici o dispoziție a legi,i nu s-a prevăzut existența unei căi de atac, împotriva unor asemenea acte, la această instanță. Dar, cum Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are atribuția stabilită de lege de a soluționa astfel de contestații, rezultă că această competență revine instanței de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin urmare, curții de apel.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători, Încheierea nr. 1 din 14 martie 2005 Prin hotărârea nr.14 din 25 iunie 2003, Consiliul Superior al Magistraturii a admis propunerea ministrului justiției și a dispus revocarea judecătorului C.A. din funcția de președinte al Curții de Apel Târgu-Mureș, pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de conducere.

S-a reținut că judecătorul C.A., îndeplinind funcția de președinte al Curții de Apel Târgu-Mureș, și-a exercitat în mod defectuos atribuțiile de conducere a acestei instanțe, astfel că la controlul efectuat în perioada 10-19 aprilie 2000, de către o echipă de inspectori judecătorești, s-au constatat următoarele deficiențe în activitatea sa: - a realizat cu dificultate comunicarea cu instanțele din circumscripția curții de apel pe care a condus-o; - nu a reușit să realizeze un management eficient al resurselor umane în cadrul instanțelor din circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș, în scopul asigurării echilibrului necesar între numărul de magistrați de la fiecare instanță și volumul ei de activitate; - ca urmare a managementului ineficient al resurselor umane din cadrul instanțelor pe care le-a coordonat, posturile din schema Curții de Apel Târgu-Mureș au fost ocupate parțial de judecători în vârstă, care nu au realizat dialogul necesar cu judecătorii mai tineri de la instanțele ierarhic inferioare, ceea ce a generat practică judiciară neunitară între instanțe; - datorită neorganizării, prin ordonanță sau dispoziție de serviciu, a activității judecătorilor inspectori din cadrul curții, studiul practicii de casare a fost materializat doar în lucrări de mici dimensiuni întocmite de președinții de secții.

S-a mai reținut că, în urma controlului din luna februarie 2003, a rezultat că judecătorul C.A. nu a dispus și nici nu a efectuat verificări cu privire la organizarea și calitatea serviciului, în legătură cu respectarea legii și a regulamentelor la instanțele din circumscripția curții, nu s-a preocupat de repartizarea pe judecători a atribuțiilor de îndrumare și control asupra compartimentelor corespunzătoare de la instanțele de control judiciar și nici de distribuirea de sarcini care să asigure cunoașterea și valorificarea practicii instanțelor de control judiciar. În fine, s-a reținut că judecătorul C.A. nu s-a implicat în detensionarea atmosferei necorespunzătoare existente la Tribunalul Mureș.

Pe baza aprecierii în ansamblu a aspectelor menționate, precum și a coroborării împrejurărilor rezultate din materialul probator, s-a conchis că judecătorul și-a exercitat necorespunzător atribuțiile specifice funcției de președinte al Tribunalului-Mureș, sub următoarele aspecte: - a emis unele ordine de serviciu incomplete sau chiar contrare dispozițiilor regulamentare, privind controlul activității administrativ-judiciare în cadrul curții de apel și la instanțele din circumscripția acesteia; - nu a respectat dispozițiile regulamentare privind registrul de control al instanței; - nu a fost preocupat de întocmirea unei tematici adecvate pentru învățământul profesional al judecătorilor și personalului auxiliar; - a adoptat unele hotărâri judecătorești de calitate necorespunzătoare și a depășit termenul legal de redactare la o parte din acestea; - nu s-a implicat în acțiuni de unificare a practicii judiciare în cadrul instanțelor din raza curții de apel; - nu a asigurat o comunicare normală între curtea de apel și instanțele ierarhic inferioare, manifestând deficiențe în această privință; - a manifestat insuficientă preocupare pentru realizarea unui management eficient al resurselor umane de la instanțele subordonate curții; - a dat dovadă de subiectivism la soluționarea cererilor de înscriere la examenele de promovare la o instanță superioară;

- a tolerat existența unei atmosfere încordate la Tribunalul Mureș, ceea ce a influențat negativ activitatea de judecată; - a exprimat public părerea sa cu privire la un proces în curs de desfășurare. S-a considerat că, în raport cu dispozițiile art.66 alin.7 teza I din Legea nr.92/1992, se impune revocarea judecătorului C.A. din funcția de președinte al Curții de Apel Târgu-Mureș. Împotriva acestei hotărâri, judecătorul C.A., invocând prevederile art.129 din Legea nr.92/1992 republicată, cu modificările ulterioare, a formulat contestație, solicitând înaintarea acesteia, în vederea soluționării, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinându-se contestația, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, se constată următoarele: Prin art.129 din Legea nr.92/1992, invocată de contestator, se prevedea că „împotriva hotărârilor pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii sau de Comisia de disciplină a Ministerului Public, magistratul în cauză poate face contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii”, iar „contestația se depune la comisia de disciplină care a pronunțat hotărârea și se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet format din 9 judecători”. Din această dispoziție imperativă, care face parte din Titlul VII al legii menționate, intitulat „Răspunderea disciplinară a magistraților”, rezultă, deci, că a fost reglementată calea de atac a contestației numai împotriva hotărârii date de Consiliul Superior al Magistraturii ca instanță disciplinară pentru magistrați.

Tot astfel, prin prevederile art.97 alin. (3) din aceeași lege, s-a reglementat calea de atac a contestației îndreptată la Completul de 9 judecători și împotriva hotărârilor de îndepărtare din magistratură pentru caz de boală psihică sau pentru vădită incapacitate profesională, iar prin art.64 era reglementată exercitarea acelorași căi de atac, la Completul de 9 judecători, împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României numirea în funcție a magistratului declarat reușit la examenul de capacitate. Împotriva hotărârii privind îndepărtarea din magistratură pentru management defectuos, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii în temeiul art.66 alin.7 teza I din Legea nr.92/1992, calea de atac la Completul de 9 judecători ai I.C.C.J., nu este reglementată, prin această lege și nici printr-un alt act normativ.

Așa fiind, urmează a se examina dacă hotărârea vizată de contestator nu este supusă, totuși, vreunei alte căi de atac. Sub acest aspect, este de observat că, în conformitate cu art.129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Pe de altă parte, controlul judecătoresc asupra actului de confirmare a propunerii ministrului justiției de revocare a unui magistrat din funcția de conducere este firesc să fie exercitat, o atare cerință fiind conformă cu reglementarea prin Constituție a accesului liber la justiție, precum și cu principiul dreptului la un recurs efectiv, instituit prin art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative, prin care Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat revocarea magistratului din funcția de conducere înainte de împlinirea termenului pentru care a fost numit, nu poate fi, însă, asigurată de Înalta Curte de Casație și Justiție, câtă vreme prin nici o dispoziție a legii, nu s-a prevăzut existența unei căi de atac, împotriva unor asemenea acte, la această instanță.

În această privință, prin decizia nr.433 din 21 octombrie 2004 a Curții Constituționale, s-a subliniat că asemenea dispoziții, care corespund celor cuprinse în art.50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților, sunt neconstituționale în măsura în care din conținutul lor s-ar înțelege că magistratul nu poate ataca în justiție o hotărâre prin care Consiliul Superior al Magistraturii îi refuză exercitarea unui drept dobândit, astfel că și în cauza de față contestatorul are dreptul să atace în justiție hotărârea la care el se referă.Dar, cum Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are atribuția stabilită de lege de a soluționa astfel de contestații, rezultă că această competență revine instanței de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin urmare, curții de apel.

În consecință, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului, în vederea soluționării, Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu-Mureș, căreia îi revine competența potrivit art.3 alin. (1) C. proc. civ.