ÎCCJ, Decizia nr. 7/2004

în compunerea prevăzută de art. 64 din Legea nr. 92/1992 Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 227 din 17 iulie 2002, Consiliul Superior al Magistraturii a validat examenul de capacitate al magistraților stagiari și consilierilor juridici asimilați magistraților stagiari, organizat de Ministerul Justiției în perioada 17 mai-2 iulie 2002. Petenta C.M. susține că după afișarea rezultatelor la probele scrise, susținute în cadrul examenului menționat, a formulat contestație în termen legal, prin care a solicitat reevaluarea lucrării scrise la disciplina drept comercial, apreciind că nota 2,25 acordată nu reflectă conținutul tezei. Spre deosebire de anii anteriori, contestația nu a fost soluționată în fața candidatei.

În temeiul art. 62 alin. (3) din Legea nr. 92/1992, petenta susține că a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii o cerere, anterior validării examenului de capacitate menționat, prin care a solicitat invalidarea parțială a examenului, prin anularea rezultatului obținut la lucrarea scrisă la disciplina drept comercial, considerând că nu au fost respectate condițiile legale, privind organizarea examenului. În raport de cele arătate, petenta consideră că a fost vătămată în dreptul său, printr-o manieră de tratare a lucrării scrise și a contestației, apreciate ca arbitrare și, drept urmare, pusă nejustificat în fața perspectivei de a fi îndepărtată din magistratură, după o perioadă de peste 3 ani și 10 luni de activitate.

În concluzie, petenta a solicitat admiterea plângerii și obligarea intimatului să permită participarea acesteia la următorul examen de capacitate, în vederea susținerii probelor orale. Plângerea este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Inadmisibilitatea privește, între altele, contestarea dreptului reclamantului, cu privire la calea procesuală aleasă pentru protecția juridică a pretenției deduse judecății. Este de reținut că reglementarea principiului statuat prin art. 129 din Constituția României, corespunzător dispozițiilor art. 21 din legea fundamentală, legea procesuală civilă, cu referire la cauză, prin C. proc. civ., art. 64 și art. 129 din Legea nr. 92/1992 și art. 4 din Legea nr. 29/1990, a determinat riguros, prin norme imperative, desfășurarea procesului civil.

Aceste norme, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, au creat un cadru adecvat de protecție judiciară a drepturilor persoanei. Normele legale, privind sesizarea instanțelor judecătorești, cu referire la calea procesuală aleasă, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor pronunțate cu nesocotirea lor. Ca atare, stăruința părții în soluționarea cauzei de o anumită instanță nu este suficientă prin ea însăși, admisibilitatea căii procesuale alese, fiind condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, Consiliul Superior al Magistraturii emite acte administrative și acte administrativ-jurisdicționale, cenzurabile în condițiile legii.

Printre altele, Consiliul Superior al Magistraturii are competența validării examenului de capacitate al magistraților stagiari și respectiv invalidării, în tot sau în parte, a examenului în cazurile în care acesta constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege, cu privire la organizare sau că rezultatele au fost denaturate prin săvârșirea unei fraude la lege.

Exercitarea controlului judecătoresc, asupra actului de validare sau invalidare a examenului de capacitate al magistraților stagiari, nu este, însă, de competența Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție care, în temeiul art. 64 sau 129 din Legea nr. 92/1992, este abilitată a cenzura exclusiv refuzul Consiliului Superior al Magistraturii, de a propune Președintelui României numirea în funcție a magistratului stagiar reușit la examenul de capacitate, după validarea acestuia și, respectiv, hotărârile prin care s-a admis acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției și a fost angajată răspunderea disciplinară a magistratului. Or, admiterea unei căi procesuale, la stăruința părții, în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost învestit cu soluționarea unei plângeri, formulate împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii, de a admite o cerere privitoare la invalidarea parțială a examenului de capacitate al magistraților stagiari, sesiunea 17 mai-2 iulie 2002, organizat de Ministerul Justiției. Această situație nu face parte dintre cele care, în baza normelor speciale de atribuire a competenței, respectiv art. 64 sau art. 129 din Legea de organizare judecătorească, pot fi supuse controlului judecătoresc exercitat de Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca atare, excepția invocată este întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va respinge plângerea, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge plângerea formulată de C.M., procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a admite cererea acesteia, privind invalidarea parțială a examenului de capacitate al magistraților, organizat de Ministerul Justiției în perioada mai-iulie 2002, ca inadmisibilă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 16 februarie 2004.