ÎCCJ, decizie (scj.ro #85547)

Competență

materială. Plângere formulată de un magistrat stagiar împotriva refuzului

Consiliului Superior al Magistraturii de invalidare parțială a examenului de

capacitate al magistraților. Necompetența Completului de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție de a exercita contolul judecătoresc asupra

actului de validare sau invalidare a acestui examen.

Exercitarea controlului

judecătoresc asupra actului de validare sau invalidare a examenului de

capacitate al magistraților stagiari nu este însă de competența Completului de

9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție care, în temeiul art.64

sau 129 din Legea nr.92/1992, este abilitată a cenzura exclusiv refuzul

Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României

numirea în funcție a magistratului stagiar reușit la examenul de capacitate,

după validarea acestuia și, respectiv, hotărârile prin care s-a admis acțiunea

disciplinară exercitată de ministrul justiției și a fost angajată răspunderea disciplinară

a magistratului.

Or, admiterea unei căi procesuale, la stăruința părții, în alte condiții decât

cele prevăzute de legea procesuală apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea

de drept.

Completul de 9 judecători,

decizia nr.7 din 16 februarie 2004

Prin hotărârea nr.227 din 17 iulie 2002, Consiliul Superior al

Magistraturii a validat examenul de capacitate al magistraților stagiari și

consilierilor juridici asimilați magistraților stagiari, organizat de

Ministerul Justiției în perioada 17 mai – 2 iulie 2002.

Petenta C.M. susține că după afișarea rezultatelor la probele scrise, susținute

în cadrul examenului menționat, a formulat contestație în termen legal, prin

care a solicitat reevaluarea lucrării scrise la disciplina

drept comercial

,

apreciind că nota 2,25 acordată nu reflectă conținutul tezei.

Spre deosebire de anii anteriori, contestația nu a fost soluționată în fața

candidatei.

În temeiul art.62 alin.3 din Legea nr.92/1992, petenta susține că a înaintat

Consiliului Superior al Magistraturii o cerere, anterior validării examenului

de capacitate menționat, prin care a solicitat invalidarea parțială a

examenului, prin anularea rezultatului obținut la lucrarea scrisă la disciplina

drept comercial

, considerând că nu au fost respectate condițiile legale

privind organizarea examenului.

În raport de cele arătate, petenta consideră că a fost vătămată în dreptul său,

printr-o manieră de tratare a lucrării scrise și a contestației, apreciate ca

arbitrare și, drept urmare, pusă nejustificat în fața perspectivei de a fi

îndepărtată din magistratură după o perioadă de peste 3 ani și 10 luni de

activitate.

În concluzie, petenta a solicitat admiterea plângerii și obligarea intimatului

să permită participarea acesteia la următorul examen de capacitate, în vederea

susținerii probelor orale.

Plângerea este inadmisibilă.

Inadmisibilitatea privește, între altele, contestarea dreptului reclamantului

cu privire la calea procesuală aleasă pentru protecția juridică a pretenției

deduse judecății.

Este de reținut că reglementarea principiului statuat prin art.129 din

Constituția României, corespunzător dispozițiilor art.21 din legea

fundamentală, legea procesuală civilă, cu referire la cauză, prin C. proc.

civ., art.64 și art.129 din Legea nr.92/1992 și art.4 din Legea nr.29/1990, a

determinat riguros, prin norme imperative, desfășurarea  procesului civil.

Aceste norme,  de natură a satisface exigențele art.1, 5, 6 și 13 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale,  au creat un cadru adecvat de protecție judiciară a

drepturilor persoanei.

Normele legale privind sesizarea instanțelor judecătorești, cu referire

la  calea procesuală aleasă, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea

acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor pronunțate cu nesocotirea

lor.

Ca atare, stăruința părții în soluționarea cauzei de o anumită instanță nu este

suficientă prin ea însăși, admisibilitatea căii procesuale alese fiind

condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, Consiliul Superior al Magistraturii

emite acte administrative și acte administrativ-jurisdicționale, cenzurabile în

condițiile legii.

Printre altele, Consiliul Superior al Magistraturii are  competența

validării examenului de capacitate al magistraților stagiari și respectiv

invalidării, în tot sau în parte, a examenului în cazurile în care acesta

constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege cu privire la

organizare sau că rezultatele au fost denaturate prin săvârșirea unei fraude la

lege.

Exercitarea controlului judecătoresc asupra actului de validare sau invalidare

a examenului de capacitate al magistraților stagiari nu este însă de competența

Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție care, în

temeiul art.64 sau 129 din Legea nr.92/1992, este abilitată a cenzura exclusiv

refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui

României numirea în funcție a magistratului stagiar reușit la examenul de

capacitate, după validarea acestuia și, respectiv, hotărârile prin care s-a

admis acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției și a fost

angajată răspunderea disciplinară a magistratului.

Or, admiterea unei căi procesuale, la stăruința părții, în alte condiții decât

cele prevăzute de legea procesuală apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea

de drept.

În cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost învestit cu soluționarea unei plângeri formulate împotriva refuzului

Consiliului Superior al Magistraturii de a admite o cerere privitoare la

invalidarea parțială a examenului de capacitate al magistraților stagiari,

sesiunea 17 mai – 2 iulie 2002, organizat de Ministerul Justiției.

Această situație nu face parte dintre cele care, în baza normelor speciale de

atribuire a competenței, respectiv art.64 sau art.129 din Legea de organizare

judecătorească, pot fi supuse controlului judecătoresc exercitat de Completul

de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca atare, excepția invocată este întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii

excepției, plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.