ÎCCJ, decizie (scj.ro #85152)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85152) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Daune morale datorate ca urmare a necomunicării într-un termen rezonabil a răspunsului în cadrul procedurii administrative. Codul Civil, art. 998 O.U.G. nr. 214/1999 Cuprins pe materii: Drept administrativ Indice alfabetic: Necomunicarea actului administrativ. Termen rezonabil. Daune morale. Chiar dacă solicitarea a fost soluționată pozitiv, necomunicarea culpabilă a răspunsului într-un termen rezonabil către persoana solicitantă, prin prejudiciul direct cauzat acesteia, îndreptățește acordarea de despăgubiri sub forma daunelor morale, în temeiul dispozițiilor art.998 Cod Civil.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr.4282 din 14 septembrie 2005 Prin sentința civilă nr. 575/24.03.2004, Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ a admis în parte acțiunea reclamantei SM, a obligat pârâtul Ministerul Justiției – Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă să elibereze și să-i comunice reclamantei deciziile pronunțate la 9 mai și respectiv, la 23 mai 2002, prin care a fost recunoscută părinților reclamantei, calitatea de beneficiari ai O.U.G. nr. 219/1999, și a respins cererea privind plata daunelor morale și materiale solicitate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul a admis cererile formulate pentru părinții reclamantei la datele de 9 mai și de 23 mai 2002, dar nu a emis deciziile de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, motivând fără temei că formularul acestora a fost modificat în anul 2003. Instanța de fond a avut în vedere că, după aprobarea noului formular prin H.G. nr. 249/2003, exista suficient timp pentru tipărirea și comunicarea deciziilor solicitate de reclamantă. Cererile privind daunele materiale și morale au fost respinse cu motivarea că nu au fost dovedite și că nu poate fi reținută vina comisiei, câtă vreme aceasta a soluționat favorabil dosarele părinților reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii și obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în sumă de 5.000 Euro, a daunelor morale în sumă de 5.000 Euro, precum și a penalităților pentru fiecare zi de întârziere. Hotărârea de respingere a cererilor de daune a fost criticată, arătându-se că prejudiciul material a fost dovedit cu procesele – verbale de confiscare a bunurilor, iar daunele morale au fost justificate prin încălcarea legislației în vigoare și prin lipsa de interes a intimatului în soluționarea cererilor depuse la 19.12.2000, împreună cu toate înscrisurile doveditoare prevăzute în O.U.G nr. 214/1999. Recursul este fondat. Ministerul Justiției – Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a aprobat cu unanimitate de voturi în ședințele din 9 mai și 23 mai 2002 cererile formulate în baza.
O.U.G nr. 214/1999 pentru părinții recurentei, VA, și VCM, decedați. Deciziile privind acordarea acestei calități nu au fost emise și comunicate de intimatul – pârât în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 3 din O.U.G nr. 214/1999. Constatând depășirea termenului prevăzut de lege, instanța de fond a obligat intimatul – pârât să elibereze și să comunice recurentei – reclamante deciziile solicitate, considerând că întârzierea de soluționare a celor două dosare nu poate fi justificată prin modificarea formularului de decizie, aprobată prin H. G. nr. 249/2003. În ce privește cererea de acordare a daunelor materiale, aceasta a fost corect respinsă de instanța de fond și criticile aduse în recurs acestei soluții sunt neîntemeiate.
Recurenta – reclamantă a precizat că despăgubirile materiale reprezintă contravaloarea bunurilor confiscate părinților săi, dar recunoașterea și valorificarea acestui drept exced obiectul pricinii de față, în care s-a solicitat acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă. Drepturile recunoscute în art. 7 din O.U.G. nr. 214/1999 persoanelor care au calitatea de luptători în rezistența anticomunistă, printre care și dreptul la restituirea în natură sau când aceasta nu este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate, reprezintă un efect al constatării calității de beneficiar al legii respective, care intervine ulterior și în cadrul unei alte proceduri judiciare decât cea reglementată în art. 6 alin.(2) pentru plângerea împotriva deciziei comisiei sau împotriva refuzului nejustificat al comisiei de a soluționa cererea.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică. Instanța de fond a respins această cerere printr-o motivare contradictorie, reținând că nu a fost dovedită vinovăția comisiei de aplicare O.U.G nr. 214/1999, deși admiterea cererii principale s-a întemeiat tocmai pe întârzierea nejustificată în soluționarea de către aceeași comisie a dosarelor depuse pentru părinții recurentei – reclamante. Față de data de 19.12.2000, la care au fost depuse aceste dosare, însoțite de documentația completă și față de termenul de 30 de zile prevăzut pentru soluționarea în art. 5 alin. 3 din O.U.G nr. 214/1999, se constată că este dovedită existența prejudiciului moral invocat de recurentă ca rezultând din depășirea duratei rezonabile a procedurii administrative, care a fost finalizată de comisie la 29.08.2005 prin eliberarea și comunicarea celor două decizii solicitate.
Prejudiciul suportat de recurentă din cauza acestei întârzieri este consecința directă a culpei autorității intimate, care nu a emis în termen legal deciziile adoptate la 9 mai și 23 mai 2002, invocând nejustificat modificarea adusă formularului de decizie prin H.G. nr. 249/2003, act normativ intrat în vigoare la 10 luni după data la care se pronunțase comisia. De altfel, și după aprobarea noului formular de decizie, cererea recurentei nu a fost soluționată favorabil decât la data de 29.08.2005, când i-au fost comunicate deciziile adoptate la 9 mai și 23 mai 2002. În consecință, este întemeiată susținerea recurentei că i-a fost încălcat dreptul la soluționarea cererii sale într-un termen rezonabil și pentru atingerea adusă acestui drept, intimatul va fi obligat la plata de daune morale în baza art. 998 C.civ.
Cuantumul acestor daune trebuie stabilit în raport de durata reală pe care a înregistrat-o procedura în fața comisiei și de importanța acestei proceduri pentru recurentă, care în absența deciziilor finale, nu a avut posibilitatea să valorifice drepturile recunoscute părinților săi prin O.U.G nr. 214/1999. De asemenea, trebuie avute în vedere circumstanțele concrete ale pricinii, reținându-se că intimatul nu a invocat și nu a dovedit existența unei cauze obiective sau a unui motiv temeinic justificat pentru depășirea duratei rezonabile de rezolvare a cererii recurentei, în cadrul producerii prevăzută de lege în competența sa. Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a modificat în parte hotărârea atacată și a obligat intimatul – pârât Ministerul Justiției să plătească recurentei – reclamante daune morale în sumă de 100.000.000 ROL, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.