ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2296/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 mai 2004, sub nr. 1232, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, venită prin declinare de competență de la Tribunalul București, astfel cum a fost precizată, reclamantul P.G. a solicitat în contradictoriu cu Comisia pentru Constatarea Calității de luptător în Rezistența Anticomunistă - Ministerul Justiției, să se constate refuzul nejustificat de a-i rezolva cererea privind eliberarea deciziei de luptător în rezistența anticomunistă, precum și obligarea la daune morale și materiale în sumă de 10.000 Euro. În drept, reclamantul și-a precizat acțiunea pe dispozițiile art. 2 lit. a), b) și c) și art. 6 din O.U.G.

nr. 214/1999 și pe prevederile H.G. nr. 148/2000, de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a comisiei. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1830, pronunțată la 22 septembrie 2004, a admis în parte acțiunea, a obligat Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă să emită o decizie motivată în sensul dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1994 și a respins capătul de cerere privind obligarea la despăgubiri morale și materiale de 10.000 Euro, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în temeiul art. 4 alin. (3) din O.U.G.

nr. 214/1999, Comisiei îi revine obligația de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 4 și de a constata calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice, unor măsuri administrative abuzive, urmând să pronunțe o decizie motivată în termen de 30 de zile. În speță, reclamantul s-a adresat instanței, invocând refuzul nejustificat, constatat, împrejurare ce a determinat admiterea în parte a acțiunii, cu obligarea comisiei de-a emite o decizie motivată în sensul cerințelor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1999. În ce privește despăgubirile morale și materiale solicitate, Curtea le-a respins, reținând că soluționarea cererii reclamantului înlăuntrul termenului de 30 de zile a fost justificată de diligențele ce urmau să fie depuse de Comisie pe de-o parte, iar pe de altă parte, că acesta nu a făcut nici o probă pe acest aspect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Ministerul de Justiție, invocând nelegalitatea, susținând în motivarea acestuia, că potrivit art. 2 din O.G. nr. 64/2002, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 214/1999, pentru cererile care nu sunt însoțite de acte doveditoare, Comisia este obligată ca în termen de 90 de zile să solicite documente sau informații necesare soluționării cererii și că până la această dată nu a primit răspuns de la S.R.I. Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică. Rezultă, într-adevăr, că recurenta a solicitat relații de la S.R.I., dacă intimatul a fost privat de libertate din motive politice, dar nu reiese din nici un act că i s-a adus la cunoștință intimatului, blocarea acestui demers, astfel că absența unui atare răspuns are valoarea unui refuz.

Cum instanța de fond s-a pronunțat în sensul de-a se emite o decizie motivată pe dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1994, critica formulată nu-și găsește justificare legală, motiv pentru care recursul urmează să fie respins, ca nefondat, potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă împotriva sentinței nr. 1830 din 22 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2005.