ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 571/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 3 februarie 2005, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și S.P., președintele acestei comisii, solicitând obligarea acestora la eliberarea deciziei prin care i s-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și obligarea președintelui comisiei, la repararea pagubei provocate de neeliberarea deciziei în absența căreia nu a putut beneficia de drepturile conferite de Decretul - lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, deși prin adresa nr. 2279 din 3 februarie 2003 a fost informat că în ședința din data de 14 iunie 2003 s-a decis admiterea cererii sale de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, fiind înștiințat că urmează a i se înmâna decizia prin care i se acorda această calitate, nici până la această dată nu i-a fost comunicată și, deci, pe cale de consecință nu a putut beneficia de drepturile conferite de Decretul - lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare, deși s-a adresat cu mai multe scrisori, atât Comisiei, cât și președintelui acesteia.

Prin sentința civilă nr. 781/2005, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea privind eliberarea deciziei de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă și s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind despăgubirile, pârâtul fiind obligat la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Instanța a reținut că pârâtul a emis decizia nr. 774 la data de 14 iunie 2001 și a comunicat-o reclamantului, la data de 24 februarie 2005, după data formulării acțiunii. Referitor la despăgubiri, curtea de apel a apreciat că reclamantul avea posibilitatea să se adreseze organelor financiare, cu o cerere privind scutirea de impozit, cerere la care să anexeze decizia nr. 774/2001 și dovada comunicării acesteia și prin care să solicite restituirea sumelor plătite (13.547.669 lei).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, solicitând casarea parțială a sentinței în ce privește despăgubirile civile. În motivarea recursului s-a arătat că datorită necomunicării deciziei a fost nevoit să achite impozite și taxe, de care altfel ar fi fost scutit dacă prezenta organelor financiare, decizia nr. 774/2001. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat. Din probele administrate rezultă că decizia nr. 774 a fost adoptată la data de 14 iunie 2001. Comisia nu a comunicat acest lucru reclamantului, decât la data de 3 februarie 2003, prin adresa nr. 2279/2000 din 3 februarie 2003, iar ulterior nu a comunicat decizia adoptată, decât după formularea acțiunii de către reclamant, deși acesta solicitase în scris Comisiei să-i fie comunicată decizia.

Pârâtul-intimat a justificat necomunicarea deciziei prin faptul că formulare tipizate pentru aceste decizii a primit la sfârșitul anului 2004. Datorită faptului că reclamantul-recurent nu a avut o dovadă a calității de luptător în rezistența anticomunistă, el nu a putut beneficia de drepturile conferite de Decretul - lege nr. 118/1990. Comisia trebuia să comunice petentului, de îndată, soluția de admitere a cererii sale privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, lucru pe care nu l-a făcut decât la data de 3 februarie 2003. Totodată, trebuia să-l înștiințeze pe recurent că se poate folosi de comunicarea respectivă pentru obținerea facilităților fiscale. Cum pârâtul nu a procedat în acest mod, culpa este evidentă în producerea unui prejudiciu patrimonial, reclamantului, constând în faptul că acesta nu a putut beneficia de drepturile acordate de Decretul - lege nr. 118/1990.

Cuantumul prejudiciului și perioada în care a fost produs nu se pot determina, însă, pe baza actelor aflate la dosar. Probele trebuie suplimentate pentru a stabili data la care Comisia a comunicat reclamantului, faptul că acesta poate folosi dovada comunicării soluției adoptate la 14 iunie 2001 pentru obținerea drepturilor prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990. Până la acea dată, care se va stabili prin probe, subzistă culpa pârâtului în producerea prejudiciului, întrucât ulterior reclamantul se putea folosi de comunicarea primită, în fața organelor fiscale. Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentința se va casa în partea referitoare la capătul de cerere privind despăgubirile solicitate de reclamant, care sunt întemeiate pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 998 - 999 C. civ.

În măsura în care apreciază că sunt întrunite cerințele art. 60 și urm. C. proc. civ., pârâul va putea uzita de dispozițiile acestui text legal. În legătură cu acest aspect este de apreciat ca nefondată motivarea sentinței, în sensul că reclamantul poate solicita organelor fiscale, să i se returneze sumele achitate cu titlu de impozit. A proceda în acest mod, înseamnă a sancționa pe reclamant, care nu are nici o culpă, deoarece el ar trebuie să suporte riscul neadmiterii cererii de către organele financiare și în continuare riscul unui eventual proces cu acestea. În fond după casare, în măsura în care reclamantul stăruie, va trebui să dovedească și culpa persoanei fizice chemate în judecată, având în vedere că din probele deja administrate nu rezultă culpa acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.V. împotriva sentinței civile nr. 781 din 22 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată în partea referitoare la respingerea cererii de acordare a despăgubirilor și trimite aceleiași instanțe, cauza, spre rejudecarea acestui capăt de cerere. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2006.