ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 571/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 3

februarie 2005, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă și S.P., președintele acestei comisii, solicitând obligarea

acestora la eliberarea deciziei prin care i s-a acordat calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă și obligarea președintelui comisiei, la repararea

pagubei provocate de neeliberarea deciziei în absența căreia nu a putut

beneficia de drepturile conferite de Decretul - lege nr. 118/1990, cu

modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul

arată că, deși prin adresa nr. 2279 din 3 februarie 2003 a fost informat că în

ședința din data de 14 iunie 2003 s-a decis admiterea cererii sale de acordare

a calității de luptător în rezistența anticomunistă, fiind înștiințat că

urmează a i se înmâna decizia prin care i se acorda această calitate, nici până

la această dată nu i-a fost comunicată și, deci, pe cale de consecință nu a

putut beneficia de drepturile conferite de Decretul - lege nr. 118/1990, cu

modificările și completările ulterioare, deși s-a adresat cu mai multe

scrisori, atât Comisiei, cât și președintelui acesteia.

Prin sentința civilă nr. 781/2005, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea privind eliberarea deciziei de

acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă și s-a respins, ca

neîntemeiat, capătul de cerere privind despăgubirile, pârâtul fiind obligat la

3.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Instanța a reținut că pârâtul a emis

decizia nr. 774 la data de 14 iunie 2001 și a comunicat-o reclamantului, la

data de 24 februarie 2005, după data formulării acțiunii.

Referitor la despăgubiri, curtea de

apel a apreciat că reclamantul avea posibilitatea să se adreseze organelor

financiare, cu o cerere privind scutirea de impozit, cerere la care să anexeze

decizia nr. 774/2001 și dovada comunicării acesteia și prin care să solicite

restituirea sumelor plătite (13.547.669 lei).

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul, solicitând casarea parțială a sentinței în ce

privește despăgubirile civile.

În motivarea recursului s-a arătat

că datorită necomunicării deciziei a fost nevoit să achite impozite și taxe, de

care altfel ar fi fost scutit dacă prezenta organelor financiare, decizia nr.

774/2001.

Verificând cauza, în funcție de

motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat.

Din probele administrate rezultă că

decizia nr. 774 a fost adoptată la data de 14 iunie 2001.

Comisia nu a comunicat acest lucru

reclamantului, decât la data de 3 februarie 2003, prin adresa nr. 2279/2000 din

3 februarie 2003, iar ulterior nu a comunicat decizia adoptată, decât după

formularea acțiunii de către reclamant, deși acesta solicitase în scris

Comisiei să-i fie comunicată decizia.

Pârâtul-intimat a justificat

necomunicarea deciziei prin faptul că formulare tipizate pentru aceste decizii

a primit la sfârșitul anului 2004.

Datorită faptului că

reclamantul-recurent nu a avut o dovadă a calității de luptător în rezistența

anticomunistă, el nu a putut beneficia de drepturile conferite de Decretul -

lege nr. 118/1990.

Comisia trebuia să comunice

petentului, de îndată, soluția de admitere a cererii sale privind acordarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă, lucru pe care nu l-a făcut

decât la data de 3 februarie 2003. Totodată, trebuia să-l înștiințeze pe

recurent că se poate folosi de comunicarea respectivă pentru obținerea

facilităților fiscale.

Cum pârâtul nu a procedat în acest

mod, culpa este evidentă în producerea unui prejudiciu patrimonial,

reclamantului, constând în faptul că acesta nu a putut beneficia de drepturile

acordate de Decretul - lege nr. 118/1990.

Cuantumul prejudiciului și perioada

în care a fost produs nu se pot determina, însă, pe baza actelor aflate la

dosar. Probele trebuie suplimentate pentru a stabili data la care Comisia a

comunicat reclamantului, faptul că acesta poate folosi dovada comunicării

soluției adoptate la 14 iunie 2001 pentru obținerea drepturilor prevăzute de

Decretul - lege nr. 118/1990. Până la acea dată, care se va stabili prin probe,

subzistă culpa pârâtului în producerea prejudiciului, întrucât ulterior

reclamantul se putea folosi de comunicarea primită, în fața organelor fiscale.

Pentru aceste motive, recursul va fi

admis, sentința se va casa în partea referitoare la capătul de cerere privind

despăgubirile solicitate de reclamant, care sunt întemeiate pe dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 998 - 999 C. civ.

În măsura în care apreciază că sunt

întrunite cerințele art. 60 și urm. C. proc. civ., pârâul va putea uzita de

dispozițiile acestui text legal.

În legătură cu acest aspect este de

apreciat ca nefondată motivarea sentinței, în sensul că reclamantul poate

solicita organelor fiscale, să i se returneze sumele achitate cu titlu de

impozit. A proceda în acest mod, înseamnă a sancționa pe reclamant, care nu are

nici o culpă, deoarece el ar trebuie să suporte riscul neadmiterii cererii de

către organele financiare și în continuare riscul unui eventual proces cu

acestea.

În fond după casare, în măsura în

care reclamantul stăruie, va trebui să dovedească și culpa persoanei fizice

chemate în judecată, având în vedere că din probele deja administrate nu

rezultă culpa acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.V.

împotriva sentinței civile nr. 781 din 22 aprilie 2005 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată în partea

referitoare la respingerea cererii de acordare a despăgubirilor și trimite

aceleiași instanțe, cauza, spre rejudecarea acestui capăt de cerere.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2006.