Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2017
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1357/2017

HOTĂRÂRE
27.09.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1357/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1357/2017 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 31 octombrie 2011 sub nr. x/3/2011, reclamanții A., B., C. au chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, solicitând anularea Dispoziției din 1 noiembrie 2010 comunicată la data de 13 octombrie 2011 și 27 octombrie 2011 Prin Sentința civilă nr. 1.241 din 8 iunie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților pentru următoarele considerente: Prin Decizia civilă nr. 79 din 21 ianuarie 2013 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat nulitatea recursurilor declarate de reclamanții B., C. și A. împotriva Sentinței civile nr. 1.241 din 8 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011 în contradictoriu intimata-pârâtă Primăria Municipiului București prin Primar General, pentru nemotivarea în termen și, pe cale de consecință a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva Încheierii din camera de consiliu din 2 noiembrie 2012, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în același dosar, în contradictoriu cu intimații-reclamanții B., C. și cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului București prin Primarul General.

Curtea de Apel București, prin Decizia civilă nr. 737 din 5 octombrie 2016 a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 79 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011. La data de 14 martie 2017 a fost înregistrată calea de atac intitulată apel împotriva Deciziei civile nr. 737 din 5 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. La termenul de judecată din 27 septembrie 2017, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra admisibilității căii de atac exercitate de contestatorul C. împotriva Deciziei civile nr. 737 din 5 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Având în vedere că prin cererea scrisă, contestatorul A. a menționat că exercită apel, iar ulterior, la termenul de judecată din 27 septembrie 2017, a menționat că exercită recurs, fără a putea decela de care dintre cele două căi de atac a uzat contestatorul, Înalta Curte urmează a analiza admisibilitatea ambelor căi de atac exercitate.

În ceea ce privește calea de atac intitulată apel, exercitată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 737 din 5 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte reține următoarele: Art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că "secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel", în ceea ce privește completele de judecată, potrivit art. 31 alin. (1) din aceeași lege, " (") completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții". Așadar, se constată că potrivit normelor legale de organizare judiciară, secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are competență în soluționarea apelurilor.

Din această perspectivă, calea de atac intitulată apel, exercitată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 737 din 5 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este inadmisibilă. Pe de altă parte, analizând admisibilitatea căii de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 737 din 5 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Calea de atac a recursului a fost exercitată, în speță, împotriva unei decizii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare, hotărâre ce are în puterea legii, caracter irevocabil. Conform prevederilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865 "hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Astfel, din coroborarea textului procedural mai sus evocat, cu dispozițiile art. 377 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora sunt considerate hotărâri irevocabile, în puterea legii, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs, rezultă că decizia atacată, nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al acestei căi de atac, având caracter irevocabil.

Această soluție se impune în respectarea principiilor legalității și unicității căilor de atac și presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfășurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora. Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 737 din 5 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 737 din 5 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2017. Procesat de GGC - N

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3267/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 08.07.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat instanței de judecată, în contradi
ÎCCJ 2018-11-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4067/2018
, reprezentat legal de către Primarul General). Prin Decizia civilă nr. 3393 A din data de 16 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Municipiului București prin Pr
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3274/2018
Asupra cererii de față, constată următoarele Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General și B. a solicitat anularea dispoziții
ÎCCJ 2019-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1293/2019
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cererii: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. SRL a solicitat, în con
ÎCCJ 2017-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1803/2017
Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 10.06.2016, sub nr. x/3/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureșt
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă