ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 197/2018

Decizia nr. 197/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Ploiești împotriva pârâtului A. s-a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.511,39 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare acordate pârâtului.

Prin Sentința civilă nr. 1860 pronunțată la data de 22 mai 2017, Judecătoria Câmpina a respins acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Ploiești, împotriva pârâtului A., ca neîntemeiată.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Tribunalul Prahova, prin Decizia nr. 1357 din 2 octombrie 2017, prin care s-a respins apelul declarat de apelantul-reclamant Spitalul Județean de Urgență Ploiești, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul Spitalul Județean de Urgență Ploiești a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Prahova, la data de 14 noiembrie 2017.

Prin adresă, Tribunalul Prahova a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 29 noiembrie 2017 sub nr. x.

Prin rezoluția din 4 decembrie 2018 s-a fixat termen la 25 ianuarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest, termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetentă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente;

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

Potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.: "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu conțin o formulare de principiu în sensul unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Ca atare, norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilite de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, potrivit dispoziției procedurale arătate, pentru a fi competentă instanța supremă în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în privința altor hotărâri.

În speță însă, nu se regăsește niciuna dintre aceste ipoteze, fiind vorba despre o decizie pronunțată de tribunal în apel, în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea instanței supreme.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, având în vedere că, potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazuri anume prevăzute de lege".

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de către tribunale și neputând fi identificată o uzanță în sensul art. 5 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul aceluiași text se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare".

În acest context, sunt relevante dispozițiile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Această soluție legislativă se impune și în alte "situații asemănătoare", cum este cazul recursului declarat în prezenta cauză împotriva hotărârii pronunțate de către tribunal în apel.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Ploiești, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de către reclamantul Spitalul Județean de Urgență Ploiești împotriva Deciziei nr. 1357 din data de 2 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CL