ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2353/2015

Asupra

cauzei civile de față constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 1521 din 23 decembrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a

civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.F., în

contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, prin primarul

general, a anulat în parte Decizia nr. 3212 din 27 august 2004, emisă de

pârâtă, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul situat în București,

I.P. nr. 44, sector 3, compus din teren în suprafață de 524,83 mp și

construcție în suprafață de 91,22 mp la 4.898.655.960 lei din care să fie

scăzută valoarea despăgubirilor acordate de 3.933 lei actualizată, a menținut

celelalte dispoziții ale deciziei atacate și a obligat pe pârâtă la 4.000 lei

cheltuieli de judecată către reclamant.

Prin

cerere formulată la data de 5 august 2010, reclamantul a solicitat îndreptarea

erorilor materiale strecurate în sentința sus-menționată în sensul de a se

trece că valoarea despăgubirilor stabilite este de 1.253.944 lei conform pct. 8

din raportul de expertiză judiciară în locul valorii înscrise, preluate din

raportul de expertiză tehnică nr. 5221 din 06 septembrie 2005.

Prin

încheierea din camera de consiliu din data de 27 septembrie 2010, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, reținând că

solicitarea reclamantului nu se încadrează în categoria erorilor materiale care

pot fi rectificate pe calea art. 281 C. proc. civ., ci valoarea stabilită prin

sentință este un aspect care vizează judecata pe fond a cauzei și putea face

doar obiectul îndreptării pe calea de atac a apelului, conform art. 282 C.

proc. civ.

Apelul

declarat de reclamant împotriva încheierii sus-menționate a fost respins, ca

nefondat, de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, prin Decizia nr. 439 A din 29 noiembrie 2012.

Împotriva

acestei din urmă decizii, reclamantul a declarat recurs.

Învestită

cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, prin încheierea din 23 septembrie 2013, a dispus suspendarea judecății

în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului

reclamantului I.F.

Cauza

a rămas în nelucrare până la 29 septembrie 2015, când, din oficiu, a fost

repusă pe rol în vederea discutării perimării judecății.

Înalta

Curte urmează să constate intervenită sancțiunea perimării, având în vedere

următoarele considerente:

Potrivit

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de

revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă

că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza

procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și

aceasta să se datoreze atitudinii procesuale culpabile a părții.

Sancțiunea

perimării operează, deopotrivă, și în situația în care suspendarea s-a dispus

în temeiul art. 243 C. proc. civ. având în vedere că, potrivit art. 245 alin.

(1) pct. 2 din același cod, trebuie solicitată reînceperea judecății,

"prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor".

Altfel

spus, perimarea este incidentă cu condiția ca, timp de un an, să nu se fi

săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație

datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși

avea posibilitatea să o facă.

Singura

derogare pe care legiuitorul o face, pentru ipotezele reglementate de art. 243

C. proc. civ., vizează suspendarea cursului perimării pe o perioadă de 3 luni,

sub condiția însă ca respectivele situații, având ca efect prorogarea

termenului, să fi intervenit în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare

(atunci când suspendarea judecății s-a dispus deci, pe un alt temei decât cel

reprezentat de art. 243 C. proc. civ.).

În

speță, nu se regăsește vreo astfel de situație, care să fi condus la

prelungirea termenului de perimare, astfel că termenul de un an prevăzut de

art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data de 23 septembrie

2013, când s-a oprit cursul judecății, ca urmare a decesului reclamantului.

Așadar,

constatând că nu a avut loc o repunere a cauzei pe rol în vederea continuării

judecății, în condițiile art. 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că lăsarea

pricinii în nelucrare este imputabilă părților, Înalta Curte reține întrunirea

în cauză a cerințelor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmând să

constate perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimat recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva Deciziei nr. 439 A din

29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - GV