ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2906/2016

Decizia nr. 2906/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Uniunea Barourilor din România și Baroul București anularea Deciziei nr. 841 din 26 octombrie 2013 emisă de Uniunea Barourilor din România și a Hotărârii nr. 6190 din 17 iunie 2013 emisă de Baroul București și obligarea celor două autorități la înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi.

Prin sentința nr. 814 din 11 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Uniunea Barourilor din România și Baroul București, ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtul Baroul București a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că acesta și-a câștigat dreptul de a fi avocat prin promovarea examenului organizat în anul 2006, iar starea de incompatibilitate în care s-a aflat nu-i permitea exercitarea profesiei de avocat concomitent cu funcția deținută în M.A.I.

S-a mai învederat că Decizia U.N.B.R. nr. 268 din 22 septembrie 2007 a fost abrogată textual la data de 08 iulie 2011 prin Decizia nr. 04/2011 a Consiliului U.N.B.R., iar refuzul primirii sale în avocatură, după încetarea stării de incompatibilitate, constituie o discriminare ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituția României precum și împiedicarea dreptului la muncă, prevăzut de art. 41 din Constituție.

Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 297 din 22 mai 2014 a Curții Constituționale, motiv pentru care recurentul a considerat că această decizie a înlăturat motivarea nelegală a sentinței recurate.

S-a solicitat de către recurent admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii pe motiv că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin răspunsul dat de recurentul-reclamant la întâmpinările formulate de cele două autorități intimate s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinările depuse la dosar de către intimații-pârâți s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

S-a susținut, în esență, că termenul de 2 ani prevăzut de Regulamentul cadru aprobat prin Decizia U.N.B.R. nr. 268/2007 nu a fost respectat de către recurentul-reclamant, în speță, nefiind vorba despre o discriminare, prevederile art. 21 aplicându-se tuturor persoanelor aflate în situația acestuia.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 26 aprilie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 814 din 11 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinările formulate de intimații-pârâți la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1. Argumentele de fapt relevante

În fapt, în anul 2006 reclamantul a susținut și promovat examenul de admitere în profesia de avocat fiind emisă Decizia nr. 3663/13.12.2006.

Întrucât era funcționar public cu statut special (ofițer de poliție în cadrul M.A.I.) și se afla în stare de incompatibilitate conform art. 24 din Legea nr. 161/2003, , nu a solicitat înscrierea pe tabloul avocaților definitivi.

La data de 31.05.2013 au încetat raporturile de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne, încetând și starea de incompatibilitate cu profesia de avocat, iar la data 11.06.2013 recurentul-reclamant a solicitat Baroul București înscrierea în tabloul avocaților.

Prin Hotărârea 6190 din 17 iunie 2013 Consiliul Baroului București a respins solicitarea de înscriere pe tabloul avocaților definitivi al Baroului București, ca tardivă, motivând că nu a respectat art. 21 alin. (1) din Decizia nr. 268 din 22 septembrie 2007 a Consiliului U.N.B.R. cu privire la înscrierea în barou.

Consiliul Uniunii Barourilor din România prin Decizia nr. 841 din 26 octombrie 2013 i-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 6190 din 17 iunie 2013 emisă de Consiliului Baroului București, cu motivarea că, faptul că nu a avut cunoștință de reglementarea în cauză nu constituie motiv de neaplicare a acesteia.

În drept, prin art. 24 (devenit 21 prin republicare) din Decizia nr. 268/2007 emisă de Consiliul U.N.B.R. - Regulamentul - cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv, s-a prevăzut că neînscrierea în Barou în termen de cel mult 2 ani de la data validării rezultatelor examenului, atrage decăderea acestuia din dreptul de a solicita înscrierea în barou.

În alin. (2) al aceluiași articol, s-a prevăzut că pentru candidații declarați admiși în urma susținerilor examenelor anterioare intrării în vigoare a regulamentului, astfel cum este situația și recurentului-reclamant, termenul de decădere prevăzut de alin. (1) se calculează de la data intrării în vigoare a regulamentului.

Recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și supune instanței de control judiciar, verificarea încălcării sau aplicării, de către prima instanță, a normelor de drept material.

Astfel, recurentul a criticat în principal soluția pronunțată prin prisma încălcării principiului neretroactivității legii, atât în ceea ce privește neaplicarea Deciziei U.N.B.R. nr. 268 din 22 septembrie 2007, cât și a abrogării acesteia prin Decizia nr. 4/2011.

Observă instanța de recurs că față de dispozițiile mai sus reproduse, respectiv art. 24 alin. (1) și (2) din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv, pe deplin aplicabile recurentului-reclamant, s-a introdus un termen de decădere de 2 ani de la intrarea în vigoare a Deciziei nr. 268/2007, pentru valorificarea rezultatului concursului de admitere în profesia de avocat, termen pe care recurentul-reclamant nu l-a respectat, cererea sa fiind formulată la data de 11 iunie 2013.

Decizia nr. 268/2007 reprezintă un act administrativ infralegislativ, emis în temeiul art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) și (4) și art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995, care reglementează, astfel cum arată și titlul, primirea în profesia de avocat, în baza competenței generale pe care o are U.N.B.R. în ceea ce privește organizarea acestei profesii, care produce efecte pentru situațiile juridice create sub imperiul acesteia.

Astfel, în mod temeinic, prima instanță a reținut că, în condițiile în care reclamantul nu a atacat în mod direct, sau pe cale de excepție Decizia nr. 268/2007, i se aplică prevederile art. 21 alin. (1) și (2), acesta prin promovarea concursului de admitere în profesie, având nu doar drepturile ce decurgeau din această calitate, ci și obligațiile de a se conforma regulamentelor emise de către U.N.B.R.

În ceea ce privește incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 22 mai 2014, Înalta Curte reține că aceasta privește neconstituționalitatea prevederilor art. 25 alin. (2) din Lega nr. 51/1995 privind înscrierea pe tabelul avocaților incompatibili, ceea ce nu face obiectul prezentei acțiuni.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimații-pârâți, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, caracterul întemeiat al cererilor, urmând a le încuviința.

6.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 814 din 11 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei către intimatul pârât Baroul București și în cuantum de 500 lei către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2016.