ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2346/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2014 P.H.E. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a contestat decizia de compensare nr. 1133 din 24 aprilie 2014, considerând că numărul de puncte stabilit de către pârâtă, în cadrul dosarului de despăgubiri nr. 25921/CC din 31 august 2006 este mult prea mic în raport de suprafața de teren pentru care au fost acordate. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința nr. 503 din 8 aprilie 2015 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (1) și 2 din Legea nr. 165/2013 persoanele îndreptățite pot ataca deciziile emise în baza Legii nr. 165/2013 la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestită de lege cu emiterea dispoziției. A apreciat că, în sensul legii, prin entitate învestită de lege se au în vedere structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii. Tribunalul București a constatat că, prin Decizia nr. 1133 din 24 aprilie 2014, s-a validat dispoziția nr. 2403 din 10 aprilie 2006 a Primarului municipiului Târgu Jiu cu privire la imobilul situat în localitatea Târgu Jiu, astfel încât, a stabilit că revine Tribunalului Gorj competența soluționării prezentei cauze.

Astfel învestit prin declinare, Tribunalul Gorj, secția I civilă, prin Sentința nr. 282 din 21 septembrie 2015 s-a declarat necompetent să soluționeze contestația, a considerat că soluționarea litigiului este de competența Tribunalului Gorj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. În pronunțarea acestei soluții Tribunalul Gorj a reținut că noțiunea de entitate învestită de lege în sensul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este explicitată la art. 3 pct. 4 lit. g) din actul normativ, că în speță aceasta este Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și, prin urmare, Tribunalului București îi revine competența de soluționare a cauzei, întrucât în circumscripția sa teritorială se află sediul acestei entități.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Regula generală privitoare la competența teritorială reglementată de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". Reiese, deci, că ori de câte ori printr-o dispoziție legală specială se prevăd alte reguli de stabilire a competenței teritorială a instanțelor, acestea se aplică cu prioritate.

Actul normativ incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conține dispoziții speciale referitoare la competența teritorială a instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entitățile abilitate în acest sens, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este definită la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau. după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

În speță, prin cererea de chemare în judecată, persoana îndreptățită P.H.E. a contestat decizia de compensare nr. 1133 din 24 aprilie 2014, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, considerând că numărul de puncte stabilit de către pârâtă, în cadrul dosarului de despăgubiri nr. 25921/CC din 31 august 2006 este mult prea mic în raport de suprafața de teren pentru care au fost acordate. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165 din 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

În acest context al analizei, întrucât decizia de compensare contestată a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în aplicarea dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția teritorială a Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, tribunal în circumscripția căruia se află sediul entității ce a emis decizia contestată, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015. Procesat de GGC - GV