ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2346/2015

Asupra

conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 18 iulie 2014 P.H.E. în contradictoriu cu

pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a contestat decizia de

compensare nr. 1133 din 24 aprilie 2014, considerând că numărul de puncte

stabilit de către pârâtă, în cadrul dosarului de despăgubiri nr. 25921/CC din

31 august 2006 este mult prea mic în raport de suprafața de teren pentru care

au fost acordate.

În

drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Învestit

cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin

Sentința nr. 503 din 8 aprilie 2015 a admis excepția necompetenței sale

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Gorj.

Pentru

a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile

art. 35 alin. (1) și 2 din Legea nr. 165/2013 persoanele îndreptățite pot ataca

deciziile emise în baza Legii nr. 165/2013 la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității învestită de lege cu emiterea dispoziției.

A apreciat că, în sensul legii, prin entitate învestită de lege se au în vedere

structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv

și de stabilire a măsurilor reparatorii.

Tribunalul

București a constatat că, prin Decizia nr. 1133 din 24 aprilie 2014, s-a

validat dispoziția nr. 2403 din 10 aprilie 2006 a Primarului municipiului Târgu

Jiu cu privire la imobilul situat în localitatea Târgu Jiu, astfel încât, a

stabilit că revine Tribunalului Gorj competența soluționării prezentei cauze.

Astfel

învestit prin declinare, Tribunalul Gorj, secția I civilă, prin Sentința nr.

282 din 21 septembrie 2015 s-a declarat necompetent să soluționeze contestația,

a considerat că soluționarea litigiului este de competența Tribunalului Gorj

și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul cauzei

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de

competență.

În

pronunțarea acestei soluții Tribunalul Gorj a reținut că noțiunea de entitate

învestită de lege în sensul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este

explicitată la art. 3 pct. 4 lit. g) din actul normativ, că în speță aceasta

este Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și, prin urmare,

Tribunalului București îi revine competența de soluționare a cauzei, întrucât

în circumscripția sa teritorială se află sediul acestei entități.

Înalta

Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la

art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

pentru următoarele considerente:

Regula

generală privitoare la competența teritorială reglementată de dispozițiile art.

107 C. proc. civ., prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce

la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul,

dacă legea nu prevede altfel".

Reiese,

deci, că ori de câte ori printr-o dispoziție legală specială se prevăd alte

reguli de stabilire a competenței teritorială a instanțelor, acestea se aplică

cu prioritate.

Actul

normativ incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conține dispoziții

speciale referitoare la competența teritorială a instanțelor învestite cu

soluționarea deciziilor emise de entitățile abilitate în acest sens, astfel cum

acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise

cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se

consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data

comunicării.

Dispozițiile

legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce

conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității

învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva

deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea

de entitate învestită de lege este definită la art. 3 alin. (1) pct. 4 din

Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri

cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de

stabilire a măsurilor reparatorii:

a)

unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G.

nr. 83/1999, republicată;

b)

entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr.

250/2007, cu modificările și completările ulterioare;

c)

comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale,

constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare;

d)

comisia județeană de fond funciar sau. după caz, Comisia de Fond Funciar a

Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare;

e)

Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților

naționale din România;

f)

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate

al administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g)

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

În

speță, prin cererea de chemare în judecată, persoana îndreptățită P.H.E. a

contestat decizia de compensare nr. 1133 din 24 aprilie 2014, emisă de Comisia

Națională pentru Compensarea Imobilelor, considerând că numărul de puncte

stabilit de către pârâtă, în cadrul dosarului de despăgubiri nr. 25921/CC din

31 august 2006 este mult prea mic în raport de suprafața de teren pentru care

au fost acordate. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165 din

2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură

sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului

comunist în România.

În

acest context al analizei, întrucât decizia de compensare contestată a fost

emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în aplicarea

dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție

are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35

alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având

în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în

circumscripția teritorială a Tribunalului București, aceasta este instanța

competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalul București, tribunal în circumscripția căruia se află

sediul entității ce a emis decizia contestată, respectiv Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - GV