ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1869/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București , secția a III- a civilă, sub nr. 24874/3/2014, reclamanții V.C., P.M.M. și S.E. au solicitat anularea Deciziei nr. 1069 din 24 aprilie 2014, emisă de Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, prin care a fost invalidată măsura acordării de despăgubiri, stabilită prin Hotărârea Comisiei Județene Gorj nr. 3060 din 25 februarie 2002, de validare a propunerii Comisiei Locale Țicleni, privind înscrierea suprafeței de 0,65 ha reconstituită solicitantei V.I., în anexa nr. 39 la Regulamentul aprobat prin H.G.

nr. 1172/2001; validarea Hotărârii Comisiei Județene Gorj nr. 3060 din 25 februarie 2002 cu privire la solicitanta V.I., autoarea reclamanților; în principal, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafața de 0,65 ha, situat în intravilanul orașului Țicleni, ocupat cu diverse obiective, conform art. 35 alin. (3) din Legea nr 165/2013. În secundar, obligarea pârâtei Ia emiterea titlului de despăgubiri, respectiv a deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul teren în suprafața de 0,65 ha, situat in intravilanul orașului Țicleni.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Hotărârea nr. 3060 din 25 februarie 2002, emisă de Comisia Județeană Gorj, a fost validată propunerea Comisiei Locale Țicleni de acordare de despăgubiri pentru terenul situat in intravilanul orașului Țicleni, în suprafața de 0,65 ha, pe numele solicitantei V.I., hotărâre ce, împreuna cu actele doveditoare au fost transmise ulterior către Autoritatea "Naționala pentru Restituirea Proprietăților, formându-se astfel Dosarul nr. 5845/FFCC/2007. Prin Decizia nr. 1069 din 24 iunie 2014 s-a invalidat măsura acordării de despăgubiri pentru suprafața de 6500 m.p., decizie pe care o considera nelegala și a cărei anulare o solicita. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013 și ale Legii nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 63 din 16 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția de necompetență teritorială, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj. Tribunalul a constatat că obiectul cauzei constă în contestație împotriva deciziei de invalidare emisă de Comisia Națională pentru Compensarea imobilelor, cu referire la un teren în privința căruia s-a emis de către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Țicleni propunere de despăgubiri, teren situat în localitatea respectivă și în județul Gorj, așadar în circumscripția Tribunalului Gorj, In raza căruia se află entitatea învestită cu cererea de acordare de masuri reparatorii pentru imobilul teren in suprafața de 0,65 ha, în baza Legii nr. 18/1991.

Totodată, s-a reținut că textul art. 35 din Legea nr. 165/2013 se referă la soluționarea pe fond a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către entitățile învestite, a dosarelor deja înregistrate pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care se trimit la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a dosarelor înregistrate la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În consecință, Tribunalul a apreciat că art. 35 face trimitere expresă la competența tribunalului în circumscripția căruia se află sediul entității învestite ori care a fost învestită cu soluționarea, pe fond, a cererilor de restituire în baza Legii nr. 18/1991, ori a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Consideră că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a stabili competența Tribunalului București pentru cererile care vizează chiar fondul raportului juridic având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate, motiv pentru care, tribunalul competent a soluționa contestația vizând decizia de invalidare emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, conform art. 34 și raportat la art. 35 din Legea nr. 165/2013, este tribunalul în circumscripția căruia se află entitatea care a soluționat cererea de restituire a terenului, anume Tribunalul Gorj. Prin Sentința civilă nr. 186 din 15 iunie 2015, Tribunalul Gorj, secția 1 civilă, în baza art. 131 raportat la art. 132 alin J C. proc.

civ. a admis excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei invocată atât de reclamanți, cât și de către pârâți și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Tribunalul a reținut că, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, deciziile emise în temeiul art. 33 și art. 34 din aceeași lege, pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la Secția Civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la comunicare, iar dispoziția respectivă instituie o normă de competență teritorială absolută ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității care a emis actul competența de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate investită de lege este explicitată de Legea nr. 165/2013 la art. 3, iar la lit. g) este prevăzută Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor înființată potrivit legii. În cauză, Decizia de invalidare nr. 1069 din 24 aprilie 2014 contestată de reclamanți a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție având calitatea de entitate investită de lege. Prin urmare, potrivit art. 35 alin, (1) din Legea nr. 165/2013, competența de soluționare este a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități, respectiv Tribunalul Municipiului București. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Se reține că norma de competență, aplicabila raportului juridic litigios este Legea nr. 165/2013 ce conține dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, referitoare la competența teritorială a instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entitățile, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen e 30 de zile de la data comunicării”. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G.

nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul HG nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au contestat Decizia de invalidare nr. 1069 din 24 aprilie 2014, emisă de Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, acțiunea fiind întemeiata pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist în România. Întrucât, în cauză, decizia de invalidare contestată de reclamanți a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în aplicarea dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Cum sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în București, sector 1, respectiv în raza teritoriala a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.