ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2250/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2250/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
După deliberare,
asupra conflictului negativ de competența) constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26
noiembrie 2014, sub nr. 41279/3/2014, pe rolul Tribunalului București, secția a
IV-a civilă, reclamanta S.G. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia
Națională pentru Compensarea Imobilelor, contestație împotriva Deciziei de
compensare nr. 1720 din 16 septembrie 2014, prin care a fost validată
dispoziția Primarului municipiului Târgu Jiu privind emiterea deciziei de
compensare prin 550.545 puncte pentru imobilul situat în municipiul Târgu Jiu,
str. V., jud. Gorj, din care a fost dedusă valoarea despăgubirilor în sumă de
38.383 lei, încasate în anul 1974, și a celor în cuantum de 32.919 iei,
achitate în anul 1983, actualizate cu coeficientul de inflație.
În motivare,
reclamanta a arătat, în esență, că valoarea de compensare a imobilelor a fost
evaluată sub prețul pieței. În condițiile în care terenul pentru care s-a
dispus acordarea despăgubirilor este situat într-o zonă a orașului Târgu Jiu în
care terenurile se vând cu peste 200 euro/mp. De asemenea, a susținut, că
valoarea construcțiilor în suprafață de 382,72 mp este mai mare decât numărul
de puncte acordate în compensare prin decizia emisă în acest sens.
În drept, contestația
a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Prin Sentința nr. 661
din 13 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 41279/3/2014, Tribunalul București,
secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
Pentru a dispune astfel,
această instanță a reținut, prin raportare la obiectul litigiului dedus
judecății, că, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr.
165/2013 deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi
atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a
tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de
30 de zile de la data comunicării și că, în cazul în care entitatea învestită
de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana mai
sus menționată se poale adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1),
în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru
soluționarea cererilor.
Tribunalul București
a apreciat că, noțiunea de "entitate învestită de lege" cuprinde
structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate în mod
abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum acestea sunt
definite la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.
Astfel, s-a reținut
că, în cauză, prin decizia contestată a fost validată dispoziția Primarului
municipiului Târgu Jiu, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri
reclamantei pentru imobilul teren și construcțiile aferente, situate în această
localitate.
Având în vedere că
imobilul, obiect al deciziei contestate, se află în municipiul Târgu Jiu, iar
dispoziția ce a stat la baza emiterii deciziei contestate a fost emisă de
primarul din această localitate, instanța a apreciat că Tribunalului Gorj îi
revine competența teritorială de soluționare a cauzei.
La rândul său, prin
Sentința nr. 275 din 11 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr.
41279/3/2014, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a admis excepția necompetenței
teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București.
Pentru a dispune
astfel, această instanță a reținut că, în raport de dispozițiile art. 35 alin.
(1) din Legea nr. 165/2013 și de obiectul cererii de chemare în judecată,
competența de soluționare a pricinii revine instanței de la sediul entității
care a emis actul a cărui anulare se solicită respectiv Tribunalului București.
Instanța a apreciat
ca, la determinarea competenței, nu are relevanța împrejurarea că prin decizia
contestată s-a validat dispoziția Primarului municipiului Târgu Jiu referitoare
la acordarea despăgubirilor, întrucât, potrivit prevederilor art. 21 alin. (6)
din Legea nr. 165/2013, evaluarea imobilelor se realizează de Secretariatul
Comisiei Naționale de Evaluare, în raport de grila notarială valabilă la data intrării
în vigoare a legii. Or, aspectul contestat în cadrul litigiului referitor la
stabilirea numărului de puncte la care este îndreptățită reclamanta, a fost
analizat, în exclusivitate, de pârâtă, acest element nefăcând obiectul
dispoziției primarului.
Pentru aceste motive,
instanța a stabilit competența teritorială în soluționarea cauzei în favoarea
Tribunalului Bucuroșii.
Examinând conflictul
de competenta, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării
pricinii revine Tribunalului București, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea
înregistrată la data de 26 noiembrie 2014, sub nr. 41279/3/2014, pe rolul
Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta S.G. a formulat, în
contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,
contestație împotriva Deciziei de compensare nr. 1720 din 16 septembrie 2014,
prin care a fost validată dispoziția Primarului municipiului Târgu Jiu privind
emiterea deciziei de compensare prin 550,545 puncte pentru imobilul situat în
municipiul Târgu Jiu. str. V. jud. Gorj, din care a fost dedusă valoarea
despăgubirilor în sumă de 38.383 lei, încasate în anul 1974, și a celor în
cuantum de 32.919 lei, achitate în anul 1983, actualizate eu coeficientul de
inflație.
Potrivit
dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu
respectarea prevederilor ari. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se
consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui
circumscripție se afla sediul entității, în termen de 30 de zile de la data
comunicării.
Aceste prevederi
legale instituie o normă de competență teritorială absolută, ce atribuie
tribunalului în a cărui rază teritorială se artă sediul entității, competența
de soluționare a contestațiilor emise de aceasta cu respectarea dispozițiilor
art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.
Referitor la
semnificația sintagmei "entitate învestită de lege", în art. 3 alin.
(1) pct. 4 din actul normativ mai sus indicat sunt enumerate structurile cu
atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de
stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea, la lit. g) fiind menționată
și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care este, de altfel, și
emitenta deciziei contestate de reclamantă.
Coroborând
prevederile legale mai sus evocate, în cauză, determinarea instanței competente
în soluționarea litigiului dedus judecății nu poate fi stabilită prin raportare
la instanța în a cărei rază teritorială este situat imobilul și la faptul că
dispoziția ce a stat la baza întocmirii deciziei contestate a fost eliberată de
Primăria municipiului Târgu Jiu, așa după cum a apreciat prima instanță
învestită, întrucât, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv
contestație formulată împotriva Deciziei de compensare nr. 1720 din 16
septembrie 2014, emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea
Imobilelor, competența teritorială aparține instanței în a cărei circumscripție
se află sediul acesteia, respectiv Tribunalului București.
Prin urmare, în
raport de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 35 alin. (1)
din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte reține că entitatea învestită de lege, în
cauză, nu poate fi decât cea care a emis decizia atacată, motiv pentru care
competența de soluționare a litigiului revine, potrivit normelor legale
menționate, tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acesteia.
Cum pârâta Comisia
Națională pentru Compensarea Imobilelor are sediul în București, Calea F.,
sector 1, competența de a judeca pricina urmează a fi stabilită în favoarea
secției civile a Tribunalului București.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 16 octombrie 2015.
Procesat
de GGC - NN