ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2016

Decizia nr. 1897/2016

Asupra conflictului negativ de competență:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată la data de 04 august 2015 pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/95/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la soluționarea Dosarului nr. x/CC pentru suprafața de teren de 630 m

2

situat în municipiul Tg. Jiu, județul Gorj aferent dispoziției nr. 2704 din data de 11 decembrie 2012 a Municipiului Tg. Jiu reprezentat de către primar B. și avizată de către secretar C. emisă în favoarea reclamantei A., într-un termen rezonabil care nu va depăși 90 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința civilă nr. 1309 pronunțată la data de 30 octombrie 2015, în Dosarul nr. x/95/2015 Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și funcționale a Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), în favoarea secției civile din cadrul aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a avut în vedere următoarele considerente:

Prin acțiunea adresată instanței de judecată, reclamanta A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să soluționeze Dosarul nr. x/CC pentru suprafața de teren de 630 m

2

situată în municipiul Tg. Jiu, județul Gorj aferent dispoziției nr. 2704 din data de 11 decembrie 2012 a Municipiului Tg. Jiu reprezentat de către primar B.

Prin Dispoziția nr. 2704 din data de 11 decembrie 2012, s-a propus acordarea de despăgubiri reclamanților, pentru imobilul menționat mai sus, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării; în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor".

Din interpretarea dispozițiilor menționate anterior, rezultă că, în cauza de față, competența de soluționare aparține Tribunalului Gorj, secția civilă.

Față de aceste considerente, a admis excepția necompetenței materiale și funcționale a Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Gorj, secția civilă.

Prin Sentința nr. 373/2015 din 04 decembrie 2015, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Gorj, secția I civilă, analizând, cu prioritate, excepția de necompetență materială invocată din oficiu, a reținut că, în aplicarea în aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile investite de lege transmit secretariatului comisiei naționale deciziile care conțin decizia de acordare de măsuri compensatorii întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestuia și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii. De asemenea, dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001 se transmit secretariatului comisiei naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Totodată, art. 22 din aceeași lege stabilește că prin excepție de la această procedură de evaluare, secretariatul comisiei naționale analizează dosarele care conțin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001 și propune comisiei naționale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entității stabilite de lege, iar potrivit art. 23 comisa națională ia în considerare dosarul transmis de entitatea investită de lege numai după depunerea cererii de convertire și a titlurilor de valoare nominală în original de către persoane îndreptățită.

De asemenea, art. 34 din Legea nr. 165/2013 stabilește că dosarele înregistrate la secretariatul comisie centrale pentru stabilirea despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi și art. 35 din aceeași lege precizează posibilitatea atacării acestor decizii emise cu respectarea dispozițiilor art. 33 și art. 34 la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termenul de 30 de zile de la data comunicării și în cazul în care entitatea învestită nu emite decizia în termenele prevăzute, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

Din interpretarea acestor dispozițiilor legale rezultă că situația prevăzută în mod expres de art. 35 din Legea nr. 165/2013 vizează cazul în care este vorba despre soluționarea cererilor și trimiterea lor către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă în cazul de față situația reclamantei este diferită. Acest lucru deoarece s-a emis o dispoziție de retrocedare de către Primarul Municipiului Tg. Jiu în ceea ce privește acordarea de despăgubiri, iar Comisia Națională de Compensare a Imobilelor nu a derulat în privința reclamantei procedura prevăzută de art. 22 - 31 din Legea nr. 165/2013. Cum competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității este stabilită în mod expres pentru situația în care entitățile învestite de lege au emis dispoziția privind cererea de retrocedare sau, dimpotrivă, nu au emis o asemenea dispoziție, iar aceasta este o situație specială, și interpretarea instanței va fi aceea că această competență vitează doar situațiile speciale menționate anterior, pentru cazul de față competența soluționării litigiului urmând să se stabilească în raport de dreptul comun în materie, și anume art. 95 - 96 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 96 C. proc. civ., curtea de apel este instanță de drept comun în materie de contencios administrativ, cu excepția cererilor care sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar cum în cazul de față pârâta chemată în judecată este o autoritate publică, în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004, tribunalul apreciază că în vederea soluționării litigiului de față competența în primă instanță aparține Curții de Apel București, în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei chemate în judecată.

În consecință, pentru considerentele arătate apreciind, în verificarea competenței în conformitate cu dispozițiile art. 131 C. proc. civ., că instanța de față nu este competență să soluționeze litigiul, iar instanța competentă este Curtea de Apel București, în baza art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Astfel, cauza a fost înregistrată la data de 07 ianuarie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanță care, prin Sentința civilă nr. 738 din 07 martie 2016 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la prevederile art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013, soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a celor care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, se face în anumite termene și în funcție de diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale enunțate.

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013:

"Art. 35

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (...)".

Curtea constată că, așa cum corect a reținut și instanța civilă, situația prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013 vizează cazul în care este vorba despre soluționarea cererilor și trimiterea lor către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă în cazul de față situația reclamantei este diferită. Acest lucru deoarece s-a emis o dispoziție de retrocedare de către Primarul Municipiului Tg. Jiu în ceea ce privește acordarea de despăgubiri, iar Comisia Națională de Compensare a Imobilelor nu a derulat în privința reclamantei procedura prevăzută de art. 22 - 31 din Legea nr. 165/2013.

Într-adevăr, competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității este stabilită în mod expres pentru situația în care entitățile învestite de lege au emis dispoziția privind cererea de retrocedare sau, dimpotrivă, nu au emis o asemenea dispoziție, iar aceasta este o situație specială.

A apreciat Curtea de Apel București că interpretarea instanței potrivit căreia, pentru cazul de față competența soluționării litigiului urmează să se stabilească în raport de dreptul comun în materie, și anume art. 95 - 96 C. proc. civ., este eronată.

Astfel, Curtea reține că prin art. X din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, s-a prevăzut că:

Alin. (1) al art. 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 20

(1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București."

De asemenea, norma de competență prevăzută la art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, referitoare la competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, a fost interpretată în sensul că este incidentă, inclusiv, în cazul acțiunilor privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată sau a titlului de conversie, pentru care nu există prevederi exprese în Legea nr. 247/2005, soluție adoptată de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație, în ședința din 18 februarie 2013.

Dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 41 din Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile cauzelor aflate pe rolul instanței de contencios administrativ la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întemeiate pe prevederile art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, generate de refuzul fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de soluționare a dosarelor de despăgubiri, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și respectiv, titlul de plată, fiind vorba de dosare aprobate de către Comisie pe parcursul procedurii administrative privind stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor a căror restituire în natură nu mai este posibilă.

Prin urmare, chiar dacă litigiul dedus judecății a fost înregistrat pe rolul instanței de judecată după data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în stabilirea competenței soluționării litigiului se va reține că procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum acesta era reglementat de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, comportă două etape. Prima etapă, guvernată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, debutează cu depunerea notificării prin care se solicită restituirea în natură a imobilului și se încheie cu emiterea deciziei/dispoziției prin care imobilul se restituie în natură, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent sau se propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Cea de-a doua etapă este guvernată de dispozițiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și se referă la procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, procedură ce avea ca finalitate adoptarea deciziei de despăgubire, urmată, după caz, de emiterea unui titlu de plată sau a unuia de conversie, pe de altă parte.

Or, în prezenta cauză litigiul dedus judecății se află în cea de a doua etapă, astfel încât, competentă în soluționarea cauzei este instanța inițial învestită, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamanta, conform alin. (1) al art. 20 din Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005.

Față de aceste împrejurări, în temeiul dispozițiilor art. 132 noul C. proc. civ. Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 134, 135 alin. (1) noul C. proc. civ., Curtea a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Considerentele Înaltei Curți în privința regulatorului de competență

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte, studiind actele și lucrările dosarului constată că, prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea dosarului nr. x/CC pentru suprafața de teren de 630 m

2

situat în municipiul Târgu Jiu, județ Gorj aferent dispoziției nr. 2704 din data de 11 decembrie 2012 a Municipiului Târgu Jiu într-un termen rezonabil care nu va depăși 90 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Prin Dispoziția nr. 2704 din data de 11 decembrie 2012, emisă de Primarul Municipiului Târgu Jiu - Județ Gorj s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantei în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Înalta Curte, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 04 august 2015, raportat și la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, publicată în M. Of. la 17 mai 2013, constată că, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013 și nu dispozițiile Legii nr. 247/2005 (art. 20 din Titlul VII, modificat prin Legea 2/2013), cum greșit apreciază Curtea de Apel București.

La art. 4 din Legea nr. 165/2013 se prevăd următoarele: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi"

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat a se constata că pârâta Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor este obligată să pună în aplicare dispozițiile legale adoptate de legiuitor, respectiv prevederile art. 1, art. 17 și art. 21 - 26, care prevăd expres: compensarea prin puncte a imobilelor, validarea/invalidarea de către Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor și evaluarea imobilelor potrivit grilei notariale.

Totodată, potrivit dispozițiilor cuprinse în același act normativ, după apariția acesteia, se constituie Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor care are atribuțiile prevăzute în art. 17 din lege, iar art. 21 - 35 din Legea nr. 165/2013 stabilesc procedura de urmat în situația soluționării cererilor privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv.

Potrivit art. 17 alin. (1) lit. a) - b) din Legea nr. 165/2013, Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 165/2013, prin excepție de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) și (7), Secretariatul Comisiei Naționale analizează dosarele care conțin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și propune Comisiei Naționale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entității învestite de lege, iar la art. 34 din aceeași lege se prevăd următoarele: "Art. 34*) (1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

De asemenea, legiuitorul, la art. 35 din lege mai prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

Astfel, față de obiectul cererii de chemare în judecată, ce constă tocmai în cererea de obligare a "entității" - Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de validare sau invalidare, în tot sau în parte, a Dispoziției prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, ce stabilește competența de soluționare a unei astfel de cereri în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Apreciază Înalta Curte că, prin sintagma "învestită de lege" și trimiterea la dispozițiile art. 33 și 34, legiuitorul a reglementat, prin dispozițiile art. 35 competența de soluționare atât a acțiunilor având ca obiect cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cât și a acțiunilor având ca obiect obligarea Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor la emiterea "deciziei de despăgubire", de validare sau invalidare a Dispoziției prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, cum este cazul speței de față.

Apreciază instanța că, prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 legiuitorul a instituit o nouă competență funcțională a litigiilor izvorâte din această lege, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Din interpretarea teleologică a acestor dispoziții rezultă că, rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost de a stabili competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității în privința tuturor litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013.

În ceea ce privește competența teritorială, raportat la sintagma "sediul entității", Înalta Curte apreciază că entitatea mai întâi învestită cu soluționarea cererii reclamantei este instituția Primarului Municipiului Târgu Jiu - Județ Gorj, ce a emis Dispoziția nr. 2704 din data de 11 decembrie 2012, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri persoanei îndreptățite de lege, respectiv reclamantei din prezenta cauză, pentru terenul în suprafață de 630 mp, situat în Târgu Jiu, județ Gorj, motiv pentru care competența de soluționare a litigiului de față aparține Tribunalului Gorj, secția civilă.

Instanța are în vedere deopotrivă și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă norma generală în raport de norma specială reprezentată de Legea nr. 165/2013, dispoziții prin care legiuitorul a dat posibilitatea reclamantului de a-și alege instanța căruia dorește să i se adrese, respectiv instanța de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. În cazul de față, astfel cum se poate observa, reclamantul a ales ca cererea de chemare în judecată să-i fie soluționată de instanța de la domiciliul său, respectiv Tribunalul Gorj, pe rolul căruia a fost înregistrată inițial.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT