ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1156/2016

Decizia nr. 1156/2016 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a Ill-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată Decizia de compensare nr. 3897 din 29 aprilie 2015 și obligarea la emiterea unei noi decizii de compensare în spiritul legii și stării de fapt reale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 205 din 18 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Gorj, reținându-se următoarele: Potrivit actelor dosarului, reclamanta a formulat cerere de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 6,72 ha, situat pe raza localității Aninoasa, jud. Gorj, pe care a adresat-o Comisiei locale de fond funciar Aninoasa. Prin hotărârea nr. 3317 din 04 aprilie 2003, Comisia județeană Gorj a validat Anexa 39 a Comisiei locale Aninoasa unde, la poziția 42, figurează numita B. cu teren în suprafață de 6,72 ha.

Prin Decizia nr. 3897 din 29 aprilie 2015 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor a fost emisă decizia de compensare pentru terenul în suprafață de 6,72 ha, situat în localitatea Aninoasa, jud. Gorj prin 10.080 puncte, pe numele reclamantei. Tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se alia sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, instanța a reținut competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul Gorj. S-a considerat că această instanță este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie identificarea și evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță.

Sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constituie, în opinia tribunalului, un element mai puțin important, care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Astfel, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit. a) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, și de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale.

Această instituție nu este în măsură a aprecia asupra suprafeței terenului, a configurării imobilelor, a stării acestora la momentul preluării, respectiv a coeficientului de confort, aspecte care sunt invocate prin contestația formulată. Prin sentința nr. 105 din 21 aprilie 2016, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București și constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență. Tribunalul a reținut următoarele în considerentele hotărârii: Tribunalul București, verificându-și competența teritorială a apreciat, în esență, că entitatea la care face referire art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea care vizează unitatea deținătoare, respectiv este vorba de cea situată la locul imobilului.

O astfel de interpretare nu poate fi primită, în opinia Tribunalului Gorj, având în vedere că art. 35, făcând trimitere la competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, vizează deciziile emise cu respectarea art. 33 și 34, ori dispozițiile art. 33 fac trimitere la entitățile învestite de lege cu obligația de a soluționa cererile potrivit Legii nr. 10/2001, iar art. 34 stipulează în sensul că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 luni de la data intrării în vigoare a legii. Ca atare, entitatea care este avută în vedere, în raport de obiectul cererii deduse judecății, este chiar Comisia pentru Compensarea Imobilelor, care a emis decizia contestată și care își are sediul în raza teritorială a Tribunalului București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are în competență validarea respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile investite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Examinând conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Conform prevederilor art. 35 alin. (1) al Legii nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Cât privește sintagma „entitate investită”, art. 3 pct. 4 al actului normativ, mai sus citat, enumera toate structurile desemnate de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g) regăsindu-se Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care, în cauza de față, este emitenta deciziei contestate. Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate” folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei nr. 3897 din 29 aprilie 2015, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, rezultă cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materiala) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente. Cum sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2016.