ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 564/2015

Asupra conflictului negativ

de competență de față, constată următoarele:

La 12 mai 2014, L.I., L.F. și L.N.A., au solicitat

instanței – în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Restituirea Proprietăților

– să anuleze decizia de invalidare nr. 491 din 27 februarie 2014 și să oblige pârâta

de a valida măsura vizând acordarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea Comisiei

Județene Sălaj nr. 5399 din 7 iunie 2002, prin care s-a aprobat propunerea Comisiei

locale de fond funciar Gârbou, privind înscrierea suprafeței de 12,13 ha, teren

neretrocedat, în favoarea reclamanților.

Sesizat cu soluționarea

contestației, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1185

din 13 octombrie 2014, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Sălaj.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță sesizată a reținut în esență că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor

art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, rezultă că soluționarea

contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor, intră în competența secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității inițial investite cu soluționarea cererii

de restituire, în speță, Tribunalul Sălaj.

Tribunalul a mai reținut

că această soluție „este firească” întrucât trebuie avut în vedere scopul legiuitorului,

ori, în condițiile în care există zeci de mii de dosare emise în baza Legii nr.

18/1991 sau în baza Legii nr. 10/2001, dacă s-ar considera că acțiunea persoanei

îndreptățite, de contestare a deciziei emise de Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor este de competența Tribunalului București, ar însemna „paralizarea” activității

acestei instituții pentru că prin ipoteză, pârâta are sediul în București.

Ca atare, se arată, trebuie

să ne raportăm la entitatea inițial investită cu soluționarea cererii care este

Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 și apoi Comisia Județeană, care validează

sau nu propunerea Comisiei Comunale.

În sprijinul soluției

de declinare a competenței a fost prezentat și faptul că prin decizia emisă de către

pârâtă s-a constatat că reclamanții sunt „pur și simplu” persoane neîndreptățite

la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 12,13 ha întrucât, nu fac

dovada dreptului de proprietate de pe urma autorului lor, ori acest lucru presupune

a se analiza pe fond dacă reclamanții sunt sau nu persoane îndreptățite la reconstituirea

dreptului de proprietate prin acordarea de măsuri reparatorii, procedură similară

cu cea a plângerii împotriva hotărârii Comisiei județene de aplicare a legii fondului

funciar.

În această situație, se

conchide, administrarea probelor este mult mai ușoară la tribunalul în a cărui rază

teritorială se află terenul ce face obiectul deciziei.

La rândul său, Tribunalul

Sălaj, secția civilă, s-a declarat necompetent teritorial să soluționeze cauza de

față, prin sentința nr. 76 din 15 ianuarie 2015, declinând în favoarea Tribunalului

București, secția civilă, competența de soluționare a contestației și, constatând

ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 134 și art.

135 alin. (1) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se constată că cea de-a

doua hotărâre privind declinarea competenței, este cea legală, astfel că Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor

art. 17 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 165 din 16 mai 2013, în vederea finalizării

procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate

în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru

și are în competență validarea respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor

emise de entitățile investite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor

compensatorii.

Examinând conformitatea

textului cu legea fundamentală, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 686 din

26 noiembrie 2014, a statuat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21

alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, sunt constituționale în măsura în care

nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor,

emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat

irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii

dreptului de proprietate.

Conform prevederilor

art. 35 alin. (1) al Legii nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor

art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită, la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen

de 30 de zile de la data comunicării.

Cât privește sintagma

„entitate investită” art. 3 pct. 4 al actului normativ mai sus citat, enumeră toate

structurile desemnate de lege, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor

preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g), regăsindu-se

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care, în cauza de față, este emitenta

deciziei contestate.

Motivarea primei instanțe

sesizate, care face trimitere la entitățile inițial investite cu cererile de

restituire, respectiv comisiile locale și județene de fond funciar – argumentând

că tribunalele în circumscripția cărora se află aceste entități ar avea și competența

de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia

Națională pentru Compensarea Imobilelor – nu poate fi primită, în condițiile în

care etapa inițială a soluționării cererii vizând reconstituirea dreptului de proprietate

a fost epuizată prin propunerea avansată de Comisia locală de Fond Funciar Gîrbou,

validată ulterior prin Hotărârea nr. 5393 din 7 iunie 2002 a Comisiei Județene pentru

Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Sălaj.

Or, în cauza de față,

ceea ce se contestă este decizia nr. 491 din 27 februarie 2014, prin care a fost

invalidată măsura acordării de despăgubiri (stabilită prin hotărârea Comisiei Județene

Sălaj) decizie emisă de Comisia Națională pentru Compensarea imobilelor, cu sediul

în București, C.F., sector 1, entitate chemată în judecată de contestatori, în calitate

de pârâtă.

Ca atare, competența teritorială

de soluționare a cauzei nu poate aparține decât tribunalului în circumscripția căruia

se află sediul acestei entități, respectiv Tribunalului București.

Cât privește „îngrijorarea”

referitoare la posibilitatea înregistrării unui număr mare de cauze având ca obiect

eventuale contestații formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor, acest argument nu se poate constitui într-o motivație

legală care să justifice concluzia competenței teritoriale a unei alte instanțe,

chestiunea putând ulterior primi o rezolvare, de lege ferenda.

Așa fiind, față de cele

ce preced, se va constata că Tribunalul București este instanța competentă, în soluționarea

cauzei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2015.