ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 564/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: La 12 mai 2014, L.I., L.F. și L.N.A., au solicitat instanței – în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Restituirea Proprietăților – să anuleze decizia de invalidare nr. 491 din 27 februarie 2014 și să oblige pârâta de a valida măsura vizând acordarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea Comisiei Județene Sălaj nr. 5399 din 7 iunie 2002, prin care s-a aprobat propunerea Comisiei locale de fond funciar Gârbou, privind înscrierea suprafeței de 12,13 ha, teren neretrocedat, în favoarea reclamanților. Sesizat cu soluționarea contestației, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1185 din 13 octombrie 2014, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Sălaj.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță sesizată a reținut în esență că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, rezultă că soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, intră în competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității inițial investite cu soluționarea cererii de restituire, în speță, Tribunalul Sălaj.

Tribunalul a mai reținut că această soluție „este firească” întrucât trebuie avut în vedere scopul legiuitorului, ori, în condițiile în care există zeci de mii de dosare emise în baza Legii nr. 18/1991 sau în baza Legii nr. 10/2001, dacă s-ar considera că acțiunea persoanei îndreptățite, de contestare a deciziei emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este de competența Tribunalului București, ar însemna „paralizarea” activității acestei instituții pentru că prin ipoteză, pârâta are sediul în București. Ca atare, se arată, trebuie să ne raportăm la entitatea inițial investită cu soluționarea cererii care este Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 și apoi Comisia Județeană, care validează sau nu propunerea Comisiei Comunale.

În sprijinul soluției de declinare a competenței a fost prezentat și faptul că prin decizia emisă de către pârâtă s-a constatat că reclamanții sunt „pur și simplu” persoane neîndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 12,13 ha întrucât, nu fac dovada dreptului de proprietate de pe urma autorului lor, ori acest lucru presupune a se analiza pe fond dacă reclamanții sunt sau nu persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate prin acordarea de măsuri reparatorii, procedură similară cu cea a plângerii împotriva hotărârii Comisiei județene de aplicare a legii fondului funciar. În această situație, se conchide, administrarea probelor este mult mai ușoară la tribunalul în a cărui rază teritorială se află terenul ce face obiectul deciziei.

La rândul său, Tribunalul Sălaj, secția civilă, s-a declarat necompetent teritorial să soluționeze cauza de față, prin sentința nr. 76 din 15 ianuarie 2015, declinând în favoarea Tribunalului București, secția civilă, competența de soluționare a contestației și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se constată că cea de-a doua hotărâre privind declinarea competenței, este cea legală, astfel că Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 165 din 16 mai 2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are în competență validarea respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile investite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Examinând conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Conform prevederilor art. 35 alin. (1) al Legii nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Cât privește sintagma „entitate investită” art. 3 pct. 4 al actului normativ mai sus citat, enumeră toate structurile desemnate de lege, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g), regăsindu-se Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care, în cauza de față, este emitenta deciziei contestate.

Motivarea primei instanțe sesizate, care face trimitere la entitățile inițial investite cu cererile de restituire, respectiv comisiile locale și județene de fond funciar – argumentând că tribunalele în circumscripția cărora se află aceste entități ar avea și competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor – nu poate fi primită, în condițiile în care etapa inițială a soluționării cererii vizând reconstituirea dreptului de proprietate a fost epuizată prin propunerea avansată de Comisia locală de Fond Funciar Gîrbou, validată ulterior prin Hotărârea nr. 5393 din 7 iunie 2002 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Sălaj.

Or, în cauza de față, ceea ce se contestă este decizia nr. 491 din 27 februarie 2014, prin care a fost invalidată măsura acordării de despăgubiri (stabilită prin hotărârea Comisiei Județene Sălaj) decizie emisă de Comisia Națională pentru Compensarea imobilelor, cu sediul în București, C.F., sector 1, entitate chemată în judecată de contestatori, în calitate de pârâtă. Ca atare, competența teritorială de soluționare a cauzei nu poate aparține decât tribunalului în circumscripția căruia se află sediul acestei entități, respectiv Tribunalului București. Cât privește „îngrijorarea” referitoare la posibilitatea înregistrării unui număr mare de cauze având ca obiect eventuale contestații formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, acest argument nu se poate constitui într-o motivație legală care să justifice concluzia competenței teritoriale a unei alte instanțe, chestiunea putând ulterior primi o rezolvare, de lege ferenda.

Așa fiind, față de cele ce preced, se va constata că Tribunalul București este instanța competentă, în soluționarea cauzei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015.