ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3632/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 12 mai 2015, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților, anularea Deciziei de invalidare nr. x din 27.02.2014, emisă de CNCI și obligarea pârâtei la validarea măsurii de acordare a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea Comisiei Județene Sălaj din 7.06.2002 de aprobare a propunerii Comisiei Locale Gîrbou privind înscrierea suprafeței de 9,17 ha reconstituit după autorul B. conform anexei 40 din regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1.172/2001; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1.200 din 26 septembrie 2014, Tribunalului București, secția a III-a civilă, a respins excepția necompetenței materiale, ca neîntemeiată; a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat judecarea cauzei spre competentă soluționare către Tribunalul Sălaj, secția civilă.

La rândul său, Tribunalul Sălaj, prin Sentința civilă nr. 77 din 15.01.2015, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București.

Constatând ivit conflict negativ de competență a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 494 din 18.02.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a I civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Prin Sentința civilă nr. 656 din 22.05.2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRP, a admis contestația, a dispus anularea deciziei de invalidare nr. x/2014 și a obligat pârâta CNCI la validarea măsurii de acordare a despăgubirilor, în dosarul nr. x/2006; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON către reclamant.

Prin Decizia civilă nr. 142 A din 17.02.2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Rejudecând cauza, prin Sentința civilă nr. 1.067 din 16.08.2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională Pentru Compensarea Imobilelor și cu intervenienții C. și B.

Prin Decizia civilă nr. 353A din 22 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva Sentinței civile nr. 1.067 din 16.08.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Împotriva Deciziei nr. 353A din 22 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea contestatorului A., prin care a solicitat să se dispună anularea Deciziei de invalidare nr. 492 din 27.02.2014, emisă de CNCI și obligarea pârâtei la validarea măsurii de acordare a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea Comisiei Județene Sălaj din 7.06.2002 de aprobare a propunerii Comisiei Locale Gîrbou privind înscrierea suprafeței de 9,17 ha reconstituit după autorul B. conform anexei 40 din regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1.172/2001.

Cererea a fost formulată la data de 12 mai 2015 și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabilă în prezenta speță, în art. 35 prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., rezultă că, Decizia nr. 353A din 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Totodată, este de reținut că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 353A din 22 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 353A din 22 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de ED