ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 652/2017

Decizia nr. 652/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin Decizia civilă nr. 1903 din 14 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/57/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 174 din 9 iulie 2014 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de B. - C. și D. împotriva aceleiași sentinței, a casat sentința recurată și a respins, în tot, acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

2.

Motivele și temeiul legal al cererii de revizuire;

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 iunie 2016, sub nr. x/1/2016, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele B. - C. și D., raportat la dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., schimbarea în tot a Deciziei civile nr. 1903 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/57/2014, cu consecința respingerii recursurilor declarate de B. - C. și D. împotriva sentinței civile nr. 174 din 9 iulie 2014 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, și admiterea recursului incident declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe civile.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat, în esență, că Decizia civilă nr. 1903 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/57/2014, a fost dată cu încălcarea priorității dreptului comunitar și că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

În ceea ce privește motivul de revizuire referitor la încălcarea priorității dreptului comunitar de către instanța de recurs, arată că în anularea Hotărârii nr. 671 din 26 octombrie 2013 a C. a invocat ca motiv de nelegalitate și faptul că nota finală nu a fost stabilită de o comisie formată din doi corectori și un arbitru, precum și acela că nu s-a făcut dovada că cea dea a treia notă este a comisiei. Instanța nu a analizat lipsa acordării celei de a treia note pentru situația în care diferența dintre corectura 1 și corectura 2 este mai mare de un punct,aplicându-se un tratament diametral opus față de soluția dată într-o speță aproape identică (Decizia nr. 954 din 25 martie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2013). Prin tratarea diferită a acelorași motive de nelegalitate s-au încălcat prevederile art. 20 din Carta Universală a Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, aferentă, egalitatea cetățenilor în fața legii fiind un principiu fundamental de drept comunitar, la fel ca și principiul egalității de tratament. Astfel, același motiv de nelegalitate a fost tratat diferit de instanță, într-unul dintre cazuri instanța făcând trimitere la procedura celei de a treia note, iar în altul, cazul revizuentei, motivul fiind considerat de instanță irelevant și ignorat complet.

Un alt principiu nerespectat prin hotărârea supusă revizuirii este și acela al securității raporturilor juridice, nici acest principiu nefiind aplicat cu prioritate de instanță din moment ce a reținut că nu i se aplică Regulamentul de examen în procedura acordării celei de a treia note.

Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut și anume nu a analizat și lipsa celei de a treia note și lipsa semnăturii tuturor membrilor comisiei formată din cei doi corectori și un arbitru.

În drept, revizuenta și-a întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 și art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat.

Prin întâmpinarea depusă în cauză,

intimatele B. și D. au solicitat respingerea cererii de revizuire în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de revizuire, astfel cum a fost formulată, revizuenta tinde la judecarea cauzei, formulând în realitate un recurs la recurs.

Pe de altă parte, revizuenta indică în motivarea cererii principii de drept comunitar, fără a indica în concret norme de drept comunitar pe care instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii le-ar fi încălcat. Sub acest aspect, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că nu este suficientă simpla evocare a unor principii generale prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană sau în Carta Universală a Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene pentru a obține reexaminarea soluției pronunțate de instanța care a soluționat calea ordinară de atac.

Susținerea revizuentei că hotărârea a cărei revizuire se solicită ar încălca prioritatea dreptului comunitar nu este de natură a impune concluzia admisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În raport de prevederile art. 33 alin. (1)-(3) din Regulamentul - cadru (forma în vigoare la data desfășurării examenului), instanța de recurs a analizat aceste prevederi din Regulamentul de examen, stabilind că recurenta nu se află în situația prevăzută la alin. (3) pentru constituirea în contestații a unei comisii din care să facă parte și un arbitru și statuând asupra criticii referitoare la modalitatea de corectare a lucrărilor. Sub acest aspect, nu este întemeiat nici motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire formulată în cauză;

Înalta Curte, sesizată cu cererea de față, analizând cauza prin prisma cazurilor de revizuire invocate, prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004 și de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire pentru considerentele arătate în continuare.

Un prim motiv de revizuire invocat de titulara căii de atac de retractare îl reprezintă dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, referitoare la încălcarea principiului priorității dreptului european în pronunțarea hotărârii care formează obiectul prezentei revizuiri.

Fiind îndeplinite aspectele formale legate de existența unei hotărâri definitive, împotriva căreia să fi fost declarată cererea de revizuire în termen de 15 zile de la comunicarea sa, se reține în calea de atac extraordinară că litigiul principal este unul ce are ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a Hotărârii nr. 671 din 26 octombrie 2013 a C. privind validarea examenului de primire în profesia de avocat stagiar și pentru persoanele care au susținut examenul de definitivat în alte profesii juridice, precum și a rezultatelor acestuia, cu privire la notarea titularei acțiunii în contencios administrativ, numita A.

Temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată îl reprezintă prevederile art. 9, 10, 13 și 19 din Anexa la Hotărârea nr. 4/2011 a C., art. 2 din Legea nr. 554/2004 art. 6 din Legea nr. 554/2001, art. 194 C. proc. civ.

O chestiune care se impune a fi analizată în examinarea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 este cea referitoare la prevederile legale incidente în cauză, în condițiile în care litigiul de față este unul reglementat de norme naționale de desfășurare a unui examen de primire în profesia de avocat stagiar, iar premisa reglementată de textul indicat de revizuentă ca motiv al căii de atac pe care aceasta a declarat-o este cea a unei neconformități a legislației naționale cu normele de drept european, situație care nu se regăsește, însă, în cauză.

Reclamând o încălcare a priorității dreptului C., revizuenta nu a arătat în ce măsură litigiul de față reprezintă o punere în aplicare a dreptului C., iar în acest cadru, cum vine în conflict norma națională cu drepturile garantate de legislația europeană, fapt de natură să justifice necesitatea revizuirii pentru asigurarea compatibilității între cele două norme ce ar fi deopotrivă aplicabile speței de față.

Dispozițiile din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene asigură un nivel de protecție care trebuie respectat de către autoritățile și instanțele naționale, care sunt însă libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale ce se înscriu în nivelul garantat de Cartă.

În acest context, se observă că în prezenta revizuire nu este incident dreptul Uniunii, nefiind aplicabile dispoziții din domeniul de aplicare al acestuia, chestiunea litigioasă fiind întemeiată pe dispoziții de drept național care reglementează procedura de organizare și desfășurare a examenului de primire în profesia de avocat stagiar, astfel că motivul indicat de revizuentă, întemeiat pe preeminența dreptului european, nu este aplicabil situației de fapt și de drept din litigiul pendinte.

Un al doilea motiv de revizuire invocat în calea de atac de față este cel reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reclamându-se faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, aceasta neanalizând două motive de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă: lipsa celei de-a treia note în cazul în care diferența dintre cele două corecturi era mai mare de un punct, respectiv lipsa semnăturii tuturor membrilor atunci când s-a constituit o comisie formată din cei doi corectori și un arbitru.

În accepțiunea revizuentei, nepronunțarea instanței de recurs pe fiecare motiv de nelegalitate invocat pentru a susține solicitarea de anulare a actului administrativ contestat echivalează cu nepronunțarea asupra unui lucru cerut, fapt ce determină, în opinia sa, incidența motivului de revizuire reglementat de art. 509, alin. (1), pct. 1 C. proc. civ.

Reglementând acest motiv de revizuire ca fiind situația în care instanța ”s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut”, legiuitorul a conferit sintagmei ”lucru cerut” înțelesul de pretenție formulată de părți în cursul procesului civil, revizuirea pentru acest motiv fiind posibilă în situația nesocotirii principiului disponibilității părților, respectiv atunci când instanța nu a statuat în limitele în care a fost sesizată.

Or, ceea ce invocă, în fapt, revizuenta A., este nepronunțarea instanței de recurs asupra unor motive de nelegalitate pe care aceasta și-a fundamentat cererea de recurs, ceea ce nu se încadrează în ipoteza cazului de revizuire reglementat de art. 509, alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., nefiind identică situația nepronunțării asupra unui lucru cerut cu cea a nepronunțării asupra unui motiv de nelegalitate antamat în calea recursului.

De altfel, se observă din examinarea deciziei atacate instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii formulate de recurenta-reclamantă A., respingând, ca nefondat, recursul declarat de aceasta, iar ca urmare a admiterii recursurilor formulate de părțile adverse, a fost casată hotărârea primei instanțe și respinsă în tot cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Trimiterile făcute de revizuentă la o jurisprudență contrară a instanței supreme într-o speță similară (Decizia nr. 954 din 25 martie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2013) nu pot atrage repunerea în discuție, în calea de atac de retractare, limitată la motivele expres și limitative prevăzute de lege, a aspectelor care țin de procedura de soluționare a recursului, asupra căruia instanța competență a statuat fără a încălca limitele învestirii sale prin raportare la ”lucrul cerut” în cauză.

Prin urmare, se reține inadmisibilitatea cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei nr. 1903 din 14 iunie 2016 pronunțate în Dosarul nr. x/57/2014 al Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nefiind incident motivul indicat drept temei de drept al căii extraordinare de atac de care a înțeles partea nemulțumită să se prevaleze.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 și art. 508 alin. (1) pct. 1 cu referire la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge

cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1903 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/57/2014, ca inadmisibilă.

Obligă revizuenta A. la plata către intimații B. și D. a sumei de 1.200 lei reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2017.