ÎCCJ, Decizia nr. 232/2017

Decizia civilă nr. 232/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3176 din 15 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins atât cererea formulată de recurentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. e) și alin. (2) și ale art. 50 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, cât și recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1009 din 26 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 3176 din 15 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a declarat recurs A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2015.

Prin decizia civilă nr. 44 din 25 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 3176 din 15 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2013.

Împotriva deciziei civile nr. 44 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recurentul A. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, revizuentul susține că înscrisul nou este reprezentat de Decizia Curții Constituționale nr. 321 din 20 iulie 2017, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești.

Se arată că recursul soluționat prin decizia atacată cu revizuire a fost formulat împotriva Deciziei nr. 3176 din 15 octombrie 2015 numai în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În esență, revizuentul argumentează îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire arătând că decizia Curții Constituționale este un înscris nou, fiind pronunțată la data de 09.05.2017 și publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20.07.2017, deci ulterior deciziei ce formează obiectul revizuirii, și este un înscris doveditor, întrucât nu implică necesitatea confirmării prin alte mijloace de probă, iar soluția pronunțată în recurs ar fi fost diferită dacă instanța ar fi avut cunoștință de conținutul deciziei respective.

În temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., analizând admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, cererea de revizuire este formulată în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform cărora:

„Art. 509. - Obiectul și motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...)

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției pronunțate.

Din economia dispozițiilor citate, rezultă că două dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe acest motiv presupun ca, după darea hotărârii, să fie descoperit un înscris doveditor, care exista la data pronunțării hotărârii, dar care nu a fost înfățișat instanței fie din cauza faptului că a fost reținut de partea potrivnică, fie din cauza unei împrejurări mai presus de voința părților.

În cauză, însă, înscrisul doveditor de care se prevalează revizuentul nu îndeplinește cerințele menționate, întrucât decizia Curții Constituționale invocată (pronunțată la data de 9 mai 2017 și publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017) nu exista la data de 25 ianuarie 2016, când a fost pronunțată hotărârea atacată cu revizuire.

Astfel fiind, inexistența înscrisului la data pronunțării hotărârii atacate cu revizuire determină fără echivoc neîndeplinirea condiției subsecvente prevăzute de textul procedural referitoare la reținerea înscrisului de către partea potrivnică, respectiv existența împrejurării mai presus de voința părților care a împiedicat înfățișarea înscrisului în instanță.

Independent de aspectele arătate, se cuvine a fi menționat inclusiv faptul că singurul motiv care permite revizuirea unei hotărâri ca urmare a pronunțării unei decizii a Curții Constituționale este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11, reglementând ipoteza în care „după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții”. Însă, decizia Curții Constituționale de care se prevalează revizuentul nu răspunde nici cerințelor acestui text procedural, întrucât excepția de neconstituționalitate soluționată prin decizia respectivă a fost invocată într-o altă cauză.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 44 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2017.