ÎCCJ, Decizia nr. 255/2017

Decizia civilă nr. 255/2017

Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2007, reclamanta A. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 85/F din 1 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată înregistrate la prima instanță, motivând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției vizând nelegalitatea adreselor nr. 6067/2002 și nr. 6554/2002, emise de Ministerul Apărării Naționale, pe care a invocat-o în cauză.

La data de 1 noiembrie 2007, prin rezoluție, instanța a stabilit în sarcina revizuentei obligația de a achita o taxă de timbru în sumă de 10 lei și 0,30 lei timbru judiciar, partea fiind citată cu această mențiune pentru termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2007.

Revizuenta a formulat, la data de 8 noiembrie 2007, cerere de reexaminare împotriva măsurii obligării sale la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, iar, prin încheierea din camera de consiliu din data de 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Brașov a respins respectiva cerere de reexaminare.

La data de 23 ianuarie 2012, revizuenta a formulat verbal o cerere de ajutor public judiciar, în sensul scutirii sale de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, cerere pe care instanța a respins-o, prin încheierea din ședința din camera de consiliu din data de 1 februarie 2012.

În aceeași cauză, prin încheierea de ședință din 9 mai 2012, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal: a respins excepția de nelegalitate a rezoluției din data de 1 noiembrie 2007, invocată de revizuenta A.; a respins excepțiile de nelegalitate și de nulitate a încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2008, pronunțate în dosar, invocate de aceeași revizuentă; a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuenta A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (3) și a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Ulterior, prin sentința nr. 138/F din 14 iunie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile cu nr. 85/F din 1 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, reținând că obligația achitării acestor taxe nu a fost îndeplinită de către revizuentă pe parcursul judecării procesului.

Recursurile declarate de revizuenta A. împotriva încheierii de ședință din data de 9 mai 2012 și a sentinței nr. 138/F din 14 iunie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/64/2007, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 3870 din 3 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2013.

Prin decizia menționată, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuentă, privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24

1

din Legea nr. 304/2004 și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Anterior pronunțării deciziei menționate, prin încheierea de ședință din 25 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de recurenta-revizuentă A.; a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997, cu excepția art. 15-17

2

, art. 18 alin. (3), art. 20 alin. (3), art. 21-30; a respins, ca inadmisibilă, cererea recurentei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 18 alin. (3) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997; a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

La data de 26 iunie 2015, împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din încheierea sus-menționată, prin fax, a declarat recurs A., recurs pe care l-a motivat la data de 20 iulie 2015.

Recurenta a mai formulat o cerere de recurs și împotriva soluției de respingere a excepției de nelegalitate a rezoluției administrative de timbrare pe care a formulat-o, soluție dispusă prin aceeași încheiere.

În raport cu faptul că cererile de recurs vizează aceeași hotărâre, instanța a constatat că soluționarea acestora se impune a fi făcută în cadrul aceluiași dosar, iar nu în dosare diferite.

Prin încheierea civilă nr. 158 din camera de consiliu de la 12 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibile, cererile de recurs formulate de A. împotriva încheierii din 25 iunie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2013.

Contestația în anulare formulată de A. împotriva încheierii civile nr. 158 din camera de consiliu de la 12 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2015, a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea civilă nr. 192 din camera de consiliu de la 9 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2015.

La data de 11 septembrie 2017, împotriva încheierii civile nr. 192 din camera de consiliu de la 9 noiembrie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, și, pe cale de consecință, și a încheierii civile nr. 158 din camera de consiliu de la 12 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a formulat cerere de revizuire A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 9 și 11 din noul C. proc. civ., respectiv art. 322 și urm. C. proc. civ. de la 1865.

Autoarea cererii a susținut că, prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, Curtea Constituțională i-a admis excepția de neconstituționalitate pe care a formulat-o în privința art. 24

1

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Or, cele două hotărâri atacate au fost pronunțate în temeiul acestui text legal, abrogat încă din anul 2013, judecata desfășurându-se în camera de consiliu, fără citarea părților, iar căile de atac deduse judecății Completului de 5 judecători i-au fost respinse, ca inadmisibile, în condițiile în care, a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să-și formuleze apărări.

Întrucât Curtea Constituțională i-a admis excepția de neconstituționalitate formulată, în opinia autoarei, devin incidente dispozițiile procedurale ce reglementează acest caz special de revizuire, prin cererea sa urmărind punerea de acord cu Constituția și în privința textelor pentru care s-a respins sesizarea Curții Constituționale, respectiv a art. 18 alin. (3) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Analizând aspectele deduse judecății pe calea revizuirii, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective, a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate.

Sub un prim aspect, trebuie precizat faptul că, în raport cu data sesizării instanței și cu dispozițiile art. 81 din Legea nr. 76/2012, în cauză sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. din 1865, iar nu cele ale Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., invocate în principal în susținerea acestei cereri de revizuire.

Instanța constată că motivele invocate de revizuentă vizează cazurile reglementate de art. 322 pct. 8 și pct. 10 din C. proc. civ. din 1865.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 8 C. proc. civ. privește ipoteza când partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Potrivit art. 322 pct. 10 C. proc. civ., text care a constituit, de asemenea, temei juridic al căii de atac promovate, revizuirea unei hotărâri se poate obține dacă, „după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță ce a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare”.

Analizând, în contextul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în primul rând, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire din perspectiva art. 322 pct. 10, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, după cum se va arăta.

Prima dintre condiții se verifică în speță, anume cea privind constatarea unei încălcări a normelor Legii fundamentale, dată fiind Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate pe care petenta A. a formulat-o în privința art. 24

1

din Legea nr. 304/2004.

Această excepție a fost invocată în Dosarul nr. x/1/2016 al completului de 5 judecători, având ca obiect recursul declarat de petentă împotriva hotărârii finale (decizia nr. 3870 din 3 decembrie 2015, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), pronunțate tot în Dosarul nr. x/1/2013, în care s-a pronunțat și încheierea din 25 iunie 2015, ce a fost cenzurată prin hotărârea supusă revizuirii pendinte, putându-se considera, astfel, îndeplinită și condiția de admisibilitate referitoare la invocarea în aceea cauză a respectivei excepții.

Instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești.

Cererea de revizuire dedusă judecății nu reprezintă, însă, remediul pentru înlăturarea pretinselor consecințe ale încălcării constatate.

Din dispozițiile art. 327, raportate la cele ale art. 322 C. proc. civ., rezultă că revizuirea are ca finalitate retractarea unei hotărâri greșite și pronunțarea unei soluții noi, greșelile avute în vedere de această cale de atac privind elementele de fapt ale judecății.

Dacă prima condiție de admisibilitate a cererii de revizuire este îndeplinită, Înalta Curte constată că, în speță, nu se verifică celelalte exigențe ale normei de la art. 322 pct. 10 C. proc. civ., anume, referitoare la finalitatea excepției admise, în sensul ca „dispoziția legală declarată neconstituțională să fi avut o înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunțate în cauză” (cum s-a reținut în mod explicit și în Decizia nr. 1106/2010 a instanței constituționale); îndeplinirea doar a uneia dintre condițiile textului, deși necesară, nu este suficientă pentru admiterea cererii.

Mobilul declanșării mecanismului de redeschidere a judecății în temeiul acestei ipoteze, în concret, greșeala pe care autoarea tinde a o semnala și a o remedia pe calea acestei cereri de revizuire, ca și pe cea a celorlalte demersuri procesuale întreprinse în cauză(respectiv recursul și contestația în anulare soluționate prin încheierile atacate), vizează, exclusiv, deducerea unor norme legale controlului de constituționalitate [respectiv art. 18 alin. (3) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997] exercitat de Curtea Constituțională, norme în baza cărora i s-a anulat, ca netimbrată o cerere.

Astfel cum rezultă, însă, din cele expuse la pct. 1 din prezenta, prin încheierea de ședință din 9 mai 2012 dată în Dosarul nr. x/64/2007, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuenta A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (3) și a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

De asemenea, prin încheierea din 25 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 146/1997, cu excepția art. 15-17

2

, art. 18 alin. (3), art. 20 alin. (3) și art. 21-30, ridicată de A.

Mai mult, din verificările efectuate, rezultă că instanța constituțională a și efectuat în această cauză respectiva cenzură și s-a și pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate invocate de A.

Astfel, prin Decizia nr. 1152/2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, excepție ridicată de A. în Dosarul nr. x/64/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ulterior, prin Decizia nr. 15/2013, instanța de contencios constituțional, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (3) și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, excepție ridicată de A. în Dosarul nr. x/64/2007 al Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că partea care a ridicat respectiva excepție nu o poate reitera în același dosar, fapt ce ar contraveni puterii lucrului judecat.

Lipsa de finalitate a demersurilor revizuentei este dovedită în cauză și de faptul că, și prin Decizia nr. 194/2016, instanța constituțională a analizat și a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de A. în Dosarul nr. x/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și a constatat că prevederile art. 1-14 și art. 18-20 din Legea nr. 146/1997 sunt constituționale în raport cu criticile formulate, așa încât și susținerea cu privire la imposibilitatea de prezentare în instanță este lipsită de relevanța acordată de autoarea cererii și nu este de natură a atrage admisibilitatea cererii de revizuire în speță și o redeschidere a judecății.

Din cele prezentate anterior, rezultă că revizuentei nu i-a fost afectat accesul la Curtea Constituțională, aceasta prevalându-se de un drept pe care și l-a valorificat efectiv.

Toate aceste elemente impun concluzia că revizuenta nu a fost și nu este titulara unui drept a cărui nesocotire să o poată invoca, un drept care să poată fi pretins, valorificat pe calea acțiunii în justiție.

De aceea, consecințele constatării neconstituționalității art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017 a Curții Constituționale), nu se produc, întrucât o reluare a procedurii judiciare nu ar fi justificată de necesitatea protejării unui drept.

În consecință, în speță nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 8 și pct. 10 C. proc. civ. pentru a face admisibilă revizuirea.

Ca atare, față de toate considerentele expuse, cererea de revizuire promovată va fi respinsă, ca inadmisibilă, nesubzistând temeiurile avute în vedere de legiuitor prin reglementarea acestor cazuri de retractare a hotărârilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva încheierii civile nr. 192 din camera de consiliu de la 9 noiembrie 2015 și a încheierii civile nr. 158 din camera de consiliu de la 12 octombrie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2017.