ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 30/2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 07 martie 2024 sub nr. x/62/2024, reclamanta A a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 39/D din 28 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Brașov, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) punctele 3, 5, 7 și 9 C. proc. civ. adoptat în anul 2010 și intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 16 aprilie 2024 sub nr. x/64/2021/a1, aceeași reclamantă a formulat cerere de reexaminare a încheierii din 12 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/64/2021, prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de revizuire.

Prin sentința civilă nr. 98 din 12 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. x/62/2024, cererea de revizuire a fost anulată, ca netimbrată.

Prin încheierea nr. 277 din 09 septembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. x/62/2024/a1, a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei de timbru, formulată de către petenta A, în cadrul dosarului nr. x/62/2024, ca fiind tardiv formulată.

Prin decizia civilă nr. 345/R din 18 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov-Secția I civilă în dosar nr. x/62/2024, a fost respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 393/13.12.2023 privind statutul asistentului judecătorului formulată de recurenta A; a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat împotriva încheierii nr. 277 din 09 septembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. x/62/2024/a1; a fost respins, ca neîntemeiat, recursul împotriva sentinței civile nr. 98 din 12 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. x/62/2024.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin decizia civilă nr. 345/R din 18 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov-Secția I civilă în dosarul nr. x/62/2024, a formulat recurs revizuenta A, înregistrat sub nr. x/62/2024/a3.

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 8 din Noul C. proc. civ., recurenta a învederat următoarele aspecte:

I. Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale-art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv, la fiecare din termenele de judecată acordate (21.10.2024, 04.11.2024, 18.11.2024), s-a schimbat atât procurorul cât și grefierul de ședință.

II. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești-art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că statuarea instanței în sensul neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale, reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, câtă vreme, în opinia sa, aceste condiții sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată, legea denunțată ca fiind neconstituțională este în vigoare, are legătură cu cauza și nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În acest sens, recurenta arată că Legea nr. 393/2023 privind statutul asistentului judecătorului are legătură cu dosarul nr. x/62/2024, dosar în care, în opinia recurentei, au fost săvârșite o serie de ilegalități de ordin procedural, atât la fond, cât și în recurs.

Astfel, denumirea reprezentantului legal al intimatului a fost scrisă pe portalul instanțelor așa cum era la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, și anume Ministerul Finanțelor Publice în loc de Ministerul Finanțelor, pentru a se săvârși o altă ilegalitate, aceea de a scrie în fișa dosarului că data inițială a acestuia este data înregistrării dosarului în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită. Față de această situație, recurenta apreciază că s-a săvârșit încă o nelegalitate, respectiv s-a pretins că revizuirea cerută în 2024 s-ar judeca după vechiul C. proc. civ. (abrogat la 15.02.2013).

Mai arată recurenta faptul că recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri (sentința civilă nr. 98/12.04.2024) pronunțată de același judecător care a pronunțat și hotărârea a cărei revizuire se solicită (sentința civilă nr. 39/D/28.01.2011).

Totodată, unul dintre asistenții judecătorului de la Curtea de Apel Brașov este B, fost avocat în Baroul D, în care este membră și recurenta (care este însă suspendată din profesie), iar în multe dosare Baroul D a fost reprezentat tocmai de avocata B, în prezent asistent al judecătorului.

Se mai învederează faptul că, în dosarul nr. x/197/2012, doamna judecător C a respins, prin sentința nr. 98/10.05.2013, cererea recurentei de obligare a Baroului D, reprezentat de B, la ridicarea suspendării.

III. Instanța a încălcat, prin hotărârea dată, regulile de procedură care atrag sancțiunea nulității în caz de nerespectare-art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

IV. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material-art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 19 decembrie 2024 (data poștei), intimatul a solicitat respingerea recursului și judecata în lipsă.

A arătat intimatul că aspectele invocate privind greșita constituire a completului de judecată nu pot constitui motive, care să determine admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Cu privire la motivele privind utilizarea denumirii greșite a reprezentantului intimatului, arată că acestea nefondate, întrucât prin art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, „Ministerul Finanțelor Publice se reorganizează și își schimbă denumirea în Ministerul Finanțelor”. În aceste condiții utilizarea denumirii indicata de către recurentă nu poate atrage nicio sancțiune procedurală, având în vedere și prevederile H.G. nr. 238/2022.

Concluzionează intimatul că, în mod corect ,cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, ca inadmisibilă, instanța de judecată reținând în mod corect faptul că excepția nu are legătură cu obiectul cauzei dedus judecății.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, întrucât prin cererea de recurs au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ. (intrat în vigoare la 15 februarie 2015), Înalta Curte reține că următoarele:

Prin art. 24 din Noul C. proc. civ. se normează că „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”, iar în cuprinsul art. 27 din același act normativ se stipulează că „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.

Pentru rezolvarea unui eventual conflictul de legi în cazul apariției unor modificări legislative, legiuitorul are în vedere data la care a fost declanșat litigiul, în care a fost pronunțată hotărârea atacată.

Din mențiunile existente în sistemul de evidență informatizată a dosarelor Ecris, se relevă că data inițială a dosarului a fost 13 iulie 2010, înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.

Având în vedere principiul neretroactivității legii civile, potrivit căruia legea civilă se aplică numai situațiilor ivite după adoptarea sa, iar nu și situațiilor trecute, precum și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 (legea de punere în aplicare a noului cod), cu modificările ulterioare, Înalta Curtea reține că dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii reglementări. Însă, prezenta cauză este supusă dispozițiilor Codului de procedură civilă din 1865, având în vedere că litigiul a fost declanșat anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.

Prin urmare, recursul va fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 1, 4, 5 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Cu privire la primul motiv de recurs, privind o pretinsă nelegală constituire/compunere a instanței determinată de faptul că la termene de judecată diferite persoanele care au participat la ședința de judecată în calitate de grefier, respectiv de procuror, nu au fost aceleași, Înalta Curte reține că această critică nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat (art. 304 pct. 1 din C. proc. civ.).

Astfel, decizia recurată este pronunțată în soluționarea unui recurs îndreptat împotriva unei hotărâri care a soluționat o cerere de revizuire a unei sentințe pronunțate într-un litigiu având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În asemenea litigii, art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 prevede că „Judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului”.

De asemenea, participarea la ședința de judecată și atribuțiile corespunzătoare ale grefierului de ședință sunt reglementate prin dispozițiile art. 50 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 21 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1254 bis din 27 decembrie 2022, dispoziții aplicabile cauzei pendinte raportat la data înregistrării recursului împotriva hotărârii date în revizuire, pe rolul Curții de Apel Brașov (30 septembrie 2024).

Ceea ce are relevanță în respectarea acestor dispoziții legale este calitatea de procuror, respectiv de grefier, iar nu persoana fizică care exercită o astfel de funcție și care poate fi alta de la un termen de judecată la altul, din rațiuni privind buna administrare a procesului civil și de organizare a instanței.

Pe de altă parte, se circumscriu motivului de recurs invocat- instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale- situațiile în care pricina nu a fost soluționată cu numărul de judecători prevăzut de lege, când la judecată nu au participat toate organele și persoanele prevăzute de lege (grefier, procuror), ori când la judecată au participat judecători incompatibili.

Or, recurenta nu deduce judecății niciuna dintre ipotezele antereferite, ci își manifestă nemulțumirea că persoanele care au participat la proces în calitate de grefier, respectiv procuror, nu au fost aceleași la toate termenele, critică care nu se subsumează motivului de recurs invocat.

Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.).

Prin sintagma depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ca motiv de recurs, se înțelege imixtiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile jurisdicționale ale altor organe.

Este de observat însă că recurenta nu deduce judecății argumente care să susțină acest motiv de nelegalitate, ci expune nemulțumiri legate de modalitatea în care instanța de judecată a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ce ar putea fi, eventual, încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).

În susținerea relevanței excepției de neconstituționalitate cu soluționarea litigiului pendinte, în care a fost invocată, recurenta expune pretinse ilegalități săvârșite în dosarul nr. x/62/2024 privind compunerea completului de judecată, legea aplicabilă cauzei, denumirea uneia dintre părți (Ministerul Finanțelor Publice, în loc de Ministerul Finanțelor).

Toate aceste aspecte procedurale ale cauzei nu au relevanță în analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale, fiind străine de considerentele pentru care s-a constatat inadmisibilitatea cererii de sesizare.

Cu privire la condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, legătura cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului”. (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, „condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată.” (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)

Practic, „decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți”. (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019)

Așadar, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 393/2023 privind statutul asistentului judecătorului într-o cauză având ca obiect recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost anulată, ca netimbrată, o cerere de revizuire și a unei încheieri prin care s-a respins, ca tardivă, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Din perspectiva condiției de admisibilitate care impune ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu pricina în care a fost invocată, așa cum în mod corect instanța învestită cu această solicitare a reținut, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.

Cererea de revizuire nu a fost analizată pe fond, ci a fost anulată, ca netimbrată, iar în recurs soluția dată acesteia s-a menținut. În ce privește recursul împotriva încheierii de reexaminare, acesta a fost respins, ca inadmisibil.

Prin urmare actul normativ care reglementează statutul asistentului judecătorului și a cărui neconstituționalitate se invocă de către recurentă în cauza având ca obiect revizuire (anulată, ca netimbrată) este străin de cadrul procesual în care excepția de neconstituționalitate a fost invocată, fiind lipsite de relevanță aspectele privind rolul și atribuțiile asistentului de judecător într-o cauză soluționată din perspectiva unui aspect procedural cum este cel al timbrajului.

În acest context, Înalta Curte constată la rândul său, în mod similar primei instanțe, că sesizarea cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale invocate de recurent nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, o eventuală decizie a Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul civil de față.

Cel de-al treilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., însă Înalta Curte constată că acesta a fost invocat pur formal, recurenta limitându-se la a enunța conținutul motivului de nelegalitate, fără a indica ce reguli de procedură a încălcat instanța, care să atragă sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la cel de-al patrulea motiv de recurs invocat- art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arătând că instanța a încălcat normele de drept material, fără a indica însă, în concret, care sunt aceste norme și în ce a constat încălcarea.

Argumentele, care ar fi trebuit să susțină acest motiv de recurs, au fost dezvoltate în cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. și au vizat modalitatea în care instanța a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar Înalta Curte le-a analizat prin considerentele expuse.

Pentru considerentele menționate, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A împotriva deciziei civile nr. 345/R din 18 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – Secția I civilă, în dosarul nr. x/62/2024, privind soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 393/2023 privind statutul asistentului judecătorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A împotriva deciziei civile nr. 345/R din 18 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – Secția I civilă, în dosarul nr. x/62/2024, privind soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 393/2023 privind statutul asistentului judecătorului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2025.