ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârile instanței de control judiciar

Prin decizia nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 127 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar, verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a constatat că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate și exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

A argumentat în acest sens că, deși recurentul a invocat acest motiv de recurs, în cuprinsul căii de atac formulată a prezentat argumente prin care a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat prin recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că pârâtul Ministerul Afacerilor Interne avea dreptul și totodată obligația legală ca, ulterior anulării prin hotărâri judecătorești a actelor care au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, să inițieze acțiunea în anularea acestui ordin. Având cunoștință de cauza în privința anulării actelor care au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, era evidentă nelegalitatea ordinului, iar pentru nerespectarea termenelor prevăzute de legea contenciosului administrativ, susținerea recurentului este în sensul că nu are nicio culpă, vina aparținând pârâtului, în mod exclusiv.

În concluzie, Înalta Curte a reținut că în ceea ce privește, fondul litigiului, prima instanță a reținut în mod corect că, potrivit art. 6 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ ilegal are dreptul și nu obligația să solicite în instanță anularea acestuia, iar obiectul cererii în anulare trebuie să fie un act administrativ ilegal. Această din urmă cerință nu a fost îndeplinită, având în vedere că, potrivit probatoriului administrat în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că ordinul de trecere în rezervă a fost declarat sau constatat nelegal.

Prin decizia nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2016, Înalta Curte a respins contestația în anulare formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 220 din 03 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosar nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că, contestatorul și-a întemeiat numai în mod formal cererea pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât criticile formulate în cuprinsul contestației în anulare reprezintă veritabile critici referitoare la legalitatea și temeinicia hotărârii atacate. A mai reținut instanța că analiza acestora excedează cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Conchide instanța reținând că, în condițiile în care criticile formulate de contestator vizează fondul litigiului, acestea nu se încadrează în ipotezele strict reglementate de art. 503 din C. proc. civ., pentru a fi admisibilă prezenta contestație în anulare.

Calea extraordinară de atac exercitată

Contestatorul a promovat la data de 6 iulie 2016 cerere de revizuire, atât împotriva deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2014 cât și împotriva Deciziei nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2016, solicitând schimbarea acestor decizii și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 127 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru motivele încadrate în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În susținerea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne până la data de 28.12.1999, când din cauza unor probleme de sănătate a trecut în rezervă cu drept la pensie de invaliditate, conform Deciziei nr. 121507. Prin acțiunea formulată inițial s-a solicitat obligarea Ministerului Afacerilor Interne să ceară instanței judecătorești competente anularea Ordinului MI de trecere în rezervă nr. II/010370 din 28 februarie 1999 și stabilirea situației militare.

A mai arătat revizuentul că a renunțat la pensia de invaliditate, încadrându-se în muncă la o societate privată, iar situația sa militară a devenit incertă cu toate că în art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că militării se pot afla în una dintre următoarele situații:

"b) în rezervă, când nu ocupa o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate".

În ședința publică din data de 26.10.2016 au fost invocate din oficiu două excepții: excepția tardivității promovării cererii de revizuire declarată împotriva Deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2014, în raport de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum și excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2016, raportat la dispozițiile art. 509 (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1 de la comunicarea hotărârii.

Cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2014, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a fost înregistrată la data de 6 iulie 2016 cu depășirea termenului legal.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ., va admite excepția tardivității promovării cererii de revizuire declarată împotriva Deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va respinge această cerere de revizuire ca tardiv formulată.

Cu privire la cererea de revizuire a Deciziei nr. x din 1 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2016, Înalta Curte constată că prin această decizie s-a respins contestația în anulare formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 220 din 03 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosar nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Admisibilitatea revizuirii se apreciază sub mai multe aspecte, respectiv dacă: hotărârea atacată este definitivă, hotărârea atacată este una prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului sau evocă fondul, iar criticile formulate se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

În cauza de față se constată că Decizia nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2016 este definitivă, prima condiție de admisibilitate fiind îndeplinită.

Sub aspectul obiectului revizuirii, art. 509 alin. (1) C. proc. civ. prevede că poate fi cerută revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

În căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios. Drept urmare, hotărîrile prin care se resping căile de atac, păstrîndu-se situația de fapt nu sunt susceptibile de revizuire. Numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanța a schimbat situația de fapt, păstrînd totuși soluția atacată, revizuirea este admisibilă. În egală măsură, faptul că se admite calea de atac nu înseamnă, numai prin aceasta, că este reanalizată situația de fapt, astfel încât să se considere că s-a evocat fondul.

După cum, nu sunt susceptibile de revizuire hotărârile intermediare, respectiv acelea prin care se admite apelul, recursul, contestația în anulare sau revizuirea și se trimite cauza spre rejudecare ori se fixează termen pentru evocarea fondului.

În aceste condiții, pot constitui obiect al revizuirii hotărârile pronunțate în revizuire și contestație în anulare, prin care s-au admis căile de atac și s-a și rejudecat fondul.

Și de această dată, pentru a verifica dacă s-a evocat sau nu fondul, vor fi avute în vedere aceleși criterii, distinct după cum hotărârea atacată a fost dată în primă instanță sau într-o cale de atac.

Or, prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 220 din 03 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosar nr. x/2014, fiind mai mult decât evident faptul că nu a fost evocat fondul.

Nici cea de a treia condiție de admisibilitate nu este îndeplinită întrucât criticile formulate de revizuent nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ., va admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2016 și va respinge această cerere de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității cererii de revizuire a Deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu. Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 220 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2014, ca tardiv formulată.

Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire a Deciziei nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1720 din 1 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2016.