ÎCCJ, decizie (scj.ro #82190)

Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951. Restituire. Cuprins pe mate rii. Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv în baza Decretului nr. 224/1951. Restituire. Index alfabetic. Drept civil . - Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951 - Restituire. Decretul nr. 224/1951: art. 16-18. Legea nr. 10/2001: art. 2 alin. (1) Statul nu are titlu pentru imobilul preluat pentru neplata impozitelor dacă nu s-a realizat procedura vânzării prevăzută în art. 16-18 din Decretul 224/1951, de îndeplinire a vânzării dispusă prin hotărâre judecătorească. Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 751 din 3 februarie 2005 Contestatoarea D.O., a solicitat anularea dispoziției nr. 2370 din 11 octombrie 2001, emisă de Primăria Municipiului Ploiești și restituirea în natură a unui imobil situat în Ploiești.

În motivarea acțiunii a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat în baza Decretului nr. 224/1951. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1160 din 20 noiembrie 2003, a admis contestația, a constat că dispoziția contestată este nelegală și a dispus restituirea imobilului. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 532 din 27 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Municipiului Ploiești. Primăria Municipiului Ploiești a declarat recurs susținând, succint, faptul că nu s-a ținut cont de împrejurarea că au fost respectate dispozițiile art. 16 – 18 din Decretul nr. 224/1951 întrucât actele au existat la momentul preluării imobilului de către stat, iar fostul Tribunal Popular al Orașului Ploiești, prin sentința civilă nr. 1384 din 26 septembrie 1953, a încuviințat ca fostul sfat popular al orașului – secția financiară să vândă imobilul pentru lichidarea impozitului în sumă de 1.618,50 de lei.

Că, nu este dovedită nici împrejurarea că autorii reclamantei au fost împiedicați din motive independente de voința lor să achite debitul de 1.618,50 de lei, așa cum prevăd normele de aplicare a Legii nr. 10/2001. Recursul nu este fondat. În raport cu probele administrate, s-a făcut dovada că împotriva autorului contestatoarei, C.I., a fost începută procedura de executare silită regelentată prin Decretul nr. 224/1951 și că Tribunalul Popular al Orașului Ploiești a încuviințat prin sentința civilă nr. 1384 din 26 septembrie 1953 vânzarea imobilului în litigiu, pentru lichidarea impozitelor restante în sumă de 1.618,50 de lei. Ambele instanțe au pus în vedere intimatei necesitatea administrării unor probe de natură a califica regimul juridic avut de imobil ulterior pronunțării sentinței de scoatere a lui la vânzare, actele procedurale pe care le presupunea finalizarea formelor de executare silită.

Or, Primăria Municipiului Ploiești nu a fost în măsură să depună instanței de fond și nici celei de apel, publicațiile de vânzări cu descrierea și evaluarea imobilului, procesul-verbal privind rezultatul vânzării, procesul-verbal de preluare a imobilului, evaluare și compensare dintre debitul datorat și valoarea integrală a bunului, așa cum prevedeau dispozițiile art. 16 – 18 din Decretul nr. 224/1951. Pe de altă parte, în art. 4 din Decretul nr. 224/1951, se menționa că „pentru debite din impozite și taxe nu poate fi urmărită casa de locuit folosită efectiv de debitor și familia sa, împreună cu anexele și terenul din jur în suprafața stabilită pentru curte prin decizia comitetului executiv al sfatului popular raional sau orășenesc”.

Prin urmare, împrejurarea că Decretul nr. 224/1951 a fost aplicat abuziv, rezultă chiar din prevederile mai sus citate, câtă vreme, prin acest act normativ, casa de locuit era exceptată de la urmărire silită, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr. 10/2001. Nu este întemeiată nici critica vizând împrejurarea că intimata-reclamantă nu a făcut dovada că antecesorii acestuia au fost împiedicați din motive independente de voința lor să achite debitul, întrucât la dosarul de fond se află declarațiile notariale ale numiților M.R. și A.N. care atestă că proprietarul C.I. nu a fost în măsură să își îndeplinească obligațiile restante de natură fiscală, în principal, datorită bolilor de care suferea.

Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.