ÎCCJ, decizie (scj.ro #82190)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82190) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil
preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951. Restituire.
Cuprins
pe mate
rii. Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de
proprietate. Imobil preluat în mod abuziv în baza Decretului nr. 224/1951.
Restituire.
Index
alfabetic. Drept civil
.
-
Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951
-
Restituire.
Decretul nr. 224/1951: art.
16-18.
Legea nr. 10/2001: art. 2 alin. (1)
Statul
nu are titlu pentru imobilul preluat pentru neplata impozitelor dacă nu s-a
realizat procedura vânzării prevăzută în art. 16-18 din Decretul 224/1951, de
îndeplinire a vânzării dispusă prin hotărâre judecătorească.
Î.C.C.J.,
secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 751 din 3 februarie
2005
Contestatoarea D.O., a solicitat anularea dispoziției nr. 2370
din 11 octombrie 2001, emisă de Primăria Municipiului Ploiești și restituirea
în natură a unui imobil situat în Ploiești. În motivarea acțiunii a arătat că
imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat în baza
Decretului nr. 224/1951.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1160 din 20
noiembrie 2003, a admis contestația, a constat că dispoziția contestată este
nelegală și a dispus restituirea imobilului.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 532 din 27
februarie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria
Municipiului Ploiești.
Primăria Municipiului Ploiești a declarat recurs susținând,
succint, faptul că nu s-a ținut cont de împrejurarea că au fost respectate
dispozițiile art. 16 – 18 din Decretul nr. 224/1951 întrucât actele au existat
la momentul preluării imobilului de către stat, iar fostul Tribunal Popular al
Orașului Ploiești, prin sentința civilă nr. 1384 din 26 septembrie 1953, a
încuviințat ca fostul sfat popular al orașului – secția financiară să vândă
imobilul pentru lichidarea impozitului în sumă de 1.618,50 de lei. Că, nu este
dovedită nici împrejurarea că autorii reclamantei au fost împiedicați din
motive independente de voința lor să achite debitul de 1.618,50 de lei,
așa cum prevăd normele de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
În raport cu probele administrate, s-a făcut dovada că
împotriva autorului contestatoarei, C.I., a fost începută procedura de
executare silită regelentată prin Decretul nr. 224/1951 și că Tribunalul
Popular al Orașului Ploiești a încuviințat prin sentința civilă nr. 1384 din 26
septembrie 1953 vânzarea imobilului în litigiu, pentru lichidarea impozitelor
restante în sumă de 1.618,50 de lei.
Ambele instanțe au pus în vedere intimatei necesitatea
administrării unor probe de natură a califica regimul juridic avut de imobil
ulterior pronunțării sentinței de scoatere a lui la vânzare, actele procedurale
pe care le presupunea finalizarea formelor de executare silită.
Or, Primăria Municipiului Ploiești nu a fost în măsură să depună
instanței de fond și nici celei de apel, publicațiile de vânzări cu descrierea
și evaluarea imobilului, procesul-verbal privind rezultatul vânzării,
procesul-verbal de preluare a imobilului, evaluare și compensare dintre debitul
datorat și valoarea integrală a bunului, așa cum prevedeau dispozițiile art. 16
– 18 din Decretul nr. 224/1951.
Pe de altă parte, în art. 4 din Decretul nr. 224/1951, se
menționa că „pentru debite din impozite și taxe nu poate fi urmărită casa de
locuit folosită efectiv de debitor și familia sa, împreună cu anexele și
terenul din jur în suprafața stabilită pentru curte prin decizia comitetului
executiv al sfatului popular raional sau orășenesc”.
Prin urmare, împrejurarea că Decretul nr. 224/1951 a fost
aplicat abuziv, rezultă chiar din prevederile mai sus citate, câtă vreme, prin
acest act normativ, casa de locuit era exceptată de la urmărire silită, astfel
că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr.
10/2001.
Nu este întemeiată nici critica vizând împrejurarea că
intimata-reclamantă nu a făcut dovada că antecesorii acestuia au fost
împiedicați din motive independente de voința lor să achite debitul, întrucât
la dosarul de fond se află declarațiile notariale ale numiților M.R. și
A.N. care atestă că proprietarul C.I. nu a fost în măsură să își îndeplinească
obligațiile restante de natură fiscală, în principal, datorită bolilor de care
suferea.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca
nefondat.