ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2149/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2149/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 14

martie 2002, contestatorii A.C.V. și A.R.M. prin procurator P.A. au solicitat

instanței în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului Ploiești,

Primarul Municipiului Ploiești, SC D. SRL Ploiești, B.G., B.V., B.C., N.M. și S.E.,

ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 271 din

14 februarie 2002, emisă de Primarul Municipiului Ploiești și restituirea în

natură a imobilului situat în Ploiești, compus din teren și construcție.

În motivarea contestației au arătat

că sunt unicii moștenitori ai autorilor A.V. și A.E., proprietarii imobilului

situat în Ploiești, strada M., fostă C. și apoi, strada Ș., compus din teren și

construcțiile existente, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat și înscris sub nr. 2559/1940, imobil preluat abuziv de către stat,

prin decizia nr. 75 a fostului Sfat Popular Ploiești în baza Decretelor nr. 111/1951

și nr. 224/1951.

Prin sentința

civilă nr. 944 din 17 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost

admisă contestația formulată de contestatorii A.C.V. și A.R.M., a anulat

dispoziția nr. 281 din 14 februarie 2001 emisă de Primarul Municipiului

Ploiești, obligând intimații să restituie contestatorilor imobilul situat în

Ploiești, compus din construcțiile și terenul în suprafață de 1887 mp, așa cum

au fost calculate și identificate prin raportul de expertiză topo R.G.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut, în esență, că preluarea imobilului în litigiu în temeiul

Decretului nr. 224/1951 și a Decretului nr. 111/1951, în urma unei proceduri

judiciare de executare silită pentru neplata impozitelor, fără a se face dovada

că motivul neachitării debitului a fost independent de voința proprietarului, a

fost abuzivă, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

A mai reținut că, prin sentința

civilă nr. 13517 din 25 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-a

admis acțiunea contestatorilor din prezenta cauză în contradictoriu cu aceiași

intimați, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare încheiat

între intimații B. și SC C. SA Ploiești, hotărârea rămânând definitivă prin

decizia civilă nr. 147 din 10 februarie 2003 a Tribunalului Prahova și

irevocabilă, prin decizia civilă nr. 754 din 17 aprilie 2003 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, astfel că, intimații B. nu mai dețin nici un drept de

proprietate asupra imobilului în litigiu.

Împotriva sus menționatei sentințe

au declarat apel, intimații B.G., B.V., B.C., N.M. și S.E. și intimata Primăria

Municipiului Ploiești prin primar.

Prin apelul declarat, intimații B.,

au susținut că, raportul de expertiză întocmit de expertul R.G. este lovit de

nulitate, încălcându-se dispozițiile art. 207-208 C. proc. civ., deoarece

expertul nu a depus jurământul, nu a citat părțile, substituindu-se instanței

că nu s-a avut în vedere faptul că, imobilul a trecut în proprietatea statului

cu titlu, în speță, nefiind îndeplinite cerințele art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001,

pentru a se proceda la anularea dispoziției nr. 271/2002 și pe cale de

consecință la restituirea în natură a imobilului, ignorând actele depuse.

Au mai susținut, că instanța de fond

nu le-a permis administrarea probelor solicitate, că procedura de citare cu S.E.

a fost viciată, aceasta locuind în Olanda și nu la adresa indicată de

apărătorul ales al intimaților reclamanți.

Primăria municipiului Ploiești, prin

apelul declarat a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică,

ignorându-se probele administrate, din care rezultă că imobilul în litigiu a

trecut la stat în baza unei proceduri judiciare de executare silită, că

potrivit Deciziei nr. 75/1953, acesta a fost atribuit fostului Sfat Popular

oraș Ploiești, pentru că nu a putut fi vândut din lipsă de licitatori, în cauză

fiind incidente dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, și nu

dispozițiile art. 2 lit. h) din aceeași lege.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 46 din 9 ianuarie 2004,a respins ca nefondate

apelurile declarate de Primăria Municipiului Ploiești, prin Primar și de

intimații B.G., B.V., B.C., N.M. și S.E., împotriva sentinței civile nr. 944

din 17 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel, a reținut următoarele considerente:

Imobilul în litigiu a aparținut autorilor

intimaților, fiind dobândit de aceștia în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat și transcris sub nr. 2559/1940, imobil ce a fost

preluat abuziv, în baza Decretului nr. 224/1951 și a Decretului nr. 111/1951,

în urma unei proceduri judiciare de executare silită pentru neplata

impozitelor, fără a se face dovada că motivul neachitării debitului a fost

independent de voința proprietarului.

Pentru a opera cele două decrete,

trebuia să existe o hotărâre judecătorească de preluare a imobilului, ori în

speță nu s-a dovedit că a fost pronunțată o astfel de hotărâre judecătorească

dată în temeiul celor două acte normative spre a se putea susține că imobilul a

trecut în proprietatea statului în mod legal, pentru a fi aplicabile

prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Față de cele arătate, apelul

declarat de Primăria Municipiului Ploiești prin Primar a fost respins ca

nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat

de intimații B.G., B.V., B.C., N.M. și S.E., curtea de apel, a reținut că nedepunerea

jurământului de către expert, nu este sancționată cu nulitatea absolută, iar pe

de altă parte, expertul a respectat dispozițiile legale, în sensul citării

părților pentru efectuarea lucrării, astfel că această critică a fost respinsă

ca nefondată.

Și cea de a doua critică vizând

incidența prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 și nu prevederile

art. 2 lit. h) din aceiași lege, a fost respinsă, întrucât imobilul în litigiu

a fost preluat abuziv de către stat, fără titlu.

A mai reținut curtea de apel, ca

neîntemeiată și susținerea potrivit căreia prima instanță, are fi trunchiat

dreptul intimaților de a administra probatorii, cât timp aceștia au fost

asistați de apărător ales și au solicitat probe cu acte și interogatorii, așa

cum rezultă din încheierea de ședință din data de 25 iulie 2003, depunând în

acest sens actele de care au înțeles să se folosească în cauză.

Nici critica vizând greșita

procedură de citare cu intimata S.E., nu a fost reținută de către instanța de

apel, întrucât aceasta a fost apărată la instanța de fond, de un avocat ales,

așa cum rezultă din împuternicirea avocațială, unde pe lângă numele celorlalți

intimați apelanți, figurează și numele acesteia.

Faptul că apărătorul ales al tuturor

apelanților intimați a renunțat la a-i mai reprezenta, nu prezintă nici o

relevanță, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada, că apărătorul a înștiințat

părțile pe care le reprezintă, despre renunțarea la acest mandat, așa cum îl

obligă dispozițiile din regulamentul de funcționare și care sunt similare cu

cele privind revocarea mandatului.

A fost înlăturată ca nefondată și

susținerea apelanților-intimați, că prima instanță ar fi încălcat legea, în

sensul că pentru pronunțarea hotărârii s-a prevalat de soluția dată în dosarul

ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între apelanții B. și SC C. SA Ploiești,

reținându-se că instanța a analizat modul în care imobilul a fost trecut în

proprietatea statului și nicidecum soluția nu a fost fundamentată pe o hotărâre

anterioară pronunțată între aceleași părți.

A mai constatat că și susținerea

apelanților-intimați referitoare la contrarietatea de nume privind pe autorii

contestatorilor, este neîntemeiată întrucât este cert că aceștia s-au numit A.,

dovedindu-se și faptul că imobilul în litigiu este situat în Ploiești, strada

M. stradă care anterior a purtat alte denumiri, respectiv, acela de T., C. și Ș.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții B.G., B.V., B.C. și N.M., întemeindu-și recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 5, 8, 9 C. proc. civ. reiterând aceleași motive ca

și în apel, respectiv:

- imobilul în litigiu a intrat în

proprietatea statului cu titlu valabil, respectiv în baza Decretului nr. 224/1951

cât și a Decretului nr. 111/1951, ca urmare a procedurii judiciare de executare

silită determinată de neîndeplinirea obligațiilor fiscale din acea perioadă de

către autorii intimaților-reclamanți, în baza procesului-verbal nr. 16146 din

13 ianuarie 195, și a deciziei nr. 75/1953 a fostului Sfat Popular Ploiești,

fiind incidente prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 și nu

dispozițiile art. 2 lit. h) din aceeași lege;

- în mod greșit instanța de apel, a

înlăturat excepția nulității raportului de expertiză întocmit de expert R.G.,

cu încălcarea dispozițiilor art. 206 – 207 C. proc. civ.;

- atât prima instanță cât și cea de

apel, a încălcat dreptul de apărare, neîncuviințându-le proba cu acte și

interogatoriul reclamanților-intimați;

- în cauză există contrarietate cu

privire la numele autorilor reclamanților cât și în actele de vânzare-cumpărare

privind imobilul în litigiu;

- hotărârea

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât un membru al

completului de judecată care a pronunțat decizia atacată cu recurs, a

participat și în completul de judecată care a pronunțat decizia civilă nr. 754

din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a dispus anularea

contractului de vânzare-cumpărare nr. 145/N/1996, privind imobilul în litigiu.

- La rândul ei, Primăria municipiului

Ploiești, prin primar, a criticat decizia, invocând motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit a fost

anulată dispoziția nr. 271/2002 ignorând faptul că imobilul în litigiu a fost primit

de a stat în baza unei proceduri de executare silită în cauză fiind incidente

dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, și nu dispozițiile art. 2

lit. h) din aceeași lege.

Recursurile sunt nefondate.

Din prevederile art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, modificată, reprezintă abuz, atât preluările cu titlu cât și

cele fără titlu, preluările cu titlu valabil și respectiv fără titlu valabil singura

condiție necesară pentru ca preluarea să fie abuzivă, fiind aceea ca ea să se

fi făcut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În speță, au fost încălcate chiar

prevederile Decretului nr. 224/1951, art. 4 care prevedea că „pentru debite din

impozite și taxe nu poate fi urmărită casa de locuit folosită efectiv de

debitor și familia sa, împreună cu anexele și terenul din jur în suprafață

stabilită pentru curte prin decizia comitetului executiv al sfatului popular

raional sau orășenesc”.

De aceea, critica recurenților că

imobilul a fost preluat cu titlu valabil, în urma procedurii de executare silită

determinată de neîndeplinirea obligațiilor fiscale de către autorii

reclamanților-intimați este nefondată.

Nefondată este și critica

recurenților- intimați B.G., B.V., B.C. și N.M. privind încălcarea

dispozițiilor art. 207 și art. 208 C. proc. civ. de către expert R.G., privind

nedepunerea jurământului, necitarea părților, și substituindu-se instanței prin

concluziile formulate.

Expertul a citat și convocat părțile

prin scrisori recomandate cu A.R., conform recipiselor nr. 596, 597, 598, 599

și 600 din 11 august 2003, pentru data de 19 august 2003, orele 9

00

,

la imobilul în litigiu (f.217, dosar fond).

Este adevărat că expertul R.G. nu a

depus jurământul conform art. 206 alin. (1) C. proc. civ., însă această

neregularitate procedurală nu este sancționată cu nulitatea absolută.

Nefondată este și critica

referitoare la faptul că expertul s-a substituit instanței de judecată.

Expertiza este un mijloc de probă

lăsat la libera apreciere a judecătorului, iar particularitatea sa rezidă în

caracterul tehnic al constatărilor făcute.

Din conținutul raportului de

expertiză tehnică judiciară topo (f.216 dosar fond) nu se desprinde concluzia

că expertul s-ar fi substituit instanței, aceasta răspunzând la obiectivul

stabilit, respectiv, identificarea, măsurarea și poziționarea pe schița de plan

a terenului în litigiu.

Din încheierea de ședință din data

de 15 iulie 2003 (f.212 dosar fond) rezultă că intimații B. prin avocat I.M. au

solicitat proba cu înscrisuri în care sens au depus un set de acte și

interogatoriul reclamanților.

La data de 10 septembrie 2003, când

a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, apărătorul intimaților nu a mai

solicitat interogatoriul reclamanților, astfel încât și această critică este

nefondată.

Este, de asemenea, nefondată și

critica referitoare la contrarietatea de nume privind pe autorii

intimaților-reclamanți, ambele instanțe stabilind în mod cert că aceștia s-au

numit A.

Potrivit art. 24 C. proc. civ.,

judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la

judecata acelei pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după

casare.

Incompatibilitatea vizează numai pe

acei judecători care au soluționat fondul pricinii, ceea ce nu este cazul în

speța de față.

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile

declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarat de

pârâții B.G., B.V., B.C., N.M., Primăria Municipiului Ploiești, prin primar și municipiul

Ploiești, prin primar împotriva deciziei nr. 46 din 9 ianuarie 2004 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2007.