ÎCCJ, decizie (scj.ro #82174)

Imobil preluat de statîn baza

Decretului nr. 223/1974. Revendicarea imobilului și cerere de constatarea

nulității contractului prin care bunul a fost vândut, prin fraudă, fostului

chiriaș.

Cuprins

pe materii:

Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil

preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Revendicarea imobilului și

cerere de constatatrea nulității contractului prin care s-a vândut locuința

fostului chiriaș prin fraudă.

Index

alfabetic. Drept civil.

-

Imobil preluat de stat.

-

Revendicare

-

Nulitatea contractului prin care s-a vândut locuința fostului

chiariaș, prin fraudă.

- C.civ. art. 480-481, art.948, art. 966 și următ.

-  Legea nr. 112/1995: art. 9 și art. 11

Statul

nu are titlu valabil pentru locuințele preluate în baza Decretului nr. 223/1974

și este nul contracul prin care bunul a fost vândut persoanei care, la data

respectivă, recăpătase prin fraudă calitatea de chiriaș, situații în care este

întemeiată revendicarea, solicitată de proprietarul deposedat prin acțiune

introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Î.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 421 din 25 ianuarie

2005

Prin acțiunea

înregistrată la 23 septembrie 1996, completată și precizată ulterior,

reclamanții P.D. și P.V.V. au solicitat: obligarea  Consiliului General al

Municipiului București și S.C. Orizont S.A. București de a le  lăsa

în deplină proprietate și liniștită posesie un apartament, al unei construcții,

precizată în acțiune; anularea, pentru fraudă la lege, a contractelor de

închiriere și de vânzare a apartamentului încheiate de S.C. Orizont S.A.

București cu pârâtul D.I.E, căsătorit cu pârâta D.V.

În cuprinsul acțiunii,

reclamanții, au arătat că sunt proprietarii apartamentului în litigiu, care a

fost preluat de stat, fără plată,  în temeiul Decretului nr. 223/1974,

prin decizia nr. 1478 din 7 octombrie 1980 și nr. 500 din 23 martie 1982 a

fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București,

decizii ce nu le-au fost comunicate.

După un prim ciclu

procesual, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1819

din 5 decembrie 2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că

imobilul a fost preluat de stat în temeiul legii și apoi înstrăinat cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 499 din 10 decembrie 2002, a

admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în tot sentința și a admis

acțiunea, a constatat nulitatea absolută atât a actelor administrative de

preluare a apartamentului de către stat, cât și a contractelor încheiate între

S.C. Orizont S.A. și pârâtul D.I.E. și a obligat pârâții să lase reclamanților

în deplină proprietate și posesie imobilul.

În considerentele

deciziei instanței de apel s-a arătat, în esență, că titlul invocat de stat nu

este valabil, iar, pe de altă parte, atât contractul de închiriere cât și

contractul de vânzare cumpărare încheiate între S.C. Orizont S.A.

București și D.I.E. au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale.

Împotriva deciziei

curții de apel, toți pârâții, au declarat recursuri.

Prin recursul

declarat, pârâții D.I.E. și D.V. au susținut, în esență următoarele:

- deciziile

administrative de preluare a apartamentului de către stat au fost emise cu respectarea

legislației în vigoare, respectiv a Decretului nr. 223/1974;

- apartamentul a fost

preluat de stat cu titlu valabil, întrucât Decretul nr. 223/1974 a fost un act

normativ cu caracter special;

- constatarea

nulității absolute a contractului de închiriere s-a dispus cu aplicarea greșită

a legii și cu nesocotirea probelor administrate;

- contractul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat cu aplicarea corectă a Legii nr. 112/1995;

- fără temei legal a

fost admisă acțiunea în revendicare.

Consiliul General al

Municipiului București a susținut, prin recursul declarat, că nu are calitate

procesuală pasivă, iar în proces trebuia chemat municipiul București

reprezentat legal de primarul general și că, pe de altă parte, imobilul în

litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu, potrivit Decretului nr.

223/1974.

S.C. Orizont

S.A.  București a criticat decizia instanței de apel solicitând

desființarea acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii, cu motivarea că

imobilul a intrat în proprietatea statului cu titlu,  încât acțiunea în

revendicare trebuia respinsă; că, pârâtul D.I.E. a închiriat și apoi a cumpărat

apartamentul cu respectarea dispozițiilor legale.

Recursurile nu sunt

întemeiate.

Imobilul în litigiu a

fost proprietatea reclamanților și a fost preluat de stat, prin cele două

decizii emise de organele locale ale administrației de stat, în temeiul

Decretului nr. 223/1974, cu motivarea că proprietarii au plecat în străinătate

și, la expirarea termenului pentru care aveau viză de plecare, nu au revenit în

țară.

Potrivit art. 6 din

Legea nr. 213/1998: fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al

unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în

temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data

preluării lor de către stat (alin. 1); bunurile preluate de stat fără un titlu

valabil pot fi revendicate de foștii proprietari (alin.2); instanțele

judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului (alin.3).

Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, Curtea Supremă de Justiție –

Secțiile Unite, prin decizia în interesul legii nr. V/2000, a statuat că

persoanele care consideră că, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, au

fost deposedate nelegitim de proprietățile lor imobiliare, inclusiv în baza

prevederilor Decretului nr. 223/1974, pot cere în justiție, pe calea acțiunii

în revendicare, recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra acestor

bunuri și, ca urmare, restituirea lor.

Decretul nr. 223/1974

contravenea Constituției din 1965 potrivit căreia dreptul de proprietate

personală era ocrotit de lege, iar terenurile și construcțiile puteau fi

expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste

despăgubiri. Același decret contravenea și Codului civil, potrivit căruia

nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de

utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și

Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Deciziile

administrative emise la 7 octombrie 1980 și la 23 martie 1982, de preluare a

apartamentului de către stat, nici nu au fost comunicate proprietarilor, încât

nu se poate susține nici măcar că ar fi fost respectate dispozițiile Decretului

nr. 223/1974.

Nevalabilitatea

titlului statului, chiar de la data emiterii celor două decizii administrative,

a fost constatată în mod corect de instanța de apel, încât, sunt neîntemeiate

susținerile făcute de toți recurenții că imobilul a fost preluat de stat cu

titlu. Cele două decizii administrative, fiind lovite de nulitate absolută, pot

fi atacate oricând.

Prin decizia nr. 3514/1999

a Curții de Apel București – pronunțată într-un prin ciclu procesual - a fost

admis apelul reclamanților și a fost casată în totalitate decizia 3519/1998 a

Tribunalului București, cu trimiterea procesului pentru rejudecare, încât

susținerea, făcută în prezent de recurentul D.I.E., că ar fi fost încălcate

dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, ori că ar fi fost depășite limitele

investirii, nu sunt întemeiate.

Nu pot fi primite nici

susținerile recurenților cu privire la valabilitatea contractului de închiriere

nr. 549/29 august 1996.

Într-un contract de

închiriere din 11 octombrie 1988, pârâtul D. I. E. figurează ca titular, iar în

fișa suprafeței locative este menționată chiriașă și soția D.V., cu precizarea

că respectivul contract a fost încheiat pentru perioada 1 octombrie 1988 – 1

ianuarie 1993.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 17/1994, contractele de închiriere existente la 1

ianuarie 1988, precum și cele încheiate și expirate după 1 ianuarie 1988 se

reînnoiesc, în aceleași condiții, dacă chiriașul ocupă în continuare spațiul

locativ care a făcut obiectul închirierii. Or, această condiție, nu  a

fost îndeplinită de pârâții D.I.E. și D.V.; aceștia, ca și fiica lor, D.A, nu

mai ocupau, în 1994, apartamentul în litigiu. D.I.E. se afla din 1990 în

Suedia, cu statut de emigrant definitiv, iar D.V. s-a stabilit în Suedia în

1988, a făcut cerere de renunțare la cetățenia română în 1989 și a obținut

cetățenia suedeză în 1993. Această situație locativă este atestată de actele

emise de autoritățile suedeze și de cartea de imobil, iar împrejurarea că, din

diferite motive, organele de evidență a populației din România nu au operat în

acte modificările ce se impuneau  nu  conduce la o altă concluzie. De

altfel, într-un raport întocmit de departamentul de inspecție  din cadrul

Consiliului General al Municipiului București, în luna septembrie 1996 sunt

consemnate mai multe ilegalități, în legătură cu încheierea contractului de

închiriere nr. 549/1996, și s-a propus anularea contractului de vânzare-cumpărare

încheiat în baza respectivului contract de închiriere.

Aceste acte fac dovada

că au fost încălcate, cu intenție, dispozițiile Legii nr. 17/1994, când a fost

încheiat contractul de închiriere nr. 549 din 29 august 1996, încât instanța de

apel a procedat legal constatând nulitatea contractului respectiv.

Pe baza contractului

de închiriere, încheiat cu încălcarea legii, a fost încheiat, după numai 12

zile, și contractul de vânzare-cumpărare nr. 10/1996, între S.C. Orizont

S.A.  București și D.I.E.

Contractul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat, de asemenea, prin fraudă, cu încălcarea

Legii nr. 112/1995. Astfel, cu toate că foștii proprietari au înregistrat

cereri (la 9 mai 1996 și la 13 iulie 1996) pentru restituirea apartamentului,

pârâtul D.I.E., fără a aștepta expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege,

în care foștii proprietari își puteau preciza poziția, a întocmit la 22 mai

1996 cerere de cumpărare a apartamentului.

Cererea reclamanților

nu a fost soluționată, dar S.C. Orizont S.A.  București a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare cu pârâtul D.I.E. Dacă s-ar fi făcut

verificările necesare se constata că, încă de la 6 august 1996, Comisia locală

a sectorului 6 București, de aplicare a Legii nr. 112/1995, înștiințase că

proprietarii solicitaseră restituirea în natură a apartamentului.

Condițiile esențiale,

prevăzute de art. 948 C.civ., pentru validitatea contractului de închiriere,

nefiind îndeplinite, instanța de apel a constatat corect  nulitatea

contractului de închiriere încheiat între pârâți.

De asemenea, întrucât

nici unul din recurenți nu are un titlu cu privire la imobil, instanța de apel

a admis, în mod corect, acțiunea în revendicare, iar critica formulată, sub

acest aspect, de recurenta S.C. Orizont S.A.  București nu este întemeiată.

Cu privire la

calitatea procesuală pasivă a Consiliului General al Municipiului București,

invocată prin recursul acestuia, trebuie precizat că, în baza art. 12 din Legea

nr. 213/1998, consiliul local are calitatea procesuală pasivă.

În raport cu considerentele

expuse, recursurile au fost respinse.