ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1430/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.07.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Telecomunicații Speciale ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate refuzul nejustificat al pârâtului, în calitate de autoritate publică centrală, de a-i comunica datele necesare în vederea apărării drepturilor legale încălcate și recuperării prejudiciilor suferite în calitate de persoană vătămată; obligarea pârâtului la comunicarea datelor solicitate prin cererea înregistrată sub nr. x din 11 iunie 2014. În fapt, reclamantul a arătat că, la data de 05.06.2014, s-a adresat pârâtului cu cererea nr. x din 11 iunie 2014, solicitând să i se comunice numărul de telefon de la care s-a efectuat anularea intervenției echipajului de prim ajutor din data de 10.06.2010, în jurul orelor 7 - 8 a.m., precum și numele sau funcția persoanei care și-a asumat răspunderea pentru refuzul acordării primului ajutor medical solicitat.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 2861 din 27 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Telecomunicații Speciale, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., criticând sentința ca nelegală, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-reclamant a invocat aplicarea eronată a art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, din perspectiva neanalizării interesului său legitim de a obține datele persoanei care și-a asumat responsabilitatea de a anula o intervenție medicală de urgență; încălcarea normelor materiale de drept intern și principii din dreptul Uniunii Europene care garantează dreptul de acces la justiție și dreptul la asistență medicală; imposibilitatea reparării prejudiciului suferit și tragerea la răspundere a persoanei vinovate, potrivit art. 1357 și următoarele din C. civ., norme care rămân fără eficiență juridică în condițiile refuzului nejustificat de a i se comunica identitatea persoanei vizate, sub pretextul confidențialității datelor cu caracter personal.

Apărările formulate în cauză de intimatul Serviciul de Telecomunicații Speciale Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12.02.2015, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esențiale ale cauzei. În esență, a arătat că, dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2008 care reglementează confidențialitatea datelor cu caracter personal colectate și stocate de la apelanți pe timpul efectuării apelurilor de urgență se opun comunicării informațiilor solicitate de către recurentul-reclamant, conduita intimatului respectând întocmai prevederile legale în materia prelucrării datelor cu caracter personal.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile ar. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților prin încheierea din ședința de camera de consiliu de la 23.06.2016, potrivit dispozițiilor alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din data de 27.10.2016, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul declarat și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul nejustificat al autorității publice intimate de a-i comunica datele de identificare ale persoanei care a procedat la anularea intervenției echipajului de prim ajutor la data de 10.06.2010, invocând apărarea drepturilor legale încălcate și recuperarea prejudiciilor suferite în calitate de persoană vătămată, solicitând, de asemenea, obligarea autorității intimate la comunicarea datelor solicitate prin cererea înregistrată sub nr. x din 11 iunie 2014. Prin răspunsul formulat de autoritatea intimată sub nr. x din 13 iunie 2014 i s-a comunicat recurentului-reclamant numărul de telefon de la care a fost anulată intervenția medicală solicitată de reclamant la numărul de urgență 112, învederându-i-se că numele și funcția persoanei nu pot fi comunicate în raport de obligațiile legale ce incumbă autorității intimate. Instanța de fond, apreciind că instituția publică intimată a respectat, prin răspunsul comunicat recurentului-reclamant, dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2008 și ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, iar recurentul-reclamant nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 677/2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Concluzia curții de apel este corectă, fiind însușită și de instanța de control judiciar întrucât reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situația de fapt dedusă judecății. Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este "exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane", excesul de putere fiind definit de art. 2 alin. (1) lit. n): "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor". Din interpretarea prevederilor legale citate rezultă că atunci când are de analizat caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, instanța de contencios administrativ nu se limitează la un control de legalitate formală ci trebuie să evalueze conduita autorității din perspectiva scopului legii, printr-o interpretare rațională a acesteia pentru că principiul proporționalității măsurilor administrative individuale în raport cu interesul public ocrotit impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel că inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporționate în raport cu scopurile vizate (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Buzescu c. României, hotărârea din 24.05.2005, § 96). În speță, prima instanță, evaluând conduita autorității intimate prin prisma obligațiilor legale care îi incumbă în domeniul protecției datelor cu caracter personal, a concluzionat corect că refuzul autorității intimate de a comunica datele cu caracter personal colectate și stocate de la apelanți pe timpul efectuării apelurilor de urgență nu este nejustificat, în condițiile în care temeiul legal al refuzului este reprezentat de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2008 privind organizare și funcționarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență, împrejurarea comunicată recurentului prin răspunsul contestat de către acesta. Astfel, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 34/2008: "(1) Administratorul SNUAU și agențiile specializate de intervenție au obligația să asigure confidențialitatea și securitatea datelor cu caracter personal colectate și stocate de la apelanți pe timpul efectuării apelurilor de urgență. (2) Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile legislației naționale în domeniu. (3) Obligația de confidențialitate prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care datele sunt solicitate în scris de către instanța de judecată sau de procuror." Datele cu caracter personal sunt definite de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001, potrivit cărora "prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă", și de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, conform cărora reprezintă "date cu caracter personal - orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulți factori specifici identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale". Prelucrarea datelor cu caracter personal este reglementată de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, fiind condiționată de exprimarea consimțământului, în mod expres și neechivoc pentru prelucrarea datelor, de către persoana vizată. Astfel, potrivit textului de lege precitat "Orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepția prelucrărilor care vizează date din categoriile menționate la art. 7 alin. (1), art. 8 și 10, poate fi efectuată numai dacă persoana vizată și-a dat consimțământul în mod expres și neechivoc pentru acea prelucrare". Situația de excepție reglementată de dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. e) din același act normativ, invocată de către recurent în sprijinul cererii sale, potrivit cu care "Consimțământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri: (...) e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terțului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate" nu este incidentă în cauză, întrucât recurentul-reclamant nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. În fapt, anularea intervenției echipajului de prim ajutor solicitat de către recurentul-reclamant a avut loc. la data de 10.06.2010, iar solicitarea ce face obiectul cererii nr. x a fost adresată autorității intimate la data de 11.06.2014, astfel că, în mod corect instanța de fond a statuat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru realizarea de urgență a unui drept al persoanei vătămate. Un argument suplimentar pentru menținerea soluției primei instanțe rezidă în interpretarea pe care completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a dat-o în cuprinsul Deciziei nr. 37/2015, dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, în sensul că "numele și prenumele unei persoane reprezintă informații referitoare la date cu caracter personal, indiferent dacă, într-o situație dată, sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei". În fine, susținerile recurentului referitoare la încălcarea dreptului la viață, a dreptului la sănătate și a dreptului la liberul acces la justiție nu pot fi primite, atâta timp cât autoritatea intimată a acționat în limitele competențelor sale, nefiind îndeplinite premisele unui exces de putere.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale, neexistând motive pentru reformare, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.