ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1697/2017

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 7 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr. x/2034, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la data de 15 mai 2017, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 mai 2017, sub nr. x/2/2016.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată urtnătoarele:

Obiectul recursului pendinte îl reprezintă decizia civilă nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respins apelul declarat împotriva încheierii din camera de consiliu din 7 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București, ca nefondat.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 7 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 11956 din 23 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, cu privire la drepturile acordate conform termenului de prescripție.

Înalta Curte reține că litigiul în care a fost pronunțată încheierea din camera de consiliu de la 7 noiembrie 2016 a Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a avut ca obiect recalcularea drepturilor de pensie ale recurentei-reclamante.

Față de aceste aspect, constată că pretenția dedusă judecății izvorăște dintr-un conflict privind asigurările sociale, cauza circumscriindu-se dispozițiilor reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ și până la data de 31 decembrie 2015, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă și asigurărilor sociale".

Pentru această categorie de litigii, Legea nr. 2/2013 a instituit două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

Actul normativ mai sus menționat stipulează în sensul că în procesele al căror obiect intră în sfera asigurărilor sociale "nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apei, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 446 C. proc. civ., "încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea".

Din coroborarea acestor dispozițiile legale cu cele prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că încheierea din camera de consiliu de la 7 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru sentința civilă nr. 11956 din 23 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cum potrivit prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 sentința mai sus menționată poate fi atacată numai cu apel, atunci și încheierea din camera de consiliu de la 7 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, este supusă doar apelului.

Înalta Curte constată că apelanta-reclamantă A. a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței nr. 11956 din 23 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care a fost soluționat prin decizia nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, obiect al recursului pendinte.

Conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că "au caracter definitiv hotărârile date în apel, liră drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Regula are valoare de principiu constituțional, art. 129 din Constituția României, republicată stipulând în sensul că exercitarea căilor de atac se realizează în condițiile legii.

Din coroborarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu cele ale art. 446 și 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că decizia nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este definitivă, iar împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociaie, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.