ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1511/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1511/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 13 iulie 2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de reexaminare formulată de reclamanta A. împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată din data de 27.01.2016, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamanta A., la data de 21 iulie 2016.
Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1312, pronunțată la data de 02 martie 2017, în dosarul nr. x/2015, a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelanta- reclamantă A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 13 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata- pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București.
Reclamanta A., în continuare, a uzat de calea de atac a recursului, declarând recurs împotriva acestei decizii, în drept, recursul fiind întemeiat pe Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., prin raportare la art. 200 alin. (5) din același Cod, excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:
Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. (7) Noul C. proc. civ., "(7) Cererea- de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, s.n.- se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, ...", hotărârea dată în cererea de reexaminare nemaifiind susceptibilă de altă cale de atac, ea fiind definitivă.
În speță, recurenta- reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apelul formulat împotriva încheierii prin fusese respinsă, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de aceeași parte la încheierea de anulare a cererii sale de chemare în judecată, în condițiile art. 200 alin. (5) Noul C. proc. civ., hotărâre care este definitivă, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 200 alin. (7) Noul C. proc. civ., prin respectiva decizie fiind respins, ca inadmisibil, apelul împotriva acelei încheieri, decizie care are caracter definitiv de la pronunțarea sa, prin raportare la art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ.
În atari condiții, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.
Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.
Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.
Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1312 din 02 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2017.