ÎCCJ, decizie (scj.ro #83554)

Majorări de întârziere. Lipsa culpei debitorului. Consecințe Faptul că în intervalul de timp de la înregistrarea cererii pentru obținerea unei autorizații sanitar veterinare până la eliberarea acesteia a intervenit o nouă lege care prevedea alte obligații bugetare , exclude culpa debitorului obligației, care astfel nu va fi sancționat cu aplicarea majorărilor de întârziere. Secția comercială, decizia nr.1732 din 18 mai 2004) Reclamanta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ TIMIȘ, a chemat în judecată pe pârâta S.C S. & Z. S.R.L. Sânnicolau Mare și a cerut obligarea acesteia la plata unei diferențe de preț și majorări de întârziere. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă 25/PI din 10 ianuarie 2001, a respins acțiunea considerând că pârâta a formulat cerere pentru eliberarea autorizației de funcționare și a plătit taxele aferente la 1 aprilie 1999, înainte de intrarea în vigoare a O.U.G.

42/1999, care prevedea alte taxe. Curtea de Apel Timișoara, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia civilă nr.467/A din 2 mai 2001, a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea obligând pe pârâtă la plata sumei reprezentând diferență de tarif pentru autorizarea funcționării. Instanța de apel a reținut că eliberarea autorizației de funcționare s-a realizat după intrarea în vigoare a O.U.G. 42/1999, care prevedea o anumită taxă, care se plătea la momentul eliberării. Majorările de întârziere nu au fost acordate întrucât culpa neîncasării taxei legale nu aparținea pârâtei. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs susținând că nelegal au fost respinse majorările de întârziere prevăzute de art.13 din O.G.

11/1996, H.G.354/1999 și H.G.564/2000. Recursul este nefondat. Majorările de întârziere reprezintă sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor bugetare de plată ajunse la scadență. Stabilind o prezumție relativă de culpă a debitorului obligației bugetare, legea permite răsturnarea ei și, pe cale de consecință exonerarea debitorului neculpabil. Aplicarea în timp a legii determină, pentru faptele creatoare, modificatoare sau extinctive de situații juridice, producerea efectelor numai pentru viitor, în condițiile în care legea nouă nu suprimă o instituție existentă și nu creează una nouă. Îndeplinirea obligațiilor de plată a taxelor pentru eliberarea autorizației sanitar veterinare la momentul depunerii cererii, era cârmuită de legea existentă la data înregistrării cererii.

Faptul că în intervalul de timp de la înregistrare până la eliberarea autorizației a intervenit o nouă lege, care prevedea alte obligații bugetare, exclude culpa debitorului obligației, care astfel nu va fi sancționat cu aplicarea majorărilor de întârziere. Interpretarea dată de instanța de apel situației de fapt este judicioasă, conformă principiilor generale de drept și echității. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.312 C.proc.civ., ICCJ a respins ca nefondat recursul.