ÎCCJ, decizie (scj.ro #83554)

Majorări

de întârziere. Lipsa culpei debitorului. Consecințe

Faptul că în intervalul de timp de la înregistrarea cererii pentru

obținerea unei autorizații sanitar veterinare până la  eliberarea

acesteia a intervenit o nouă lege care prevedea alte obligații bugetare ,

exclude culpa debitorului obligației, care astfel nu va fi sancționat cu

aplicarea majorărilor de întârziere.

Secția  comercială, decizia nr.1732 din 18 mai 2004)

Reclamanta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ TIMIȘ, a chemat în

judecată pe pârâta S.C S. & Z. S.R.L. Sânnicolau Mare și a cerut obligarea

acesteia la plata unei diferențe de preț și majorări de întârziere.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă 25/PI din 10 ianuarie 2001, a respins

acțiunea considerând că pârâta a formulat cerere pentru eliberarea autorizației

de funcționare și a plătit taxele aferente la 1 aprilie 1999, înainte de

intrarea în vigoare a O.U.G. 42/1999, care prevedea alte taxe.

Curtea de Apel Timișoara, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin

decizia civilă nr.467/A din 2 mai 2001, a schimbat sentința atacată, în sensul

că a admis în parte acțiunea obligând pe pârâtă la plata sumei reprezentând

diferență de tarif pentru autorizarea funcționării.

Instanța  de apel a reținut că eliberarea autorizației de funcționare s-a

realizat după intrarea în vigoare a O.U.G. 42/1999, care prevedea o anumită

taxă, care se plătea la momentul eliberării. Majorările de întârziere nu au

fost acordate întrucât culpa neîncasării taxei legale nu aparținea pârâtei.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs susținând că

nelegal au fost respinse majorările de întârziere prevăzute de art.13 din O.G.

11/1996, H.G.354/1999 și H.G.564/2000.

Recursul este nefondat.

Majorările de întârziere reprezintă sancțiuni pentru

neîndeplinirea obligațiilor bugetare de plată ajunse la scadență. Stabilind o

prezumție relativă de culpă a debitorului obligației bugetare, legea permite

răsturnarea ei și, pe cale de consecință exonerarea debitorului neculpabil.

Aplicarea în timp a legii determină, pentru faptele creatoare, modificatoare

sau extinctive de situații juridice, producerea efectelor numai pentru viitor,

în condițiile în care legea nouă nu suprimă o instituție existentă și nu

creează una nouă.

Îndeplinirea obligațiilor de plată a taxelor pentru eliberarea autorizației

sanitar veterinare la momentul depunerii cererii, era cârmuită de legea

existentă la data înregistrării cererii.  Faptul că în intervalul de timp

de la înregistrare până la eliberarea autorizației a intervenit o nouă lege,

care prevedea alte obligații bugetare, exclude culpa debitorului obligației,

care astfel nu va fi sancționat cu aplicarea majorărilor de întârziere.

Interpretarea dată de instanța de apel situației de fapt este judicioasă,

conformă principiilor generale de drept și echității.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.312 C.proc.civ., ICCJ a respins ca

nefondat recursul.