ÎCCJ, decizie (scj.ro #85195)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85195) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Plata
cu întârziere a impozitului pe salarii. Majorări de întârziere. Ordin al
ministrului finanțelor privitor la ordinea stingerii obligațiilor bugetare.
Nelegalitatea ordinului.
Modul de calcul prevăzut de ordinul atacat vizează imputarea cu prioritate a majorărilor
de întârziere, ceea ce atrage după sine calculul de noi majorări, ca urmare
a diminuării plății obligației bugetare având ca efect
majorări în cascadă și în final, aplicarea de majorări la majorări.
Stingerea obligațiilor bugetare la data controlului era reglementată de O.G.
nr.11/1996[3]
privind executarea creanțelor bugetare, care reglementa plata obligațiilor
bugetare în ordinea vechimii acestora și permitea imputarea majorărilor
asupra sumelor plătite ulterior, doar simultan cu debitul
principal.
În consecință, dispozițiile ordinului atacat exced cadrului legal, precum și
dispozițiilor generale în materie.
Secția de contencios
administrativ, decizia nr.584 din 12 februarie 2004
Reclamanta SC”S.B. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice,
solicitând anularea deciziei nr.1445 din 25 septembrie 2001, precum și a
procesului-verbal nr. 14059 din 18 iunie 2001 încheiat de D.G.F.P. a
municipiului București.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul verbal menționat
s-au stabilit în mod nelegal penalități de întârziere și majorări aferente
impozitului pe salarii, precum și majorări aferente TVA în baza unui
ordin abrogat la data controlului.
Au susținut că la data încheierii procesului-verbal de control, respectiv 15
iunie 2001, modalitatea de stingere a obligațiilor bugetare era
reglementată de Ordinul ministrului finanțelor nr. 620/1997, astfel cum a fost
modificat prin Ordinul ministrului finanțelor nr.1616/1998 și cu toate
acestea, organele de control au stabilit obligații bugetare (majorări și
penalități) folosind sistemul de calcul prevăzut de pct. 2.2; 2;3; 2.4 din
Ordinul ministrului finanțelor nr. 620/1997, deși era nelegal și a fost
eliminat prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 1616 din 24 decembrie 1998.
Cu ocazia dezbaterilor în fond, reclamanta și-a precizat acțiunea în
sensul că subsecvent anulării deciziei și procesului-verbal contestat
a solicitat și restituirea sumei plătită în plus în
urma controlului efectuat în cuantum de 3.559.566.394 lei.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a admis acțiunea
precizată de SC ”S.B.” SRL București.
S-au anulat decizia Ministerului Finanțelor Publice
nr.1445/2001 și procesul-verbal din 18 iunie 2001 întocmit de
D.G.F.P.C.F.S. a municipiului București, în ceea ce privește impozitul pe
salarii în sumă de 816.370.062 lei, majorări de întârziere de 948.861.358 lei
și penalități de 372.387.930 lei.
A obligat pe pârâta să restituie reclamantei suma de 3.559.566.394 lei
penalități nedatorate și să plătească cheltuieli de judecată de 35.700.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că organul de control a
aplicat în mod greșit la data controlului prevederile pct. 2.2, 2.3, 2.4, din
Ordinul ministrului finanțelor nr. 620/1997 care au fost eliminate prin Ordinul
nr.1616/1999 și care, de altfel, sunt nelegale. Aceste norme exced și
contravin normelor cu putere de lege ale O.G. nr.11/1996 privind executarea
creanțelor bugetare, care permit imputarea majorărilor asupra sumelor
plătite ulterior, doar simultan cu debitul principal.
Impotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Finanțelor
Publice și D.G.F.P. a municipiului București.
Prin recursul declarat, Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința numai
sub aspectul constatării făcute în sensul că prevederile pct. 2.2, 2.3 și 2.4
din Ordinul ministrului finanțelor nr. 620/1997 nu erau în vigoare
la data efectuării controlului financiar.
Recurenta a arătat că „aceste prevederi legale la data efectuării
controlului, erau în vigoare și constituiau norme financiar fiscale
imperative pentru organele de control care erau obligate să țină seama de ele”.
Prin recursul său, D.G.F.P. a municipiului București a susținut, în
esență, că a fost aplicat în mod legal Ordinul ministrului finanțelor nr.
620/1997 pe perioada controlată cuprinsă între 1 ianuarie 1998 și 7
ianuarie 2000 când a intrat în vigoare Ordinul ministrului finanțelor nr.
1616/1999.
Pentru perioada 17 ianuarie 2000 – decembrie 2000 organul de control a
făcut aplicarea dispozițiilor Ordinul ministrului finanțelor nr.1616/1999 care
a modificat pct. 2.2, 2.3 și 2.4 din Ordinul ministrului finanțelor nr.
620/1997.
Pe de altă parte, a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul
restituirii sumelor care au făcut obiectul pct.1 și 2 din dispozitivul deciziei
emise de Ministerul Finanțelor Publice, arătând că instanța de fond a fost
învestită numai cu analizarea temeiniciei și legalității pct. 3 din
decizia ministerului.
Cu privire la regularitatea recursului D.G.F.P. a municipiului București,
Curtea analizând actele dosarului, respectiv dovada de comunicare a sentinței
civile atacate către această autoritate în raport cu dispozițiile art. 92
1
C. proc. civ., constată că agentul procedural a
încălcat aceste dispoziții la data comunicării, motiv pentru care
termenul de recurs prevăzut de art.301 din C. proc. civ., începe să curgă
la 25 februarie 2003, când D.G.F.P. București a solicitat
comunicarea hotărârii atacate.
Ca atare excepția tardivității recursului acestei autorități este nefondată
urmând a fi respinsă.
Totodată ambele recursuri sunt nefondate.
Prin procesul-verbal nr. 14059/18 iunie 2001 încheiat de organul de
control al D.G.F.P. a municipiului București și, prin decizia Ministerului
Finanțelor Publice nr.1445 din 25 septembrie 2001 s-a stabilit că pentru
perioada supusă verificării, societatea contestatoare datora bugetului de stat
impozit pe salarii în sumă de 29.214.040.306 lei, sumă evidențiată de
societate ca obligație față de buget.
Intrucât la plata acestei sume societatea a înregistrat întârzieri,
organul de control a compensat majorările de întârziere datorate cu
sumele achitate de contestatoare în contul impozitului pe
salarii și totodată, a diminuat T.V.A de rambursat cu suma de 495.241.532 lei,
reprezentând diferență de impozit pe salarii constatată la control.
Stabilirea acestor debite a avut la bază modul de stingere al
obligațiilor prevăzute de dispozițiile pct. 2.3 din Ordinul ministrului
finanțelor nr .620/1997 cu excepția perioadei 30 aprilie 1999 – 30
noiembrie 1999 când s-a făcut aplicarea dispozițiilor Ordinul
ministrului finanțelor nr. 608/1999 și a perioadei 7 ianuarie 2000 - 31
decembrie 2000 când s-a făcut aplicarea dispozițiilor O.M.F.
nr.1616/2000.
Potrivit punctului 2.3. din Ordinul ministrului finanțelor nr. 620/1997
în cazul în care debitorul, pentru fiecare fel de impozit, taxă sau alt
venituri bugetare, efectuează plăți parțiale în contul obligațiilor de
plată restante succesive și al majorărilor de întârziere, organul fiscal va
efectua stingerea creanțelor bugetare și înregistrarea în contabilitatea
fiscală, astfel:
a) se stinge debitul aferent celui mai vechi termen scadent în cadrul fiecărui
fel de impozit datorat;
b) se sting majorările de întârziere aferente debitului prevăzut la lit.a).
Dacă prin plata efectuată potrivit alin.1 nu se acoperă integral majorările de
întârziere aferente debitului achitat, următoarea plată efectuată de debitor va
îndestula mai întâi majorările de întârziere neachitate, după care
se aplică regula prevăzută la alin. (1).
Acest mod de calcul ce vizează imputarea cu prioritate a majorărilor de
întârziere atrage după sine calculul de noi majorări, ca urmare a
diminuării plății obligației bugetare având ca efect majorări, în
cascadă și în final aplicarea de majorări la majorări.
Stingerea obligațiilor bugetare la data controlului era reglementată de O.G.
nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare.
Conform reglementărilor art. 8 din această ordonanță, plata obligațiilor
bugetare, se face distinct, pentru fiecare sumă datorată în parte, în ordinea
vechimii acestora astfel:
a) restanțele din anii precedenți, o dată cu majorările aferente
datorate
potrivit legii;
b) restanțele anului curent, o dată cu majorările aferente, datorate potrivit
legii;
c) sumele datorate la termenele legale de plată;
d) sumele cu termene scadente viitoare.
Se observă ca legea stipulează plata obligațiilor bugetare în ordinea vechimii
acestora și permite imputarea majorărilor asupra sumelor plătite
ulterior doar simultan cu debitul principal.
Rezultă așadar că dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor nr.
620/1997 cu privire la ordinea de stingere a obligațiilor bugetare exced
cadrului legal determinat de O.G. nr. 11/1996, precum și dispozițiilor
generale în materie de imputație a plății prevăzute de art.
1110-1113 C. civ.
În același timp utilizarea acestor norme are ca efect aplicarea de majorări la
majorări cu consecința încălcării dispozițiilor exprese ale art. 15 din O.G.
nr. 11/1996 potrivit cărora „la sumele reprezentând majorări de întârziere
stabilite potrivit legii la amenzile de orice fel nu se datorează majorări”.
In cauză, pentru perioada ianuarie 1996-decembrie 2000 SC” S.B.” SRL datora un
impozit pe salarii de 29.214.040.306 lei suma achitată de societate cu acest
titlu fiind de 29.240.230.724 lei.
Însă, achitarea cu întârziere a acestei sume a determinat în sarcina
societății majorări de întârziere, majorări care au fost însă stabilite corect
de expert iar nu de organul de control.
Astfel, pentru achitarea cu întârziere a impozitului pe salarii, societatea
datorează bugetului de stat majorări în cuantum de 1.049.558.525 lei.
Au fost plătite în plus suma de 842.560.480 lei impozit
pe salarii și 729.617.762 lei majorări de întârziere (total 1.572.178.242 lei).
Cât privește TVA-ul datorat pentru perioada ianuarie 1998 – decembrie 2000,
acesta a fost stabilit în sumă de 14.936.128.824 lei, iar majorările de
întârziere s-au calculat în cuantum de 2.171.750.230 lei.
A fost plătită în plus după modul de calcul determinat de organul de control ca
urmare a diminuării sumei achitate în contul TVA suma de 1.987.388.152 .
Având în vedere cele ce au precedat, se reține că instanța de fond a pronunțat
o hotărâre temeinică și legală, inclusiv pe aspectul obligării pârâților la
restituirea sumei de 3.559.566.364 lei.
Și sub acest aspect criticile formulate de recurenta D.G.F.P. a municipiului
București sunt nefondate societatea reclamantă precizându-și obiectul
acțiunii prin concluziile formulate la data de 4 iunie 2002.
În consecință, recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și de
Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București au fost
respinse ca nefondate.