ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2489/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3574 din 14 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1647 din 9 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că, în cauză, este de necontestat faptul că reclamantul face parte din categoria persoanelor cu handicap, cât și că acesta solicită acordarea scutirii în considerarea faptului că deține în proprietate o autoutilitară adaptată handicapului său. Or, prin Reglementările aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1147/2009 se face distincție între autoturism și autoutilitară, astfel că Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, prin actele contestate, în mod corect a reținut că dispozițiile art. 28 din Legea nr. 448/2006 se aplică autoturismelor, nu și autoutilitarelor.

Împotriva Deciziei nr. 3574 din 14 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare prin care a solicitat anularea actelor administrative emise de către pârâți, recunoașterea dreptului pretins, în raport cu hotărârile irevocabile pronunțate de instanțele naționale, precum și cu prevederile dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, obligarea pârâților, în solidar, să-i plătească o sumă echitabilă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, apreciind că este o problemă de drept îndoielnică, imperfectă (lacunară) și neclară, în temeiul art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea constatării neconstituționalității art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 448/2006, modificată prin Legea nr. 193/2015 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 13 iulie 2015.

Susține că a solicitat eliberarea de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. a rovinietei rutiere gratuită, potrivit art. 15 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 89/2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Prin urmare, menționează că instanța de recurs, care a respins acțiunea, cât și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A., nu înțeleg adevăratul sens al art. 28 din Legea nr. 448/2006, care nu vizează autovehiculele, ci face referire expresă la persoanele cu handicap, astfel, dreptul de a beneficia de scutirea de la plată atât a rovinietei cât și de la plata peajului, respectiv tariful de trecere peste poduri este al persoanei cu handicap și nu al unei mașini.

În susținerea solicitării de sesizare a Curții Constituționale, arată că art. 146 lit. d) din Constituția României consacră competența Curții Constituționale de a hotărî asupra excepției de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial.

În materializarea acestei competente, prevederile art. 29 alin. (1)-(6) din Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale nr. 47/1992 reglementează modalitatea practică de realizare a controlului de constituționalitate, părțile implicate în acest proces, procedurile de urmat, limitele în care pot acționa instanțele judecătorești și obligațiile legale ale acestora.

De aceea, a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea constatării neconstituționalității textelor de lege menționate, respectiv, art. 28 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 448/2006, modificată prin Legea nr. 193/2015 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 13 iulie 2015.

Apreciază că de aceste dispoziții legale depinde soluționarea pe fond a cauzei, iar problema de drept care se ridică se referă la aplicarea prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul de a se stabili dacă facilitatea fiscală privind scutirea de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale din România, instituită, decurge din situația persoanei cu handicap și nu al unui autoturism.

Pe de altă parte, este necesar a se stabili modul de aplicare a sintagmei "autoturism" în raport cu sintagma "autovehicul" și a se acorda scutirea de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, a persoanelor cu handicap necondiționată, în raport cu prevede alin. (1) și (2) al art. 28 din Legea nr. 448/2006.

Referitor la critica de neconstituționalitate, apreciază că facilitățile fiscale conferite de legiuitor și cu privire la rovinietă și taxa peaj, au fost acordate tocmai în considerarea calității de persoana cu handicap grav sau accentuat și nu în funcție de mașină, astfel încât de aceste facilități fiscale ar trebui să beneficieze toate persoanele aflate în această situație.

Precizează că art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 448/2006 încalcă prevederile art. 11 alin. (1), (2), art. 16 alin. (1) art. 20 alin. (2), art. 50, art. 75 - 76, art. 1 alin. (5) și art. 124 din Constituția României.

Totodată, învederează că dispozițiile contestate sub aspectul constituționalității, care fac obiectul excepției, nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În drept, a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 462 din 17 septembrie 2014, art. 126 alin. (3), art. 29 din Constituția României, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. (1865).

Examinând actele și înscrisurile cauzei, prin raportare la susținerile contestatorului și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

3.1. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

(i) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

(ii) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

(iii) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcție de circumstanțele cauzei și de posibila tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 448/2006.

În speță, obiectul cauzei în care s-a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale îl reprezintă o contestație în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură și prin care se urmărește desființarea acestora.

Judecarea contestației în anulare este limitată la examinarea hotărârii criticate prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., fără a permite analiza fondului pretențiilor pe care partea le urmărește prin cererea cu care a învestit, pe fond, instanța de judecată.

În acest context, se observă că actul normativ a cărui neconstituționalitate o invocă contestatorul nu are legătură cu cadrul strict definit în care se dezbate contestația în anulare și nu poate fi de natură a influența soluția ce s-ar pronunța cu privire la admisibilitatea sau temeinicia acesteia.

O asemenea cerere ar prezenta relevanță strict în situația în care cadrul procesual i-ar conferi instanței de judecată posibilitatea examinării pe fond a pretențiilor contestatorului.

Pentru aceste motive, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 448/2006 va fi respinsă.

3.2. Contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 3574 din 14 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este nefondată și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce urmează.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (1865) - contestația în anulare obișnuită și ale art. 318 C. proc. civ. (1865) - contestația în anulare specială.

Conform art. 317 și art. 318 din C. proc. civ. (1865):

"Art. 317. - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Art. 318. - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

În cauză, se observă că susținerile cuprinse în contestația în anulare se referă la judecata cauzei în fond, la exercitarea drepturilor procesuale și la interpretarea și aplicarea dispozițiilor incidente cu privire la raportul juridic dedus judecății, aspecte care nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 din C. proc. civ. din 1865, ci reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei.

Totuși, Înalta Curte observă că, deși prin cererea formulată nu s-au invocat prevederile art. 317, art. 318 și urm. C. proc. civ. (1865), din motivarea contestației în anulare rezultă că temeiul legal al contestației în anulare l-ar constitui prevederile art. 318 alin. (1) teza I, respectiv hotărârea contestată este rezultatul unor greșeli materiale.

În practica judiciară, cu referire la noțiunea de "greșeală materială" în sensul prevederilor art. 318 teza I din C. proc. civ. (1865), s-a reținut, că sunt avute în vedere aspecte formale ale judecății, un "defect fundamental", care să fie de natură a conduce la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greșeli materiale celor menționate anterior - greșita anulare a cererii, ca netimbrată; greșita respingere a recursului, ca tardiv formulat - în absența cărora dezlegarea dată de instanță ar fi fost cu totul alta.

În cauză, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noțiunii de "greșeală materială" în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. (1865), întrucât, în realitate, prin motivele invocate, acesta tinde să obțină o reapreciere a probelor și o nouă judecată sub aspectul aplicării dispozițiilor incidente în raport cu circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare.

Se mai constată că, în cuprinsul contestației în anulare contestatorul pune în discuție modul de interpretare a prevederilor legale și a probelor pe baza cărora instanța de recurs a apreciat că se confirmă atât temeiul de drept reținut prin actele emise de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cât și faptul că dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 se aplică doar autoturismelor, nu și autoutilitarelor. Or, aceste aspecte exced noțiunii de greșeală materială care, prin ipoteză, vizează exclusiv aspectele formale ale judecății, iar nu interpretarea probelor și dezlegările date în drept de instanța de recurs.

Constatând astfel că pe calea contestației în anulare nu au fost invocate motive prin care să se susțină "greșeli materiale" în sensul considerentelor enunțate, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 teza I C. proc. civ. (1865).

Înalta Curte constată că nu sunt incidente nici prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. (1865) potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare, întrucât prin decizia pronunțată în recurs au fost analizate toate criticile aduse.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 318 din C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată prin Legea nr. 193/2015.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3574 din 14 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare, în ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Irevocabilă, în ceea ce privește soluția dată contestației în anulare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM