ÎCCJ, decizie (scj.ro #82925)

Cerere de plată cu privire la executarea scrisorii de garanție. Natura juridică. Consecințe Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații Index alfabetic: acțiune în constatare - nulitate absolută - cerere de plată - executarea scrisorii de garanție - excepția inadmisibilității C. civ., art. 968 C. proc. civ., art. 111 Legea nr. 85/2006 art. 64 alin. (6) Cererea de plată este integrată în cuprinsul scrisorii de garanție, act juridic unilateral, producător de efecte juridice constând în angajamentul irevocabil și necondiționat de plată, ca simplă formalitate scriptică prestabilită care conține opțiunea beneficiarului de a pune în executare garanția. În acest context, cererii de plată nu i se pot atribui caracterele actului juridic în sens de negotium iuris, cererea de plată fiind un instrumentum, caracterele actului juridic fiind însă pe deplin aplicabile scrisorii de garanție în care aceasta este integrată.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3135 din 12 iunie 2012 Notă : În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil Prin sentința nr. 10963/22 noiembrie 2010, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta SC O.C. SRL prin administrator judiciar G.I. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC W.C. SRL și SC C.E. Bank (România) SA, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul K.T.K.B. A.S. și a constatat că drepturile și obligațiile care incumbă părților sunt cele izvorâte din contractul de antrepriză în construcții nr. 112/2008 modificat prin act adițional.

Judecătorul fondului a reținut că reclamanta în baza contractului de antrepriză și-a asumat obligația executării lucrărilor menționate la art. 2 din contract, pe riscul său, obligație a cărei îndeplinire a fost garantată cu scrisoare de garanție bancară emisă de C. Bank în favoarea pârâtei SC W.C. SRL .S-a mai reținut că prin actul adițional nr. 3/22 iulie 2009, părțile au convenit la renunțarea efectuării anumitor lucrări cu a căror valoare prețul a fost redus corespunzător, fiind reduse, în consecință, și sumele prevăzute în scrisorile de garanție. Apreciind cererile de plată privind executarea scrisorilor de garanție drept acte juridice și înlăturând apărările pârâtei SC W.C.

SRL cu privire la inadmisibilitatea constatării nulității absolute a acesteia, tribunalul a apreciat că reclamanta, în contextul acceptării de către pârâtă a reducerii garanțiilor, și-a executat obligația de executare a lucrărilor contractate prin contractul de antrepriză din 2008, modificat prin actul adițional nr. 3/2009, constatând nulitatea cererilor de plată întemeiate pe scrisorile de garanție. Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, prin decizia nr. 486 din 3 noiembrie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC W.C. SRL.

Cu privire la critica lipsei interesului reclamantei în promovarea acțiunii, determinat de faptul că scrisorile de garanție au fost executate parțial ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva reclamantei cu data de 1 octombrie 2009 urmând ca diferențele să fie plătite de intervenientă în baza contragaranției, aceasta a fost înlăturată de instanța de apel care a reținut că interesul reclamantei în promovarea primului capăt de cerere nu a fost contestat. Cu privire la constatarea nulității absolute a cererilor de plată s-a reținut că în ce privește o creanță născută după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare va fi plătită conform documentelor din care aceasta rezultă fără să fie necesară înscrierea la masa credală, conform art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte, eventualitatea înscrierii în procedura falimentului nefiind exclusă, există posibilitatea înscrierii creanței în tabelul suplimentar al creanțelor născute după data deschiderii procedurii. Reținând și că interesul se apreciază în concret, la speță, a constatat că acțiunea răspunde scopului urmărit de reclamantă de a apăra sau conserva un drept patrimonial. Cu privire la critica greșitei calificări a cererilor de plată ca fiind acte juridice, instanța de apel reținând că nu se poate face o confuzie între cererile de plată a scrisorilor de garanție bancară și acestea din urmă, această distincție nu înlătură caracterul de acte juridice al cererilor de plată cât timp acestea au fost făcute cu intenția de a produce efecte juridice.

Nici critica cu privire la neperfectarea actului adițional întrucât anexele ca parte integrantă a actului nu au fost semnate, nu a fost primită invocându-se prevederea art. 13 prin care părțile, expres, au agreat reducerea sumelor prevăzute în scrisorile de garanție. În fine, critica neindicării motivelor de nulitate absolută a fost și ea înlăturată. Instanța de apel, reținând neindicarea expresă a motivului de nulitate, față de succesiunea actelor întreprinse, a concluzionat că atitudinea de rea-credință a reclamantei are o cauză nelicită constând în neexercitarea drepturilor cu bună-credință și în limita în care acestea au fost recunoscute. În contra acestei decizii a declarat recurs pârâta SC W.C.

SRL solicitând modificarea ei cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție accesorie. Situațiile de nelegalitate invocate în dezvoltarea criticilor de nelegalitate sunt cele reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta relevând: A.1. greșita aplicare a prevederilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței deoarece creanța entității care a efectuat plata scrisorilor de garanție bancară nu este o creanță născută după data deschiderii procedurii, ci anterior acestui moment, în anul 2008 ca urmare a cererii de emitere formulată de ordonator SC O.C. SRL, emiterea contragaranțiilor de către intervenientă nefiind de natură să schimbe situația.

2. instanța de apel a confundat situația creanțelor condiționate cu cea a creanțelor născute după data deschiderii procedurii, incidente fiind prevederile art. 76 coroborate cu art. 64 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, iar nu prevederile art. 64 alin. (6) din această lege. 3. executarea scrisorilor de garanție nu are ca efect diminuarea patrimoniului reclamantei, indiferent de faza procedurii insolvenței, tabelul suplimentar despre care face vorbire instanța nu ar putea cuprinde decât creanțe născute după data deschiderii procedurii; 4.5. instanța de apel nu arată motivele pe care se sprijină constatarea că este îndeplinită condiția justificării interesului câtă vreme executarea scrisorilor de garanție nu va duce la diminuarea patrimoniului reclamantei, ci la diminuarea patrimoniului emitentului garanțiilor; greșit instanța a reținut că nu a fost contestat interesul reclamantei cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată.

B. Greșita calificare a cererilor de executare ca fiind acte juridice (art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.) cererile de executare nu reprezintă acte juridice susceptibile de nulitate, în acest sens fiind și decizia nr. 3361/19 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale cărei considerente sunt aplicabile și cauzei de față. C. Greșit a fost calificat actul adițional nr. 3 ca fiind un act juridic valabil, acordul de voință asupra anexelor nefiind întrunit. D. Motivarea deciziei s-a făcut cu încălcarea art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. sub aspectul invocării, existenței și identificării cauzelor de nulitate care ar afecta cererile de plată. Deși reține că prima instanță nu a indicat motivul de nulitate, instanța de apel completează motivarea sentinței fără a trimite spre rejudecare, fără a arăta clar în ce constă motivul de nulitate, amalgamând reaua-credință cu atitudinea frauduloasă.

Chiar, ipotetic, dacă ar exista un motiv de nulitate nu ar putea afecta decât cererile care depășesc valorile reduse, iar nu întregul act. Oricum, soluția conform deciziei nr. 3361/19 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi fost respingerea cererii de plată, iar nu anularea ei. În speță nu există, însă, nici un motiv de nulitate. Intimata-intervenientă accesorie K.T. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Răspunzând criticilor formulate de recurenta-intimată, a arătat că decizia din apel este corectă urmând a fi menținută. În baza celor două scrisori de garanție a plătit pârâtei-recurente suma de 2.494.146 euro, plată care a intervenit după data de 1 octombrie 2009 – data deschiderii procedurii insolvenței reclamantei.

Cererea reclamantei nu este lipsită de interes deoarece patrimoniul reclamantei este direct afectat de încălcarea sumelor deja plătite, precum și de orice sume care ar putea fi achitate în temeiul celor două garanții bancare. Plata garanțiilor după data deschiderii procedurii a determinat existența creanței intervenientei ce urmează a fi plătită de reclamantă potrivit art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 în baza documentelor care există. Interesul reclamantei este atât de ordin material cât și de natură morală avându-se în vedere distrugerea reputației reclamantei prin exercitarea abuzivă a drepturilor contractuale de către recurentă. De asemenea, corect instanța de apel a calificat cererile de plată ca fiind acte juridice, ele exprimând o manifestare de voință și corect a apreciat că actul adițional este valabil încheiat în condițiile art. 948 C. civ.

A mai arătat intimata că atât sentința cât și decizia sunt motivate sub aspectul cauzelor de nulitate, iar decizia nr. 3361 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată într-un alt context de fapt și juridic ce nu are legătură cu speța de față. Recursul este fondat pentru considerentele care urmează: Prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată și completată, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în constatare, în sensul: 1. că drepturile și obligațiile care incumbă părților sunt cele izvorâte din contractul de antrepriză nr. 112 din data de 18 iunie 2008, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 3/22 iulie 2009; 2) nulității absolute a cererii de plată nr. 102/24 iulie 2000, prin care pârâta 1 solicită executarea scrisorii de garanție bancară …043 din 17 iunie 2008 de către emitentul SC C.E.

Bank (România) SA; nulitatea absolută a cererii de plată nr. 105/24 iulie 2009 prin care se solicită executarea scrisorii de garanție …044 din 27 iunie 2009; 3) nulității absolute a cererii de plată nr. 122/14 august 2009 și 124/14 august 2009, a acelorași scrisori de garanție a căror executare a fost suspendată prin sentința nr. 10689/4 august 2009 de Tribunalul București până la soluționarea prezentei cauze. Din motivarea în fapt a acțiunii rezultă că obiectul principal al cererii de chemare în judecată este constatarea nulității cererilor de executare a două scrisori de garanție în temeiul art. 968 C. civ., cauza ilicită și imorală constând în formularea cererilor cu rea-credință deoarece reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale întocmai, pârâta acceptând reducerea cu 50% a garanțiilor, cererile de executare a scrisorilor de garanție nefiind determinate de încălcarea obligațiilor contractuale de către reclamanta antreprenor.

În plus, reclamanta a susținut că reaua-credință în formularea cererilor de executare este evidentă prin faptul că pârâta a solicitat plata valorii inițiale, iar nu redusă conform acordului părților, în realitate executarea fiind motivată de nevoia de lichidități a pârâtei. Ca atare, capătul de cerere având ca obiect constatarea că drepturile și obligațiile care incumbă părților sunt cele izvorâte din contractul de antrepriză nr. 112/18 iunie 2008 modificat prin actul adițional nr. 3/22 iulie 2009 este un capăt de cerere secundar și având în vedere temeiul de drept, art. 111 C. proc. civ., admisibil în virtutea caracterului său accesoriu față de cererea principală, în constatarea nulității absolute a cererilor de executare a scrisorilor de garanție, acesta se constituie în argument și justificare a cererii în nulitate.

Această clarificare este necesară pentru evitarea oricărei confuzii, deoarece, este de principiu că drepturile și obligațiile izvorâte din contract nu pot fi analizate sub aspectul existenței și executării lor decât pe calea unei acțiuni în realizare, acțiune pe care, de altfel, reclamanta a promovat-o, ea făcând obiectul dosarului nr. xx761/3/2010 al Tribunalului București.

Cu privire la interesul acțiunii în raport de faptul că reclamanta, după promovarea acesteia, a intrat sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, se constată că, față de obiectul principal al acțiunii: constatarea nulității și temeiul de drept al acesteia, art. 968 C. civ., condiția existenței interesului a fost îndeplinită atât la momentul promovării acțiunii, cât și pe parcursul procesului, independent de intrarea reclamantei în procedura insolvenței, deoarece instanța a fost învestită cu o cerere de drept comun, în constatare, iar această cerere a fost însușită de administratorul judiciar care a și stat în judecată. Drept urmare, criticile de nelegalitate ale recurentei vizând greșita soluționare a excepției lipsei de interes fiind fără obiect, ele nu pot fi primite.

Cu privire la criticile care vizează cererile de executare a scrisorilor de garanție acestea se grupează în două categorii. O primă categorie vizează admisibilitatea constatării nulității, întrucât această sancțiune afectează numai actele juridice, iar cererile de plată a scrisorilor de garanție nu constituie acte juridice, iar o a doua categorie vizează inexistența cauzelor de nulitate, reaua-credință neconstituind un motiv de nulitate, motivarea deciziei în apel fiind și deficitară sub acest aspect. Tot cu privire la acest aspect recurenta a invocat greșita interpretare a dispozițiilor contractuale de către instanța de apel sub aspectul situațiilor reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Este evident că, în funcție de aprecierea și motivarea instanței de apel asupra admisibilității nulității cererilor de plată se vor lua în examinare criticile din prima categorie mai sus evocată. Prealabil analizei naturii cererii de plată sub aspectul încadrării acesteia în categoria actelor juridice se impun câteva aprecieri asupra obiectului plății: scrisorile de garanție. ”Scrisoare de garanție este angajamentul irevocabil și necondiționat, prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta să plătească o sumă de bani unei persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat”, conform definiției dată de art. 2321 C. civ.

Conform termenilor scrisorilor de garanție, emitentul, C.E. Bank (România) SA, paragraf 3 ”…la solicitarea Antreprenorului și Garantului emitem această scrisoare de garanție bancară irevocabilă și necondiționată, prin care noi… ne angajăm irevocabil și necondiționat să vă plătim orice sumă până la concurența sumei de … euro, la prima și simpla dumneavoastră cerere scrisă” (”cerere de plată”) însoțită de o simplă declarație privind neîndeplinirea de către Antreprenor și/sau Garant a obligațiilor ce le revin potrivit contractului”. Ca atare, ”cererea de plată” este integrată în cuprinsul scrisorii de garanție, act juridic unilateral, producător de efecte juridice constând în angajamentul irevocabil și necondiționat de plată, ca simplă formalitate scriptică prestabilită care conține opțiunea beneficiarului de a pune în executare garanția.

În acest context, cererii de plată nu i se pot atribui caracterele actului juridic în sens de negotium iuris , care să producă acele efecte juridice conforme cu legea în baza căreia a fost încheiat și care în cazul încălcării legii la momentul încheierii lui pentru producerea unor efecte contrare acesteia să fie susceptibil de sancționare cu nulitate absolută, cererea de plată fiind un instrumentum , caracterele actului juridic fiind însă pe deplin aplicabile scrisorii de garanție în care aceasta este integrată.

Un argument în acest sens este și faptul că ceea ce reclamanta invocă drept cauze de nulitate: executarea obligațiilor, diminuarea sumelor garantate conform actului adițional vizează conținutul scrisorilor de garanție pe care reclamanta-intimată ordonator, chiar și după modificarea contractului le-a lăsat în posesia beneficiarului, ele nu vizează, deci, cererea de plată a cărei existență a fost reglementată prin aceste scrisori drept o formalitate subsecventă, derivată și neautonomă. Prin urmare, Înalta Curte constată ca fondate criticile privind inadmisibilitatea constatării nulității absolute a cererilor de plată a scrisorilor de garanție întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., motiv pentru care recursul a fost admis, decizia modificată în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței și respingerii acțiunii formulate atât sub aspectul cererii principale mai sus determinate, cât și, pe cale de consecință, a cererii accesorii în constatare. În ceea ce privește cererea de intervenție formulată în interesul reclamantei, în raport de soluția asupra acțiunii reclamantei se constată caducitatea acesteia, cu consecința neexaminării ei. Criticile recurentei vizând fondul cererii principale, cauzele de nulitate, structurate de recurentă în pct. A,C și D în evocarea motivelor de recurs, de asemenea, nu vor mai fi examinate în raport de soluția adoptată asupra criticilor privind excepția de inadmsibilitate, față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ.