ÎCCJ, decizie (scj.ro #82925)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82925) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cerere de plată cu

privire la executarea scrisorii de garanție.

Natura

juridică. Consecințe

Cuprins pe materii: Drept comercial.

Obligații

Index alfabetic: acțiune în constatare

-

nulitate

absolută

-

cerere de

plată

-

executarea scrisorii

de garanție

-

excepția

inadmisibilității

C. civ., art. 968

C. proc. civ., art. 111

Legea nr. 85/2006 art.

64 alin. (6)

Cererea de

plată este integrată în cuprinsul scrisorii de garanție, act

juridic unilateral, producător de efecte juridice constând în angajamentul

irevocabil și necondiționat de plată, ca simplă formalitate

scriptică prestabilită care conține opțiunea beneficiarului

de a pune în executare garanția.

În acest context, cererii de plată nu i se pot atribui caracterele actului

juridic în sens de negotium iuris, cererea de plată fiind un instrumentum,

caracterele actului juridic fiind însă pe deplin aplicabile scrisorii de

garanție în care aceasta este integrată.

Secția a II-a civilă, Decizia nr.

3135 din 12 iunie 2012

Notă

:

În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod

civil

Prin sentința nr. 10963/22 noiembrie 2010, Tribunalul București,

Secția a VI-a comercială, a admis cererea de chemare în judecată,

astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta SC O.C. SRL

prin administrator judiciar G.I. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC W.C. SRL

și SC C.E. Bank (România) SA, precum și cererea de intervenție

accesorie formulată de intervenientul K.T.K.B. A.S. și a constatat

că drepturile și obligațiile care incumbă

părților sunt cele izvorâte din contractul de antrepriză în

construcții nr. 112/2008 modificat prin act adițional.

Judecătorul fondului a reținut că reclamanta în baza contractului

de antrepriză și-a asumat obligația executării

lucrărilor menționate la art. 2 din contract, pe riscul său,

obligație a cărei îndeplinire a fost garantată cu scrisoare de

garanție bancară emisă de C. Bank în favoarea pârâtei SC W.C.

SRL .S-a mai reținut că prin actul adițional nr. 3/22 iulie

2009, părțile au convenit la renunțarea efectuării anumitor

lucrări cu a căror valoare prețul a fost redus

corespunzător, fiind reduse, în consecință, și sumele

prevăzute în scrisorile de garanție.

Apreciind cererile de plată privind executarea scrisorilor de

garanție drept acte juridice și înlăturând apărările

pârâtei SC W.C. SRL cu privire la inadmisibilitatea constatării

nulității absolute a acesteia, tribunalul a apreciat că

reclamanta, în contextul acceptării de către pârâtă a reducerii

garanțiilor, și-a executat obligația de executare a

lucrărilor contractate prin contractul de antrepriză din 2008,

modificat prin actul adițional nr. 3/2009, constatând nulitatea cererilor

de plată întemeiate pe scrisorile de garanție.

Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, prin decizia

nr. 486 din 3 noiembrie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta

SC W.C. SRL.

Cu privire la critica lipsei interesului reclamantei în promovarea

acțiunii, determinat de faptul că scrisorile de garanție au fost

executate parțial ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței

împotriva reclamantei cu data de 1 octombrie 2009 urmând ca diferențele

să fie plătite de intervenientă în baza contragaranției,

aceasta a fost înlăturată de instanța de apel care a

reținut că interesul reclamantei în promovarea primului capăt de

cerere nu a fost contestat. Cu privire la constatarea nulității

absolute a cererilor de plată s-a reținut că în ce privește

o creanță născută după data deschiderii procedurii, în

perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare va fi

plătită conform documentelor din care aceasta rezultă

fără să fie necesară înscrierea la masa credală,

conform art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. Pe de altă parte,

eventualitatea înscrierii în procedura falimentului nefiind exclusă,

există posibilitatea înscrierii creanței în tabelul suplimentar al creanțelor

născute după data deschiderii procedurii.

Reținând și că interesul se apreciază în concret, la

speță, a constatat că acțiunea răspunde scopului

urmărit de reclamantă de a apăra sau conserva un drept

patrimonial.

Cu privire la critica greșitei calificări a cererilor de plată

ca fiind acte juridice, instanța de apel reținând că nu se poate

face o confuzie între cererile de plată a scrisorilor de garanție

bancară și acestea din urmă, această distincție nu

înlătură caracterul de acte juridice al cererilor de plată cât

timp acestea au fost făcute cu intenția de a produce efecte juridice.

Nici critica cu privire la neperfectarea actului adițional întrucât

anexele ca parte integrantă a actului nu au fost semnate, nu a fost

primită invocându-se prevederea art. 13 prin care părțile,

expres, au agreat reducerea sumelor prevăzute în scrisorile de

garanție.

În fine, critica neindicării motivelor de nulitate absolută a fost

și ea înlăturată. Instanța de apel, reținând

neindicarea expresă a motivului de nulitate, față de succesiunea

actelor întreprinse, a concluzionat că atitudinea de

rea-credință a reclamantei are o cauză nelicită constând în

neexercitarea drepturilor cu bună-credință și în limita în

care acestea au fost recunoscute.

În contra acestei decizii a declarat recurs pârâta SC W.C. SRL

solicitând modificarea

ei cu consecința respingerii cererii de chemare

în judecată și a cererii de intervenție accesorie.

Situațiile de nelegalitate invocate în dezvoltarea criticilor de

nelegalitate sunt cele reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., recurenta relevând:

A.1. greșita aplicare a prevederilor art. 64 alin. (6) din Legea nr.

85/2006 privind procedura insolvenței deoarece creanța entității

care a efectuat plata scrisorilor de garanție bancară nu este o

creanță născută după data deschiderii procedurii, ci

anterior acestui moment, în anul 2008 ca urmare a cererii de emitere formulată

de ordonator SC O.C. SRL, emiterea contragaranțiilor de către

intervenientă nefiind de natură să schimbe situația.

condiționate cu cea a creanțelor născute după data

deschiderii procedurii, incidente fiind prevederile art. 76 coroborate cu art.

64 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, iar nu prevederile art. 64 alin. (6) din

această lege.

patrimoniului reclamantei, indiferent de faza procedurii insolvenței,

tabelul suplimentar despre care face vorbire instanța nu ar putea cuprinde

decât creanțe născute după data deschiderii procedurii;

4.5. instanța de apel nu arată motivele pe care se sprijină

constatarea că este îndeplinită condiția justificării

interesului câtă vreme executarea scrisorilor de garanție nu va duce

la diminuarea patrimoniului reclamantei, ci la diminuarea patrimoniului

emitentului garanțiilor; greșit instanța a reținut că

nu a fost contestat interesul reclamantei cu privire la primul capăt al

cererii de chemare în judecată.

B. Greșita calificare a cererilor de executare ca fiind acte juridice

(art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.) cererile de executare nu

reprezintă acte juridice susceptibile de nulitate, în acest sens fiind

și decizia nr. 3361/19 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, ale cărei considerente sunt aplicabile și

cauzei de față.

C. Greșit a fost calificat actul adițional nr. 3 ca fiind un act

juridic valabil, acordul de voință asupra  anexelor nefiind

întrunit.

D. Motivarea deciziei s-a făcut cu încălcarea art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ. sub aspectul invocării, existenței și

identificării cauzelor de nulitate care ar afecta cererile de plată.

Deși reține că prima instanță nu a indicat motivul de

nulitate, instanța de apel completează motivarea sentinței

fără a trimite spre rejudecare, fără a arăta clar în

ce constă motivul de nulitate, amalgamând reaua-credință cu atitudinea

frauduloasă.

Chiar, ipotetic,

dacă ar exista un motiv de nulitate nu ar putea afecta decât cererile care

depășesc valorile reduse, iar nu întregul act. Oricum, soluția

conform deciziei nr. 3361/19 octombrie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție ar fi fost respingerea cererii de

plată, iar nu anularea ei. În speță nu există, însă,

nici un motiv de nulitate.

Intimata-intervenientă

accesorie K.T.  a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând

criticilor formulate de recurenta-intimată, a arătat că decizia

din apel este corectă urmând a fi menținută. În baza celor

două scrisori de garanție a plătit pârâtei-recurente suma de

2.494.146 euro, plată care a intervenit după data de 1 octombrie 2009

– data deschiderii procedurii insolvenței reclamantei.

Cererea reclamantei nu

este lipsită de interes deoarece patrimoniul reclamantei este direct

afectat de încălcarea sumelor deja plătite, precum și de orice

sume care ar putea fi achitate în temeiul celor două garanții

bancare.

Plata garanțiilor

după data deschiderii procedurii a determinat existența creanței

intervenientei ce urmează a fi plătită de reclamantă

potrivit art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 în baza documentelor care

există.

Interesul reclamantei

este atât de ordin material cât și de natură morală avându-se în

vedere distrugerea reputației reclamantei prin exercitarea abuzivă a

drepturilor contractuale de către recurentă.

De asemenea, corect instanța de apel a calificat cererile de plată ca

fiind acte juridice, ele exprimând o manifestare de voință și

corect a apreciat că actul adițional este valabil încheiat în

condițiile art. 948 C. civ.

A mai arătat intimata că atât sentința cât și decizia sunt

motivate sub aspectul cauzelor de nulitate, iar decizia nr. 3361 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție a fost pronunțată într-un alt

context de fapt și juridic ce nu are legătură cu speța de

față.

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează:

Prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată și

completată, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în

constatare, în sensul: 1. că drepturile și obligațiile care

incumbă părților sunt cele izvorâte din contractul de

antrepriză nr. 112 din data de 18 iunie 2008, astfel cum a fost modificat

prin actul adițional nr. 3/22 iulie 2009; 2) nulității absolute

a cererii de plată nr. 102/24 iulie 2000, prin care pârâta 1 solicită

executarea scrisorii de garanție bancară …043 din 17 iunie 2008 de

către emitentul SC C.E. Bank (România) SA; nulitatea absolută a

cererii de plată nr. 105/24 iulie 2009 prin care se solicită

executarea scrisorii de garanție …044 din 27 iunie 2009; 3)

nulității absolute a cererii de plată nr. 122/14 august 2009

și 124/14 august 2009, a acelorași scrisori de garanție a

căror executare a fost suspendată prin sentința nr. 10689/4

august 2009 de Tribunalul București până la soluționarea

prezentei cauze.

Din motivarea în fapt a acțiunii rezultă că obiectul principal

al cererii de chemare în judecată este constatarea nulității cererilor

de executare a două scrisori de garanție în temeiul art. 968 C. civ.,

cauza ilicită și imorală constând în formularea cererilor cu

rea-credință deoarece reclamanta și-a îndeplinit

obligațiile contractuale întocmai, pârâta acceptând reducerea cu 50% a

garanțiilor, cererile de executare a scrisorilor de garanție nefiind

determinate de încălcarea obligațiilor contractuale de către

reclamanta antreprenor.

În plus, reclamanta a susținut că reaua-credință în

formularea cererilor de executare este evidentă prin faptul că pârâta

a solicitat plata valorii inițiale, iar nu redusă conform acordului

părților, în realitate executarea fiind motivată de nevoia de

lichidități a pârâtei.

Ca atare, capătul de cerere având ca obiect constatarea că drepturile

și obligațiile care incumbă părților sunt cele

izvorâte din contractul de antrepriză nr. 112/18 iunie 2008 modificat prin

actul adițional nr. 3/22 iulie 2009 este un capăt de cerere secundar și

având în vedere temeiul de drept, art. 111 C. proc. civ., admisibil în virtutea

caracterului său accesoriu față de cererea principală, în

constatarea nulității absolute a cererilor de executare a scrisorilor

de garanție, acesta se constituie în argument și justificare a

cererii în nulitate. Această clarificare este necesară pentru

evitarea oricărei confuzii, deoarece, este de principiu că drepturile

și obligațiile izvorâte din contract nu pot fi analizate sub aspectul

existenței și executării lor decât pe calea unei acțiuni în

realizare, acțiune pe care, de altfel, reclamanta a promovat-o, ea

făcând obiectul dosarului nr. xx761/3/2010 al Tribunalului București.

Cu privire la interesul acțiunii în raport de faptul că reclamanta,

după promovarea acesteia, a intrat sub incidența Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, se constată că, față de

obiectul principal al acțiunii: constatarea nulității și

temeiul de drept al acesteia, art. 968 C. civ., condiția existenței

interesului a fost îndeplinită atât la momentul promovării

acțiunii, cât și pe parcursul procesului, independent de intrarea

reclamantei în procedura insolvenței, deoarece instanța a fost

învestită cu o cerere de drept comun, în constatare, iar această

cerere a fost însușită de administratorul judiciar care a și

stat în judecată.

Drept urmare, criticile de nelegalitate ale recurentei vizând greșita

soluționare a excepției lipsei de interes fiind fără

obiect, ele nu pot fi primite.

Cu privire la criticile care vizează cererile de executare  a

scrisorilor de garanție acestea se grupează în două categorii.

O primă categorie vizează admisibilitatea constatării

nulității, întrucât această sancțiune afectează numai

actele juridice, iar cererile de plată a scrisorilor de garanție nu

constituie acte juridice, iar o a doua categorie vizează inexistența

cauzelor de nulitate, reaua-credință neconstituind un motiv de

nulitate, motivarea deciziei în apel fiind și deficitară sub acest aspect.

Tot cu privire la acest aspect recurenta a invocat greșita interpretare a

dispozițiilor contractuale de către instanța de apel sub

aspectul situațiilor reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Este evident că, în funcție de aprecierea și motivarea

instanței de apel asupra admisibilității nulității

cererilor de plată se vor lua în examinare criticile din prima categorie

mai sus evocată.

Prealabil analizei naturii cererii de plată sub aspectul încadrării

acesteia în categoria actelor juridice se impun câteva aprecieri asupra

obiectului plății: scrisorile de garanție.

”Scrisoare de garanție este angajamentul irevocabil și

necondiționat, prin care o persoană, denumită emitent, se

obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea

unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta să

plătească o sumă de bani unei persoane, denumită

beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat”, conform

definiției dată de art. 2321 C. civ.

Conform termenilor scrisorilor de garanție, emitentul, C.E. Bank (România)

SA, paragraf 3 ”…la solicitarea Antreprenorului și Garantului emitem

această scrisoare de garanție bancară

irevocabilă

și necondiționată,

prin care noi… ne angajăm irevocabil

și necondiționat să vă plătim orice sumă

până la concurența sumei de … euro,

la prima și simpla

dumneavoastră cerere scrisă” (”cerere de plată”)

însoțită de o

simplă declarație

privind

neîndeplinirea de către Antreprenor și/sau Garant a obligațiilor

ce le revin potrivit contractului”.

Ca atare, ”cererea de plată” este integrată în cuprinsul scrisorii de

garanție, act juridic unilateral, producător de efecte juridice

constând în angajamentul irevocabil și necondiționat de plată,

ca simplă formalitate scriptică prestabilită care conține

opțiunea beneficiarului de a pune în executare garanția.

În acest context, cererii de plată nu i se pot atribui caracterele actului

juridic în sens de

negotium iuris

, care să producă acele

efecte juridice conforme cu legea în baza căreia a fost încheiat și

care în cazul încălcării legii la momentul încheierii lui pentru

producerea unor efecte contrare acesteia să fie susceptibil de

sancționare cu nulitate absolută, cererea de plată fiind un

instrumentum

,

caracterele actului juridic fiind însă pe deplin aplicabile scrisorii de

garanție în care aceasta este integrată. Un argument în acest sens

este și faptul că ceea ce reclamanta invocă drept cauze de

nulitate: executarea obligațiilor, diminuarea sumelor garantate conform

actului adițional vizează conținutul scrisorilor de

garanție pe care reclamanta-intimată ordonator, chiar și

după modificarea contractului le-a lăsat în posesia beneficiarului,

ele nu vizează, deci, cererea de plată a cărei

existență a fost reglementată prin aceste scrisori drept o

formalitate subsecventă, derivată și neautonomă.

Prin urmare, Înalta Curte constată ca fondate criticile privind

inadmisibilitatea constatării nulității absolute a cererilor de

plată a scrisorilor de garanție întemeiate pe dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul a fost admis,

decizia modificată în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a

sentinței și respingerii acțiunii formulate atât sub aspectul

cererii principale mai sus determinate, cât și, pe cale de

consecință, a cererii accesorii în constatare.

În ceea ce privește cererea de intervenție formulată în

interesul reclamantei, în raport de soluția asupra acțiunii

reclamantei se constată caducitatea acesteia, cu consecința

neexaminării ei.

Criticile recurentei vizând fondul  cererii principale, cauzele de

nulitate, structurate de recurentă în pct. A,C și D în evocarea

motivelor de recurs, de asemenea, nu vor mai fi examinate în raport de soluția

adoptată asupra criticilor privind excepția de inadmsibilitate,

față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.