ÎCCJ, decizie (scj.ro #83504)

Exercitarea drepturilor procesuale. Principiul bunei-credințe Simpla exercitare a unor căi de atac nu face proba exercitării cu rea-credință a unor drepturi procesuale , astfel că nu s-a dovedit încălcarea art.723C.civ. De altfel , buna-credință a debitoarei se apreciază prin atitudinea sa față de obligația pe care o are. Or, debitoarea a achitat în cea mai mare măsură datoria și nu rezultă că nu va achita și diferența rămasă . (Secția comercială, decizia nr.2547 din 13 aprilie 2005) SC B. Obor a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale SC E. M. I. SRL , aflate în spațiul comercial situat în complexul comercial O., până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului Curții de Apel București.

Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că este creditoarea pârâtei care îi este datoare conform chitanței arbitrale din 15 aprilie 2003 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și există riscul ca debitoarea să-și risipească averea. Curtea de Apel București, prin încheierea nr.112 din 24 iunie 2004 a respins ca neîntemeiată cererea, reținând că sentința arbitrală împotriva căreia s-a declarat contestație în anulare a fost executată și au fost aplicate dispozițiile art.592 C.proc . civ . Împotriva acestei încheieri, pârâta a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art.304 oct.9 și 10 C.proc.civ ., susținând că la data introducerii cererii suma nu fusese achitată și art.592 C. proc . civ . nu poate justifica soluția pe fond.

Societatea recurentă a mai susținut că încheierea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art.723 C.civ . care consacră principiul bunei credințe , că reclamanta a exercitat cu rea credință mai multe acțiuni și căi de atac doar pentru a o șicana și prejudicia. Recursul este nefondat . Susținerea pârâtei că a fost aplicat greșit art.592 C.civ. nu este întemeiată. Sechestrul asigurător se instituie conform procedurii prevăzute de acest text de lege. Este adevărat că instanța trebuia să facă referire și la art.591 C. proc.civ. dar acest aspect nu înseamnă că a fost greșit aplicat art.592 C. proc. civ. Nici încălcarea art.723 C. civ. nu se dovedește a fi reală întrucât simpla exercitare a unor căi de atac nu face proba exercitării cu rea credință a unor drepturi procesuale.

De altfel, buna-credință a debitoarei se apreciază prin atitudinea sa față de obligația pe care o are. Or, aceasta a achitat, în cea mai mare parte, datoria și nu rezultă că nu va achita și diferența de cheltuieli de judecată care a mai rămas de achitat. Prin urmare, nu s-a dovedit reaua-credință a debitoarei, aceasta neintenționând să-și ascundă sau să-și risipească averea așa cum se motivează în acțiune. Nu se contestă că s-ar datora cheltuieli de judecată, astfel că nici motivul privind ignorarea înscrisului care dovedea că au mai rămas cheltuieli de judecată neplătite nu se justifică. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.