Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2004
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 893/2004

HOTĂRÂRE
03.02.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 893/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2003 sub nr. 2477 pe rolul Judecătoriei Galați reclamanta L.M.R. a chemat în judecată pe pârâtul L.E. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună partajarea bunurilor imobile și mobile comune dobândite în timpul căsătoriei cu acesta. La data de 3 iunie 2003 pârâtul a formulat o întâmpinare și cerere reconvențională. La termenul din 1 septembrie 2003, reclamanta a formulat o cerere solicitând instituirea unui sechestru asigurator, în baza art. 591 alin. (3) C. proc. civ., asupra autoturismului marca Dacia, cuprins în masa bunurilor de împărțit.

În motivarea acestei cereri reclamanta arată că autoturismul se află în posesia pârâtului care-l folosește excesiv, ceea ce poate să determine distrugerea lui. Reclamanta mai susține că pârâtul a amenințat-o că va vinde autoturismul cu un preț foarte mic ca s-o păgubească. Judecătoria Galați prin încheierea din 5 septembrie 2003 a admis cererea și a dispus instituirea unui sechestru judiciar asupra autoturismului, numindu-l ca administrator – sechestru pe L.E. S-a reținut de către instanță că cererea nu este cu privire la instituirea unui sechestru asigurător și a calificat cererea ca fiind pentru instituirea unui sechestru judiciar. A mai reținut instanța că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 598 C. proc.

civ., respectiv că există pe rolul instanței un proces asupra proprietății bunului și că este necesară măsura pentru conservarea bunului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul L.E. invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ. Se susține că instanța a acordat ceea ce nu s-a solicitat si că a interpretat greșit cererea formulată de către reclamantă schimbând natura și temeiul de drept al acesteia, din sechestru asigurator în sechestru judiciar. Se susține, de asemenea, că această schimbare nu a fost pusă în discuția părților ceea ce atrage nulitatea și că în orice caz reclamanta nu a dovedit cu nimic necesitatea sechestrării bunului. Reclamanta a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea din 14 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia. Recursul este fondat. Este de reținut în primul rând că instanța de fond rămânând în pronunțare cu privire la cererea de instituire a unui sechestru asigurator, fără să pună în discuția părților, a calificat cererea reclamantei ca fiind una privind instituirea unui sechestru judiciar. Nepunând în discuția părților această nouă calificare a cererii făcută cu ocazia deliberării, instanța a încălcat principiile contradictorialității și a dreptului de apărare, prejudiciind grav părțile, motiv pentru care urmează a constata că această încheiere este nulă. De altfel și motivele de recurs formulate în baza art. 304 pct. 6 și 8 sunt întemeiate, instanța acordând ceea ce nu s-a solicitat și schimbând natura și temeiul de drept al acțiunii.

Distinct de cele mai înainte menționate încheierea nu este nici motivată, instanța de fond neocupându-se nici măcar să stabilească despre ce autoturism este vorba. Existând copia contractului de intermediere vânzare-cumpărare din care rezultă că autoturismul este marca Dacia tipul 1310 Break, nu cum s-a reținut în încheiere și nici cum a arătat reclamanta în cerere. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul, a casa încheierea recurată și a respinge cererea de instituire a sechestrului, ca neîntemeiată.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul L.E. împotriva încheierii din 5 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 2477/2003, pe care o casează și, în consecință, respinge cererea de instituire a sechestrului ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-27
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1891/2003
,, an fabricație 1998, nr.înmatriculare B și a numit sechestru judiciar pe P.G.. și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în cauză, reclamanta a demonstrat necesita
ÎCCJ 2003-09-23
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3616/2003
judecată”. Recursul declarat de către reclamant împotriva acestei decizii a instanței de apel a fost admis și prin decizia nr. 3478 din 15 octombrie 2002 Curtea Supremă de Justiție a casat în parte hotărârea recurată în sensul că au fost re
ÎCCJ 2005-04-26
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3374/2005
ată pe îmbogățirea fără justă cauză poate fi exercitată numai în condițiile în care nu mai există nici o altă acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului, ori în speță între reclamantă și pârâtul D.G.G. există un contract de mandat,
ÎCCJ 2004-03-02
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 831/2004
s-a instituit sechestru asigurător asupra autoturismului, marca Cielo. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia 6210 din 2 noiembrie 2001, a casat decizia nr. 822 din 13 martie 2000 a Curții de Apel București, prin care se anulase,
ÎCCJ 2006-01-27
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 330/2006
2005, a declarat recurs reclamanta F.D. prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului și în fond desființarea contractului de vânzare cumpărare a autoutilitarei,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă