ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1891/2003

S-a luat în exminare recursul declarat de pârâtul P.D împotriva deciziei nr.574 din 2 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția a V –a comercială, pronunțată în dosarul nr.726/2001. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent după care, Curtea constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare. C U R T E A Deliberând asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 București, reclamanta S.C-„G.C.”SRL a chemat în judecată pe pârâtul P. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună instituirea unui sechestru judiciar asupra autoturismului marca DACIA 1310 de culoare alb, an fabricație 1998, înmatriculat sub nr.B.

pe numele numitei P. G, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr.3098/20 martie 2000 pronunțată în dosarul nr.3225/2000, Judecătoria sector 4 București a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada necesității înființării sechestrului judiciar. Prin decizia nr.1807/A pronunțată în dosarul 2891/2000, Tribunalul București – Secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a admis apelul împotriva sentinței civile 3098/2000 a Judecătoriei sector 4 București, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre soluționare Secției comerciale a Tribunalului București, admițând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 4 București, invocată de apelanta pârâtă.

Tribunalul București – Secția comercială, în baza art.596 alin.1 Cod procedură civilă, a obligat reclamanta la plata unei cauțiuni în cuantum de 5.000.000 lei. Prin sentința civilă nr.8753/20 decembrie 2000, Tribunalul București – Secția comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC „G.C”.SRL ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este neîntemeiată întrucât, conform art.1632 Cod civil și art.596 Cod procedură civilă, reclamantul trebuia să dovedească necesitatea înființării sechestrului, simpla existență a unui proces asupra proprietății sau posesiei unui bun mobil nu justifică prin ea însăși luarea acestei măsuri, ci trebuie să dovedească necesitatea înființării.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, motivat și legal timbrat, SC „G. C.” SRL, criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate. Astfel, apelanta, în esență, susține că cererea îndeplinește condițiile legale pentru admiterea sechestrului cu atât mai mult cu cât este vorba de un autoturism, pentru care nu mai este nevoie de vreo dovadă că există pericolul deteriorării, acesta putând fi supus oricând distrugerii printr-un eveniment rutier. Curtea de Apel București – Secția a V-a comercială, prin decizia nr.574 din 2 aprilie 2001, a admis apelul reclamantei și în consecință, a schimbat sentința apelată,în sensul că a admis acțiunea și a încuviințat sechestrul judiciar asupra autoturismului marca DACIA T, , an fabricație 1998, nr.înmatriculare B și a numit sechestru judiciar pe P.G..

și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în cauză, reclamanta a demonstrat necesitatea instituirii acestei măsuri, întrucât prin însăși natura obiectului material al litigiului – autoturism, justifică luarea măsurii asiguratorii solicitate, fiind evident că utilizarea acestuia de către pârât conduce la deteriorarea mașinii și există pericolul ca bunul să dispară sau să se distrugă înainte de soluționarea litigiului, așa încât sunt îndeplinite condițiile art.596 Cod procedură civilă, raportate la art.1632 Cod civil. Nemulțumit de această soluție, pârâtul P. Da declarat recurs, criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui litigiu și nici dovada necesității înființării sechestrului judiciar, fiind în sarcina reclamantei.

Pârâtul a mai susținut în recursul său că cererea de sechestru judiciar nu îndeplinește cerințele legale prev.de art.596 Cod procedură civilă și art.1632 Cod civil și că greșit a fost numită P G. care este asociat și conduce două firme de taximetre, în raport cu obiectul firmelor, reprezintă un real pericol pentru prezentul litigiu. Recursul este fondat pentru următoarele considerente. Potrivit art.598 alin.(1) Cod procedură civilă :”Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau a unui alt drept real accesoriu, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea bunului respectiv”.

Din chiar enunțul textului citat rezultă că, instituția sechestrului judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat care formează obiectul litigiului dintre părți, iar cererea pentru încuviințarea unui sechestru judiciar trebuie să îndeplinească următoarele condiții: -să existe un proces cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului care formează obiectul judecății; -instanța de judecată să considere această măsură necesară pentru conservarea dreptului, respectiv depunerea unei cauțiuni. Sechestrul judiciar reprezintă o măsură cu caracter facultativ, instanța de judecată neputând fi obligată să încuviințeze cererea, decât dacă reclamantul invederează împrejurări care să justifice luarea acestei măsuri, fie deteriorarea bunului în litigiu, ori îl privează pe celălalt coproprietar de furctele sau veniturile la care este îndreptățit.

Depunerea reclamantei a certificatului constatator potrivit căreia se atestă existența unui litigiu referitor la autoturism, nu justifică necesitatea luării măsurii sechestrului judiciar și, în același timp, nu este suficientă. Astfel, necesitatea trebuie să rezulte din pericolul de degradare, de dispariție, de înstrăinare a bunului, fiind în sarcina reclamantei să facă dovada unei astfel de situații. Or,din examinarea actelor dosarului, Curtea apreciază că instanța de apel, nelegal și netemeinic a încuviințat cererea de sechestru judiciar, deoarece reclamanta nu a făcut dovezi în acest sens, nefiind îndeplinite condițiile de lege precitat.

Iar, pe de altă parte, măsura fiind facultativă, instanța putând să dispună în sensul admiterii cererii de sechestru judiciar numai în condițiițiile în care face dovad necesității acestei măsuri, respectiv acțiunile prin care debitorul deteriorează bunul sau îl privează pe coproprietqr de atributele dreptului său de proprietate, ceea ce nu este cazul în speță. Așa fiind, Curtea va admite recursul, va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului reclamantei împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat. În raport cu această soluție și aceleași considerente expuse, critica referitoare la numirea administratorului – sechestru în persoana numitei P. G. este fondată, în sensul că atâta vreme cât a fost respinsă cererea de încuviințare a sechestrului judiciar nu își mai are rostul administratorul sechestru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul formulat de pârâtul P. D împotriva deciziei nr.574 din 2 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția a V-a civilă, pe care o modifică, în sensul respingerii apelului reclamantei SC „G. C.” SRL împotriva sentinței nr.8753 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului București – Secția comercială, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică astăzi 27 martie 2003.