ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1891/2003

S-a luat în exminare recursul declarat de

pârâtul P.D împotriva deciziei nr.574 din 2 aprilie 2001 a Curții de Apel

București – Secția a V –a comercială, pronunțată în

dosarul nr.726/2001.

La apelul nominal se constată lipsa

părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către

magistratul asistent după care, Curtea constată pricina în stare de

judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului de

față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sector 4 București, reclamanta S.C-„G.C.”SRL a chemat în

judecată pe pârâtul P. D., solicitând instanței ca prin hotărârea

ce se va pronunța să dispună instituirea unui sechestru judiciar

asupra autoturismului marca DACIA 1310 de culoare alb, an fabricație 1998,

înmatriculat sub nr.B. pe numele numitei P. G, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.3098/20 martie

2000 pronunțată în dosarul nr.3225/2000, Judecătoria sector 4

București a fost respinsă acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada

necesității înființării sechestrului judiciar.

Prin decizia nr.1807/A pronunțată în

dosarul 2891/2000, Tribunalul București – Secția a V-a civilă

și de contencios administrativ, a admis apelul împotriva sentinței

civile 3098/2000 a Judecătoriei sector 4 București, a desființat

sentința atacată și a trimis cauza spre soluționare

Secției comerciale a Tribunalului București, admițând

excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 4

București, invocată de apelanta pârâtă.

Tribunalul București – Secția

comercială, în baza art.596 alin.1 Cod procedură civilă, a

obligat reclamanta la plata unei cauțiuni în cuantum de 5.000.000 lei.

Prin sentința civilă nr.8753/20

decembrie 2000, Tribunalul București – Secția comercială, a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC „G.C”.SRL ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că acțiunea reclamantei este

neîntemeiată întrucât, conform art.1632 Cod civil și art.596 Cod

procedură civilă, reclamantul trebuia să dovedească

necesitatea înființării  sechestrului, simpla existență a

unui proces asupra proprietății sau posesiei unui bun mobil nu

justifică prin ea însăși luarea acestei măsuri, ci trebuie

să dovedească necesitatea înființării.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel în termen, motivat și legal timbrat, SC „G. C.” SRL, criticile vizând

nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate.

Astfel, apelanta, în esență,

susține că cererea îndeplinește condițiile legale pentru

admiterea sechestrului cu atât mai mult cu cât este vorba de un autoturism,

pentru care nu mai este nevoie de vreo dovadă că există

pericolul deteriorării, acesta putând fi supus oricând distrugerii

printr-un eveniment rutier.

Curtea de Apel București – Secția a

V-a comercială, prin decizia nr.574 din 2 aprilie 2001, a admis apelul

reclamantei și în consecință, a schimbat sentința

apelată,în sensul că a admis  acțiunea și a

încuviințat sechestrul judiciar asupra autoturismului marca DACIA T, , an

fabricație 1998, nr.înmatriculare B și a numit sechestru judiciar pe

P.G.. și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că în cauză, reclamanta a demonstrat

necesitatea instituirii acestei măsuri, întrucât prin însăși

natura obiectului material al litigiului – autoturism, justifică luarea

măsurii asiguratorii solicitate, fiind evident că utilizarea acestuia

de către pârât conduce la deteriorarea mașinii și există

pericolul ca bunul să dispară sau să se distrugă înainte de

soluționarea litigiului, așa încât sunt îndeplinite condițiile

art.596 Cod procedură civilă, raportate la art.1632 Cod civil.

Nemulțumit de această soluție,

pârâtul P. Da declarat recurs, criticând soluția pronunțată

pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență,

că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui litigiu și

nici dovada necesității înființării sechestrului judiciar,

fiind în sarcina reclamantei.

Pârâtul a mai susținut în recursul

său că cererea de sechestru judiciar nu îndeplinește

cerințele legale prev.de art.596 Cod procedură civilă și

art.1632 Cod civil și că greșit a fost numită P G. care

este asociat și conduce două firme de taximetre, în raport cu

obiectul firmelor, reprezintă un real pericol pentru prezentul litigiu.

Recursul este fondat pentru următoarele

considerente.

Potrivit art.598 alin.(1) Cod procedură

civilă :”Ori de câte ori există un proces asupra

proprietății sau a unui alt drept real accesoriu, asupra posesiunii

unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării

unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru

judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea

celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă

această măsură este necesară pentru conservarea bunului

respectiv”.

Din chiar enunțul textului citat

rezultă că, instituția sechestrului judiciar are ca scop

conservarea unui bun determinat care formează obiectul litigiului dintre

părți, iar cererea pentru încuviințarea unui sechestru judiciar

trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

-să existe un proces cu privire la

proprietatea sau posesiunea bunului care  formează obiectul

judecății;

-instanța de judecată să

considere această măsură necesară pentru conservarea

dreptului, respectiv depunerea unei cauțiuni.

Sechestrul judiciar reprezintă o

măsură cu caracter facultativ, instanța de judecată

neputând fi obligată să încuviințeze cererea, decât dacă

reclamantul invederează împrejurări care să justifice luarea

acestei măsuri, fie deteriorarea bunului în litigiu, ori îl privează

pe celălalt coproprietar de furctele sau veniturile la care este

îndreptățit.

Depunerea reclamantei a certificatului

constatator potrivit căreia se atestă existența unui litigiu

referitor la autoturism, nu justifică necesitatea luării măsurii

sechestrului judiciar și, în același timp, nu este suficientă.

Astfel, necesitatea trebuie să rezulte

din pericolul de degradare, de dispariție, de înstrăinare a bunului,

fiind în sarcina reclamantei să facă dovada unei astfel de

situații.

Or,din examinarea actelor dosarului, Curtea

apreciază că instanța de apel, nelegal și netemeinic a

încuviințat cererea de sechestru judiciar, deoarece reclamanta nu a

făcut dovezi în acest sens, nefiind îndeplinite condițiile de lege precitat.

Iar, pe de altă parte, măsura fiind

facultativă, instanța putând să dispună în sensul admiterii

cererii de sechestru judiciar numai în condițiițiile în care face dovad

necesității acestei măsuri, respectiv acțiunile prin care

debitorul deteriorează bunul sau îl privează pe coproprietqr de

atributele dreptului său de proprietate, ceea ce nu este cazul în

speță.

Așa fiind, Curtea va admite recursul, va

modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului reclamantei

împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.

În raport cu această soluție și

aceleași considerente expuse, critica referitoare la numirea

administratorului – sechestru în persoana numitei P. G.  este fondată, în

sensul că atâta vreme cât a fost respinsă cererea de

încuviințare a sechestrului judiciar nu își mai  are rostul

administratorul sechestru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâtul P. D

împotriva deciziei nr.574 din 2 aprilie 2001 a Curții de Apel

București – Secția a V-a civilă, pe care o modifică, în

sensul respingerii apelului reclamantei SC „G. C.” SRL împotriva sentinței

nr.8753 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului București – Secția

comercială, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință

publică astăzi 27 martie 2003.