ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3374/2005

Decizia nr. 3374 Dosar nr. 19331/2004 Asupra recursului de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2003 sub nr. 9996 pe rolul Judecătoriei sector 4 București, reclamanta C.G. a chemat în judecată pe pârâții D.G.G. și D.M. solicitând instanței să-i oblige pe pârâți în solidar la plata sumei de 369.435.000 lei actualizată la data executării hotărârii și instituirea unui sechestru asigurator asupra imobilului proprietatea lor situat în București, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta arătă că în baza unei procuri l-a împuternicit pe pârâtul D.G.G., care este fiul său, să vândă apartamentul nr. 59, deținut în proprietate situat în București.

Pârâtul a înstrăinat imobilul lui R.O. și R.Ș. printr-un contract de vânzare cumpărare , autentic, prețul vânzării fiind 9400 dolari SUA pe care și l-a însușit. Mai arată reclamanta că pârâții au refuzat să-i dea banii obținuți din vânzarea imobilului și mai mult, au folosit acești bani cumpărând un apartament. Ca temei juridic reclamanta a invocat îmbogățirea fără justă cauză. Pârâții au depus la dosar o întâmpinare prin care au invocat excepția puterii de lucru judecat în raport cu sentința civilă 4716 din 22 septembrie 2003 a Judecătoriei sector 4 și excepția inadmisibilității cererii, față de împrejurarea că reclamanta nu poate uza de o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză atâta timp cât are la îndemână o acțiune izvorând din contractul de mandat.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii arătând că a predat suma obținută din vânzarea apartamentului reclamantei. Pârâții au mai invocat și excepția nulității cererii de chemare în judecată pe considerentul că reclamanta nu și-a motivat în drept acțiunea. Judecătoria sectorului 4 București prin sentința civilă nr. 44 din 7 ianuarie 2004 a respins excepțiile nulității cererii de chemare în judecată și a autorității de lucru judecat, ca neîntemeiate. A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 369.435.000 lei, actualizată și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. A respins cererea reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată . A disjuns capătul de cerere privind instituirea unui sechestru asigurator asupra imobilului proprietatea pârâților.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut cu privire la excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 4716/2003 a Judecătoriei sectorului 4 că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ. și anume nu există identitate de obiect și cauză. Cea de a doua excepție a fost de asemenea considerată ca neîntemeiată pentru că reclamanta a indicat în mod expres temeiul juridic al pretențiilor sale, îmbogățirea fără justă cauză. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut că este întemeiată pentru că acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză poate fi exercitată numai în condițiile în care nu mai există nici o altă acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului, ori în speță între reclamantă și pârâtul D.G.G.

există un contract de mandat, deci reclamanta are la îndemână exercitarea acțiunii izvorând din contractul de mandat. În consecință a fost respins capătul de cerere privind recuperarea sumei încasată ca preț pentru apartamentul vândut de către pârât ca inadmisibilă. Capătul de cerere privind instituirea unui sechestru asigurator a fost disjuns, avându-se în vedere că au un caracter necontencios. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a III-a, prin decizia civilă nr. 1194 A din 3 iunie 2004, a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a apreciat că instanța de fond, în mod corect a constatat că acțiunea în restituire, bazată pe îmbogățirea fără justă cauză, are un caracter subsidiar, în sensul că ea nu poate fi primită când se constată existența unei alte acțiuni în realizarea dreptului.

În cazul în speță, acțiunea izvorând din contractul de mandat exclude posibilitatea utilizării acțiunii pentru îmbogățire fără justă cauză. Referitor la disjungerea cererii pentru instituirea unui sechestru asigurator, instanța a reținut că a fost făcută cu respectarea dispozițiilor procedurale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că nu poate fi vorba de existența unei cauze juridice care să împiedice exercitarea unei acțiuni în restituire bazată pe îmbogățirea fără justă cauză. În acest sens se arată că pârâții și-au mărit comunitatea de bunuri și îmbogățirea pârâților s-a realizat prin diminuarea patrimoniului reclamantei.

Se susține de asemenea că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii pentru care considerat că acțiunea formulată de ea este inadmisibilă. În al treilea rând recurenta susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare dar nu indică care este acela și nu dezvoltă acest motiv de recurs. Recursul este nefondat. Referitor la prima critică este de reținut că acțiunea reclamantei a fost respinsă pe o excepție și anume aceea a inadmisibilității acțiunii. În acest sens este de reținut că acțiunea reclamantei întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză poate fi uzitată în absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite.

În consecință ea are un caracter subsidiar pentru situațiile în care nu există, după cum s-a mai arătat , un alt mijloc juridic. În speță, între reclamantă și pârâtul D.G.G. există un contract de mandat, respectiv procura specială autentificată sub nr. 2235 din 21 iunie 1999. Referitor la motivele privind aplicarea greșită a legii de către instanțe și acesta nu este fondat pentru considerentele arătate la primul motiv, reținând în plus că acțiunea reclamantei trebuia să fie întemeiată pe prevederile art. 1541 C. civ. „mandatarul este dator oricând i se va cere, a da seama mandatului de lucrările sale și de a-i remite ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar cuveni mandatului”.

Ultima susținere privind „nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10) nu poate fi analizată pentru că recurenta a enunțat doar motivul, dar nu l-a dezvoltat deloc. Mai este de reținut că reclamanta a numerotat motivele de recurs 1, 2, 4 deci ele sunt în realitate trei, nu patru motive. Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.G. împotriva deciziei civile nr. 1194/A din 3 iunie 2004 pronunțată a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.