ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3374/2005

Decizia nr. 3374

Dosar nr. 19331/2004

Asupra recursului de față ;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 31

octombrie 2003 sub nr. 9996 pe rolul Judecătoriei sector 4 București,

reclamanta C.G. a chemat în judecată pe pârâții D.G.G. și D.M. solicitând

instanței să-i oblige pe pârâți în solidar la plata sumei de 369.435.000 lei

actualizată la data executării hotărârii și instituirea unui sechestru

asigurator asupra imobilului proprietatea lor situat în București, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arătă că

în baza unei procuri l-a împuternicit pe pârâtul D.G.G., care este fiul său, să

vândă apartamentul nr. 59, deținut în proprietate situat în București.

Pârâtul a înstrăinat imobilul lui R.O. și

R.Ș. printr-un contract de vânzare cumpărare , autentic, prețul vânzării fiind

9400 dolari SUA pe care și l-a însușit.

Mai arată reclamanta că pârâții au

refuzat să-i dea banii obținuți din vânzarea imobilului și mai mult, au folosit

acești bani cumpărând un apartament.

Ca temei juridic reclamanta a

invocat îmbogățirea fără justă cauză.

Pârâții au depus la dosar o

întâmpinare prin care au invocat excepția puterii de lucru judecat în raport cu

sentința civilă 4716 din 22 septembrie 2003 a Judecătoriei sector 4 și excepția

inadmisibilității cererii, față de împrejurarea că reclamanta nu poate uza de o

acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză atâta timp cât are la

îndemână o acțiune izvorând din contractul de mandat.

Pe fond a solicitat respingerea

acțiunii arătând că a predat suma obținută din vânzarea apartamentului

reclamantei.

Pârâții au mai invocat și excepția nulității

cererii de chemare în judecată pe considerentul că reclamanta nu și-a motivat

în drept acțiunea.

Judecătoria sectorului 4 București

prin sentința civilă nr. 44 din 7 ianuarie 2004 a respins excepțiile nulității

cererii de chemare în judecată și a autorității de lucru judecat, ca

neîntemeiate.

A admis excepția inadmisibilității

capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de

369.435.000 lei, actualizată și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

A respins cererea reclamantei de

plată a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată .

A disjuns capătul de cerere privind instituirea

unui sechestru asigurator asupra imobilului proprietatea pârâților.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut cu privire la excepția autorității de lucru judecat

a sentinței civile nr. 4716/2003 a Judecătoriei sectorului 4 că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 1201 C. civ. și anume nu există identitate de obiect și cauză.

Cea de a doua excepție a fost de

asemenea considerată ca neîntemeiată pentru că reclamanta a indicat în mod

expres temeiul juridic al pretențiilor sale, îmbogățirea fără justă cauză.

Referitor la excepția inadmisibilității

acțiunii, instanța a reținut că este întemeiată pentru că acțiunea întemeiată

pe îmbogățirea fără justă cauză poate fi exercitată numai în condițiile în care

nu mai există nici o altă acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului,

ori în speță între reclamantă și pârâtul D.G.G. există un contract de mandat,

deci reclamanta are la îndemână exercitarea acțiunii izvorând din contractul de

mandat.

În consecință a fost respins capătul

de cerere privind recuperarea sumei încasată ca preț pentru apartamentul vândut

de către pârât ca inadmisibilă.

Capătul de cerere privind

instituirea unui sechestru asigurator a fost disjuns, avându-se în vedere că au

un caracter necontencios.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a

III-a, prin decizia civilă nr. 1194 A din 3 iunie 2004, a respins apelul ca

nefondat.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a apreciat că instanța de fond, în mod corect a constatat că

acțiunea în restituire, bazată pe îmbogățirea fără justă cauză, are un caracter

subsidiar, în sensul că ea nu poate fi primită când se constată existența unei

alte acțiuni în realizarea dreptului.

În cazul în speță, acțiunea izvorând

din contractul de mandat exclude posibilitatea utilizării acțiunii pentru îmbogățire

fără justă cauză.

Referitor la disjungerea cererii

pentru instituirea unui sechestru asigurator, instanța a reținut că a fost

făcută cu respectarea dispozițiilor procedurale.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C.

proc. civ.

Se susține că nu poate fi vorba de existența

unei cauze juridice care să împiedice exercitarea unei acțiuni în restituire

bazată pe îmbogățirea fără justă cauză.

În acest sens se arată că pârâții

și-au mărit comunitatea de bunuri și îmbogățirea pârâților s-a realizat prin

diminuarea patrimoniului reclamantei.

Se susține de asemenea că hotărârea

s-a dat cu aplicarea greșită a legii pentru care considerat că acțiunea

formulată de ea este inadmisibilă.

În al treilea rând recurenta susține

că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare dar nu indică care

este acela și nu dezvoltă acest motiv de recurs.

Recursul este nefondat.

Referitor la prima critică este de

reținut că acțiunea reclamantei a fost respinsă pe o excepție și anume aceea a

inadmisibilității acțiunii.

În acest sens este de reținut că

acțiunea reclamantei întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză poate fi

uzitată în absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel

care și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite.

În consecință ea are un caracter

subsidiar pentru situațiile în care nu există, după cum s-a mai arătat , un alt

mijloc juridic.

În speță, între reclamantă și

pârâtul D.G.G. există un contract de mandat, respectiv procura specială

autentificată sub nr. 2235 din 21 iunie 1999.

Referitor la motivele privind

aplicarea greșită a legii de către instanțe și acesta nu este fondat pentru

considerentele arătate la primul motiv, reținând în plus că acțiunea reclamantei

trebuia să fie întemeiată pe prevederile art. 1541 C. civ. „mandatarul este dator

oricând i se va cere, a da seama mandatului de lucrările sale și de a-i remite

ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu

s-ar cuveni mandatului”.

Ultima susținere privind

„nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10) nu poate fi analizată

pentru că recurenta a enunțat doar motivul, dar nu l-a dezvoltat deloc.

Mai este de reținut că reclamanta a

numerotat motivele de recurs 1, 2, 4 deci ele sunt în realitate trei, nu patru

motive.

Astfel fiind, pentru considerentele mai

înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta C.G. împotriva deciziei civile nr. 1194/A din 3 iunie 2004

pronunțată a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

aprilie 2005.