ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 930/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3681 la data de 14 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, reclamantul R.F.P. a chemat în judecată pe pârâta SC U.M.U.C. SA solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta să încheie un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul situat în sector 5, în baza art. 7 din Legea nr. 85/1992. Judecătoriei sectorului 5, prin sentința civilă nr. 4720 din 14 octombrie 2003, a admis acțiunea și a obligat pârâta să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în București, deținut de către acesta în baza contractului de închiriere nr. 49866/1977, în condițiile Legii nr. 85/1992 republicată.

A obligat pârâta la 88.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, fiind întrunite toate condițiile prevăzute de textul de lege mai înainte menționat, astfel că reclamantul are dreptul de a cumpăra, iar pârâta obligația corelativă de a vinde apartamentul în cauză. La data de 20 ianuarie 2004 pârâta a depus la instanța de fond apelul motivat împotriva sentinței mai înainte menționată. A mai formulat și o cerere de repunere în termenul de depunere a apelului. Curtea de Apel București, secția III, prin decizia civilă nr. 623 A din 30 martie 2004 a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului ca nefondată și a respins ca tardiv apelul declarat de către pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în legătură cu cererea de repunere în termen, că ea este nefondată în raport cu prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., întrucât motivele invocate de către pârâtă în susținerea cererii, nu reprezintă decât niște disfuncționalități organizatorice în activitatea sa, nu pot fi asimilate noțiunii de „împrejurări mai presus de voința părții”, condiție impusă de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. Întrucât cererea de repunere a fost apreciată ca nefondată, apelul a fost respins ca tardiv, fiind formulat după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținându-se că, primind cererea de declarare a apelului, președintele curții de apel trebuia să procedeze conform prevederilor art. 289 alin. (1) C. proc. civ. și nu să restituie cererea de apel pentru a fi depusă la judecătorie. Se susține că procedând în acest mod instanța a făcut o aplicare greșită a legii. În motivarea recursului se mai susține de către recurentă că a făcut dovada condițiilor prevăzute de art. 103 C. proc. civ. pentru a fi admisă cererea de repunere în termen, însă instanța de apel a apreciat greșit împrejurările invocate. Recursul este nefondat. Este de reținut în legătură cu prima critică că este nefondată, întrucât instanța de apel a făcut o aplicare corectă a legii.

Astfel este de reținut că hotărârea instanței de fond a fost comunicată la data de 10 decembrie 2003 pârâtei SC U.M.U.C. SA (fila 90 dosar fond) deci cererea de declarare a apelului, în conformitate cu termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. 1 C. proc. civ., trebuia formulată cel mai târziu până la data de 26 decembrie 2003. Această zi fiind însă nelucrătoare, termenul s-a prelungit conform art. 101 alin. (5) C. proc. civ. până la data de 27 decembrie 2003. La această dată cererea a fost depusă indicându-se ca destinatar Curtea de Apel București, deși conform art. 288 alin. (2) C. proc. civ. ea trebuia înregistrată la instanța a cărei hotărâre se atacă (Judecătoria sectorului 5 București).

Sancțiunea încălcării acestei prevederi este nulitatea, deci ea nu are nici un efect în ceea ce privește conservarea termenului de apel. Cererea de declarare a apelului a fost restituită de către Curtea de Apel București – pârâtei, care a înregistrat-o la Judecătoria sectorului 5 la 20 ianuarie 2004 cu mult peste termenul de 15 zile. Motivele invocate în cererea de repunere în termen astfel cum a reținut instanța de apel, nu reprezintă decât disfuncții organizatorice, împrejurare care-i este pe deplin imputabilă pârâtei iar motivului în care se invocă, recunoașterea legii, nu poate fi reținut față de principiul de drept „nimeni nu poate invoca în apărarea sa necunoașterea legii”. Toate motivele invocate pentru a se admite cererea de repunere în termen nu pot fi considerate ca fiind „împrejurare mai presus de voința părții” condiție prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. pentru a se admite o cerere de repunere în termen. Astfel fiind, în mod legal a fost respinsă cererea de repunere în termen și ca o consecință apelul a fost respins ca tardiv. Pentru considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC U.M.U.C. SA împotriva deciziei nr. 623/A din 30 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.