Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.07.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5912/2005

HOTĂRÂRE
05.07.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5912/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții P.S. și P.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâții V.N. și V.I., ca în temeiul art. 281 C. proc. civ. să se dispună îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 5431/2001 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în sensul ca imobilul din care s-a solicitat evacuarea să fie cel din București de la nr. 7A, și nu nr. 67A. Judecătoria sectorului 3 București, prin încheierea din 16octombrie 2003, a respins cererea, cu motivarea că adresa imobilului nu concordă cu dispozitivul deciziei civile nr. 796 din 21 martie 2003. Pentru a respinge cererea de îndreptare eroare materială instanța a reținut că potrivit sentinței civile nr. 5431/2001, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în București, care este proprietatea reclamanților și restituit acestora printr-o altă sentință cu nr. 11908/1994.

Sentința menționată a fost îndreptată prin decizia civilă nr. 796 din 21 martie 2003 a Curții de Apel București, în sensul că imobilul retrocedat se află în București. Adresa solicitată în cererea de îndreptare eroare materială, respectiv nr. 7A, nu coincid cu dispozitivul deciziei nr. 796/2003 în care este menționat nr. 67A. Curtea de Apel București, cu decizia civilă nr. 626/A din 31 martie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamanților, împotriva încheierii din 16octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București. Împotriva deciziei civile nr. 626 din 31 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, au declarat recurs reclamanții, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 10 C. proc.

civ. Aceștia susțin că eroarea materială a fost generată în primul rând de poziția intimaților-pârâți, care în întâmpinările depuse la dosar, în apel și în recurs, au trecut adrese eronate și nu cele înscrise în actele de identitate. Subliniază că prin cererea de îndreptare eroare materială nu s-a tins la modificarea dispozitivului sentinței, iar indicarea greșită a domiciliului pârâților nu are relevanță, de vreme ce au fost prezenți sau asistați. Recursul este nefondat. În mod corect s-a reținut în sentința civilă nr. 626/A din 31 martie 2004 a Curții de Apel București că potrivit contractului de construire nr. 627/4 din 25 aprilie 1975 cu care recurenții își pot justifica titlul de proprietate, adresa apartamentului era B-dul.

I.Ș. nr. 67A, București, care prin îndreptarea erorii materiale se va citi Bdul. Th.P. nr. 67A. Aceste date sunt întărite și de certificatul de urbanism nr. 81115 din 13 mai 1997 eliberat de Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Departamentul Patrimoniu Imobiliar din cadrul CGMB, din care rezultă că blocul care a avut nr. 67A pe B-dul I.Ș., a avut nr. 9 pe B-dul C., iar în prezent are nr. 9, pe Bdul Th. P. sector 3. Recurenții aveau obligația, față de dispozițiile art. 1169 C. civ., ca făcând o propunere înaintea judecății, să o dovedească și nu doar s-o afirme. Aceștia nu au dovedit că titlul lor de proprietate pentru imobil este la adresa pretinsă prin cererea de îndreptarea erorii materiale, sau că există identitate între imobilul din titlu și cel în care locuiesc intimații–pârâți.

Chiar reclamanții în acțiunea prin care solicitau evacuarea pârâților au indicat adresa „București, Bdul C.R. nr. 67”. Prin hotărâre s-a dispus evacuarea pârâților de la adresa indicată în acțiune. Decizia nr. 796 din 21 martie 2003 a îndreptat eroarea materială strecurată în sentința civilă nr. 11909 din 12 decembrie 1994 și nu în sentința civilă nr. 6431 din 12 iulie 2001. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.E. și P.S. împotriva deciziei civile nr. 626 din 31 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă.

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.E. și P.S. împotriva deciziei civile nr. 626 din 31 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 5 iulie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3727/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București petenții M.N. și M.M.E. au solicitat suspendarea provizorie a executării silite a măsurii evacuării
ÎCCJ 2004-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6780/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 aprilie 2003, reclamantul M.N.D. a chemat în judecată pe pârâții A.G., ș.a., solicitând evacuarea lor din imobilul pe care
ÎCCJ 2005-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 1 septembrie 2003 reclamanta A.F.I. București a chemat în judecată pe pârâtul I.L. solicitând rezilierea contractului de închirie
ÎCCJ 2003-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4782/2003
l pârâtei până în ianuarie 1999, dată când a fost evacuată forțat din imobilul în care deținea o parte din bunurile mobile, bunuri ce nu s-au mai găsit sau au fost distruse de prepusul pârâtei, S.Ș.; declarații martori: G.D., R.M.- dosar fo
ÎCCJ 2003-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5013/2003
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 mai 2000 reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâta P.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă