ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 1 septembrie

2003 reclamanta A.F.I. București a chemat în judecată pe pârâtul I.L. solicitând

rezilierea contractului de închiriere nr. 21453 din 10 august 1999 și evacuarea

pârâtului din locuința situată în București.

Motivând acțiunea reclamanta a susținut

că pârâtul a încălcat clauzele contractuale prin distrugeri importante cauzate

părților comune ale imobilului în care se află locuința ce i-a fost închiriată

(spargerea geamurilor și a ușilor, deteriorarea balustradei), ca urmare a

scandalurilor provocate, precum și prin tulburarea liniștii colocatarilor,

cărora le-a adresat injurii și expresii de natură să le lezeze    demnitatea,

fiind și sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991.

Acțiunea astfel motivată a fost respinsă

ca nefondată prin sentința civilă nr. 6106 din 8 octombrie 2003 pronunțată de

Judecătoria sectorului 1 București.

Instanța a constatat că faptele imputate

pârâtului nu au fost săvârșite în exclusivitate de acesta, reprezentând

manifestări ale tuturor locatarilor, între care există o stare conflictuală

generată de deconectarea întregului imobil de la rețelele de alimentare cu apă

și gaze pentru neplata facturilor către furnizori, astfel nu pot fi reținute ca

temei pentru rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâtului din

locuința închiriată.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 305 A din 19 februarie 2004

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Instanța de apel a constatat că, în

dovedirea acțiunii reclamanta a administrat în primă instanță numai proba cu

înscrisuri, constând în reclamația colocatarilor înregistrată sub nr. 18786 din

6 august 2002 și în adresa Secției 3 de Poliție înregistrată sub nr. 26018 din

28 octombrie 2002, fără a solicita suplimentarea probatoriului în apel, iar

probele de mai sus nu se coroborează cu restul probatoriului, nefăcând dovada

existenței cauzelor de reziliere prevăzute prin art. 24 lit. b) din Legea nr. 114/1996,

anume pricinuirea de către chiriaș de însemnate stricăciuni locuinței și

comportamentului chiriașului care face imposibilă conviețuirea sau împiedică

folosirea normală a locuinței.

Reclamanta a declarat recurs solicitând

casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, pe fond, admiterea acțiunii sale în

privința ambelor capete de cerere.

Enunțând motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susținut că înscrisurile cercetate

de instanța de apel contrazic situația de fapt reținută de instanță și confirmă

susținerile reclamantei, că probele administrate de pârât nu sunt relevante în

soluționarea pricinii, iar alte trei înscrisuri, pe care le-a depus în recurs

potrivit art. 305 C. proc. civ., demonstrează comportamentul imputat pârâtului.

Conchide, ca urmare, reclamanta că în

modul arătat a făcut pe deplin dovada că pârâtul chiriaș a pricinuit însemnate

stricăciuni locuinței și, prin comportamentul său, face imposibilă conviețuirea

și împiedică folosirea normală a locuinței, fiind astfel incidente dispozițiile

art. 24 lit. b) pct. 2 și 3 din Legea nr. 114/1996, care au fost încălcate de

către instanțe.

Recursul nu este întemeiat.

Deși a invocat în mod expres motivul de

recurs prevăzut prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea recursului

reclamanta s-a rezumat la a susține că  instanțele au săvârșit o greșeală gravă

de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate.

Asemenea susținere nu constituie însă

motiv de recurs în reglementarea dată prin art. 304 C. proc. civ. modificat

prin O.U.G. nr. 138/2000.

Hotărârile ar fi putut fi calificate ca

fiind date cu încălcarea legii, anume a dispozițiilor art. 24 lit. b) din Legea

nr. 114/1996, numai dacă instanțele ar fi respins acțiunea deși ar fi constatat

că pârâtul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței și/sau a avut un

comportament care face imposibilă conviețuirea ori împiedică folosirea normală

a locuinței.

Ori, asemenea situații de fapt nu au fost

reținute de către instanțe.

Nici înscrisurile depuse cu asemenea scop

în recurs nu fac dovada temeiniciei acțiunii.

Prin aceste din urmă înscrisuri nu se fac

noi dovezi ci doar se confirmă conținutul înscrisurilor depuse de reclamantă în

sprijinul susținerilor sale din acțiune, care au fost examinate în primă

instanță și în apel.

Ca urmare, nu există încălcarea legii

imputată de reclamantă, recursul fiind astfel nefondat, urmând a fi respins ca

atare potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de Consiliul General al Municipiului București,

A.F.I. împotriva deciziei nr. 305A din 19 februarie 2004 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  3 martie 2005.