ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4782/2003

Ședința publică de la 18 noiembrie 2003 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 411/6 iunie 2001, Tribunalul București a admis acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S.C. G.C.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.A.C.A., și pe cale de consecință, pârâta a fost obligată la plata sumei de 161.890.900 lei cu titlu de daune. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între reclamantă și pârâtă a intervenit la data de 23 septembrie 1994 o înțelegere în baza căreia, reclamanta urma să funcționeze cu o sucursală pe o perioadă de 11 ani. Că, la sfârșitul lunii ianuarie 1999, împuternicitul pârâtei, respectiv S.Ș., a evacuat-o forțat pe reclamantă din imobil.

În urma evacuării, mai multe bunuri mobile au rămas în spațiul închiriat. Bunurile respective nu s-au mai găsit sau au fost distruse de prepusul pârâtei. Curtea de Apel, prin decizia civilă nr. 103/25 februarie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.A.C.A., împotriva sentinței civile nr. 411/6 iunie 2001 a Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prepusul pârâtei, respectiv S.Ș., în urma evacuării reclamantei din spațiul închiriat, a rămas în posesia bunurilor mobile ale reclamantei. Acesta se face vinovat de dispariția și distrugerea bunurilor proprietatea reclamantei. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat apel pârâta criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art. 304 pct. 7, 4 și 10 C. proc.

civ. – pentru următoarele considerente: Nu sunt cuprinse explicit și detaliat în considerentele deciziei apelate motivele pe care se sprijină decizia respectivă. Fără să existe vreun mijloc de probă în cauză, instanța de apel concluzionează faptul că sunt întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale în sarcina numitului S.Ș. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă, pe care recurenta le-a utilizat în faza de apel. Astfel nu s-a luat în seamă faptul că bunurile reclamantei au fost sustrase de alte persoane, și nu de S.Ș. Recursul nu este fondat. În conformitate cu prevederile art. 998 C. civ. oricine cauzează altuia un prejudiciu este dator a-l repara, ceea ce potrivit art. 999 din același Cod, incumbă nu numai celui care a săvârșit în mod voluntar o faptă ilicită, dar și aceluia al cărui act păgubitor este o consecință a neglijenței sau imprudenței sale.

Este de principiu că daunele, în materie delictuală, trebuie să reprezinte reparațiunea integrală a prejudiciului, acesta urmând a se raporta la întinderea culpei care a generat raportul de obligațiune, ce decurge din săvârșirea actului ilicit. În speță, la data de 23 septembrie 1994 între reclamanta S.C. G.C.I. SRL, și pârâta A.A.C.A., a intervenit o înțelegere în principiu, în baza căreia reclamanta avea dreptul să funcționeze pe o perioadă de 11 ani, în spațiul pârâtei, situat în București, înțelegere de principiu. Reclamanta a funcționat în spațiul pârâtei până în ianuarie 1999, dată când a fost evacuată forțat din imobilul în care deținea o parte din bunurile mobile, bunuri ce nu s-au mai găsit sau au fost distruse de prepusul pârâtei, S.Ș.; declarații martori: G.D., R.M.- dosar fond și adresă nr. 55602 din 7 aprilie 1999 emisă de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Cum evacuarea forțată a reclamantei din spațiul închiriat s-a făcut de numitul S.Ș. – împuternicit al pârâtei, acesta este singurul răspunzător de pieirea și distrugerea bunurilor mobile ale reclamantei aflate în spațiul închiriat. Susținerea pârâtei în sensul că alte persoane se fac vinovate de distrugerea și pieirea bunurilor reclamantei, nu poate fi reținută întrucât nu se coroborează cu nici o probă existentă la dosarul cauzei. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica referitoare la motivarea necorespunzătoare a deciziei criticate, deoarece din cuprinsul deciziei respective rezultă că aceasta a fost motivată cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 262 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Curtea va reține că motivele invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc.

civ. și în consecință, apelul declarat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 103/25 februarie 2002 a Curții de Apel București, fiind nefondat se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE : Respinge recursul declarat de pârâta A.A.C.A. împotriva deciziei nr. 103/A din 25 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.