ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5401/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5401/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 16 octombrie 2000 Administrația Fondului Imobiliar București a chemat în judecată pe G.I. pentru ca în baza art. 13 lit. h) din O.U.G. nr. 40/1998 să se dispună încetarea contractului de închiriere nr. 29104 din 26 iunie 1995 și evacuarea pârâtului din apartamentul nr. 6 situat în imobilul din București. Totodată a cerut ca pârâtul să refacă instalațiile comune din imobil distruse prin fapta sa ilicită. Judecătoria sectorului 1, prin sentința civilă nr. 6996 din 26 iunie 2001, a respins acțiunea, ca nefondată. Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin decizia nr. 227 din 22 februarie 2002 a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 2313 din 29 octombrie 2002, a admis recursul reclamantei și a reformat hotărârile instanțelor de fond în sensul că a admis acțiunea așa cum a fost formulată cu motivarea că pârâtul, prin fapta sa, a pricinuit importante stricăciuni instalațiilor comune ale imobilului, privându-l pe unul dintre locatari de folosința apei calde. La data de 6 decembrie 2002, pârâtul a cerut, în temeiul art. 322 pct. 1, 2, 3 și 4 C. proc. civ., revizuirea deciziei din apel. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 411 din 14 februarie 2003, a respins cererea de revizuire, ca nefondată. Împotriva acestei decizii revizuientul a introdus recurs care se constată a fi inadmisibil.
Într-adevăr, textul art. 328 C. proc. civ., prevede că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Cum, în speță, hotărârea revizuită este, în sensul art. 372 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., irevocabilă, rezultă că potrivit textului de lege reprodus mai sus, nu este susceptibilă de recurs. Așa fiind, se impune respingerea recursului, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul G.I. împotriva deciziei civile nr. 411 din 14 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.