ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, obligarea acestuia la:

- emiterea pentru fiecare dintre reclamanți a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare cu drepturile acordate prin hotărârea judecătorească irevocabilă privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11 % prevăzute de O.G. nr. 10/2007;

- acordarea diferențelor de indemnizații rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 2%, 5% și 11% la care să se calculeze sporurile și celelalte drepturi de care beneficiază reclamanții prin includerea sau adăugarea la indemnizația brută lunară, așa cum ar fi trebuit calculate de la data pronunțării sentinței civile invocate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2935 din 7 octombrie 2016, a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâtul să emită reclamanților ordinele de salarizare corespunzătoare, conform drepturilor câștigate prin Sentința civilă nr. 683/CM din 31 octombrie 2007 în Dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Argeș.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat că atribuția emiterii ordinului revine ministrului justiției și nu Ministerului Justiției, care are rolul de a gestiona fondurile alocate instanțelor de judecată, respectiv de a vira banii.

Pentru a avea calitatea de parte în proces, consideră recurentul-pârât, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Astfel, atribuții privind stabilirea sau modificarea nivelului de salarizare al personalului din instanțele judecătorești au ordonatorii de credite, în speță ministrul justiției și nu instituția în sine, care are atribuția de a gestiona fondurile alocate.

Sub acest aspect, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea stabilirii în mod corect a cadrului procesual.

O altă critică adusă hotărârii primei instanțe se referă la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, avându-se în vedere că, ulterior obținerii de către reclamanți a Sentinței civile nr. 683/CM din 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în data de 1 ianuarie 2010 au intrat în vigoare dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009, care instituiau un nou sistem de salarizare, iar la 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare o nouă reglementare, în temeiul căreia a avut loc o nouă reîncadrare a întregului personal bugetar, Legea-cadru nr. 284/2010, iar ambele acte normative au prevăzut proceduri de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale.

Din modul de formulare al acțiunii și din soluția pronunțată, nu rezultă momentul de la care reclamanții au solicitat și urmează a li se acorda, prin ordin, creșteri salariale.

Instanța de fond ar fi trebuit să constate că nu pot fi eludate dispozițiile legale imperative privind modul de contestare a actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale, ori cele de contencios administrativ care instituie termene de decădere și prescripție de strictă interpretare, invocându-se instituția refuzului nejustificat.

S-ar ajunge astfel la posibilitatea ca pe calea refuzului nejustificat, orice situație juridică să poată fi oricând repusă în discuție, fără limită de timp.

În speță, arată recurentul-pârât, salarizarea reclamanților este criticată după mai mult de șase ani, deși au avut loc două reîncadrări în temeiul a două acte normative de salarizare, precum și alte modificări legislative intervenite.

În ceea ce le privește pe reclamantele C. și D., acestea nu mai au calitate procesuală activă, deoarece s-au pensionat încă din data de 3 octombrie 2014.

Cu privire la fondul cauzei, se apreciază că Decizia nr. 23/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că drepturile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile, trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților și nu la recalcularea indemnizațiilor de încadrare lunară.

Recurentul-pârât consideră că, începând cu data de 1 ianuarie 2010 modalitatea de calcul a salariilor s-a realizat potrivit Anexei nr. VI/1, care nu prevede majorările acordate prin hotărâri judecătorești, în temeiul O.G. nr. 10/2007.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Decizia nr. 23/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, se încadrează în sintagma de "indemnizație avută" și vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei deserviciu a magistraților.

Decizia nr. 23/2015 a privit situația în care, la data îndeplinirii condițiilor de pensionare în anul 2010, reclamanții dobândiseră prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul la creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 dreptul fiind în curs de realizare eșalonat la plată până în anul 2016.

Intimații-reclamanți au obținut hotărârea judecătorească prin care pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești au fost obligați să plătească acestora diferențele de drepturi salariale reprezentând actualizarea cu indicele de inflație de 2%, 5% și 11%, prin Sentința civilă nr. 683/CM din 31 octombrie 2007, devenită irevocabilă la 19 februarie 2008, prin respingerea recursului, așadar anterior Deciziei nr. 25/2011 a Înaltei Curți - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin urmare drepturile bănești dobândite rămân câștigate.

Recurentul-pârât din prezenta cauză are obligația plății acestor drepturi, prin intermediul Curții de Apel Pitești, drepturi ce au fost eșalonate la plată până în 2016.

De asemenea, potrivit Deciziei Înaltei Curți - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceleași drepturi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a reclamanților.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 25 octombrie 2016, Tribunalul Argeș a admis cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 683//CM din 31 octombrie 2007, în sensul că tranșele de indexare menționate în sentință au fost și rămân incluse în indemnizația de încadrare lunară.

Sentința nr. 683/CA din 31 octombrie 2017 nu conține nicio dispoziție prin care Ministerul Justiției era obligat să emită noi ordine de încadrare.

Intimații-reclamanți nu au solicitat la acel moment - anul 2008, data rămânerii irevocabile a sentinței, obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de încadrare.

După această dată, odată cu apariția Legilor nr. 330/2009; nr. 284/2010 și nr. 285/2010, au fost emise ordine de reîncadrare pentru toți magistrații, însă reclamanții nu au sesizat și nu au cerut anularea acestor ordine în termenele și condițiile acestor legi speciale.

Înalta Curte apreciază că este întemeiată susținerea recurentului-pârât, în sensul că nu poate fi repusă în discuție, prin intermediul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, având ca obiect un refuz nejustificat, o situație juridică pentru care legea stipula un termen expres și imperativ de soluționare.

Din acest punct de vedere, acțiunea formulată de reclamanți, abia în anul 2016, fără ca aceștia să uzeze de procedura specială prevăzută la Anexa VI, art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, apare ca fiind inadmisibilă.

Mai mult, în ceea ce privește fondul chestiunii deduse judecății, potrivit dispozițiilor legilor unitare de salarizare din anii 2009 - 2010, indemnizația magistraților este recalculată conform acestor acte normative, cu luarea în considerare a gradului/treptei profesionale, a vechimii în muncă, a vechimii în funcție sau, după caz, în specialitate, precum și a drepturilor aferente acestora, dobândite potrivit legii.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi admis, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va respinge acțiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței nr. 2935 din 7 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, respinge acțiunea, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL