Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
26 iunie 2019

Decizia nr. 3627/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, împotriva Sentinței nr. 1337 din 20 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015. Casează, în parte, sentința atacată și rejudecând, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, cu privire la emiterea ordinelor de salarizare pentru fiecare reclamantă, prin care să recalculeze drepturile salariale ale acestora, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, în baza art. 1 alin. (5 1 ) și a art. 5 alin. (1) și alin. (1 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru funcția, tranșa de vechime în funcție și tranșa de vechime în muncă în care se află fiecare reclamantă, ca rămasă fără obiect.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019. GGC - OB

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.