Decizia nr. 3627/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a în data de 10.12.2015, astfel cum a fost completată în data de 02.02.2016, reclamantele A. și B., judecători în cadrul Curții de Apel Constanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Constanța, au solicitat să se dispună: 1. Obligarea pârâtului Ministerul Justiției, de a emite pentru fiecare dintre reclamante în parte a unor noi ordine de salarizare, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) în vederea recalculării indemnizației de încadrare și a sporurilor aferente, în acord cu art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, la nivelul maxim acordat personalului cu funcție, vechime în funcție și în muncă, dobândite anterior datei de 01.01.2011.

Obligarea pârâtei Curtea de Apel Constanța la plata către fiecare reclamanta a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus și drepturile salariale încasate pe perioada 09.04.2015-zi, actualizate cu inflația de la data scadenței fiecărei plăți lunare până la data plății efective a sumelor, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate, de asemenea, de la data scadenței fiecărei plăți lunare până la data plății efective a sumelor.

Obligarea paratului Ministerul Justiției sa vireze către Curtea de Apel Constanța sumele de mai sus. 2. Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința civilă nr. 1337 din data de 20.04.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată. A admis, în parte, acțiunea completată, formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Constanța. A obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită câte un ordin de salarizare pentru fiecare reclamantă, prin care să recalculeze drepturile salariale ale acestora, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, în baza art. 1, alin. (51) și a art. 5, alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru funcția, tranșa de vechime în funcție și tranșa de vechime în muncă în care se află fiecare reclamantă. A obligat pârâta Curtea de Apel Constanta la plata către fiecare reclamanta a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 09.04.2015-zi, actualizate cu inflația de la data scadenței fiecărei plăți lunare până la data plății efective a sumelor, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate, de asemenea, de la data scadenței fiecărei plăți lunare până la data plății efective a sumelor. A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției să vireze către Curtea de Apel Constanța sumele de mai sus. 3. Cererea de recurs. Împotriva Sentinței civile nr. 1337 din data de 20.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale deoarece, în mod greșit a reținut că dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor aflați în situația prevăzută de norma legală, în condițiile în care această normă este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul justiției, categoria funcționarilor publici, personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament. În realitate, instanța de fond a extins aplicarea normei legale arătate la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-și soluția pe intenția legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferențelor salariale între persoane aflate în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție. Or, instanța de fond are atribuții în ce privește aplicarea legii și nu de a completa norma legală prin interpretarea intenției legiuitorului în ceea ce privește înlăturarea sensului discriminatoriu instituit prin dispoziții legale. În aceste condiții, câtă vreme textul în discuție constituie o normă de excepție, de strictă interpretare, care nu a fost declarat neconstituțional, recurentul consideră că instanța de fond era ținută să-l aplice ca atare. Din analiza comparativă a modului de formulare a art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, se desprind următoarele concluzii: a) Dacă textul art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, ar fi fost aplicabil întregului personal din toate instituțiile și autoritățile publice, nu ar mai fi existat la acest moment diferențe sau discrepanțe salariale în sistemul bugetar, întrucât toate persoanele care ocupau aceleași funcții grade/trepte și gradații ar fi fost salarizate la nivelul maxim în plată începând cu 09.04.2015 și reîncadrate la același nivel maxim începând cu 01.01.2016, în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015. b) Atunci când a dorită să lărgească sfera de aplicabilitate, legiuitorul a folosit în art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 sintagma "personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim..", spre deosebire de art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, care se adresa doar personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice enumerate, salarizat la același nivel. În acest context, este de subliniat că n ici măcar acest ultim text nu are aplicabilitate generală în întreg sistemul bugetar, ci se referă doar la anumite categorii de personal (cele care potrivit legii beneficiază de salarii de bază/indemnizații de încadrare), din care, într-adevăr, fac parte și reclamantele. În schimb, pentru alte domenii profesionale au fost introduce în O.U.G. nr. 57/2015 dispoziții distincte și derogatorii (de ex. pentru învățământ, art. 3 1 alin. (2), art. 3 3 și 3 4 , pentru sistemul de apărare și ordine publică, art. 3 1 alin. (5)-(7), pentru sistemul sănătății art. 3 2 ). Totodată, reiterează faptul că odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 din 08.06.2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termen, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, chiar și în eventualitatea în care s-ar opta în sensul menținerii soluției de admitere a acțiunii, aceasta ar trebui limitată până la data de 01.08.2016, care marchează momentul intrării în vigoare a actului administrativ normativ anterior evocat și, așadar, respinsă ca lipsită de interes.

Apărările formulate în cauză. Intimatele-reclamante nu au formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

Aspecte procesuale Prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2019, recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, învederând că și-a îndeplinit obligația stabilită prin sentința atacată, respectiv a emis în favoarea reclamantelor un nou ordin de salarizare cu nr. x/C/24.05.2017, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 și OMJ nr. 219/2017, motiv pentru care, a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinței civile nr. 1337/20.04.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și respingerea acțiunii ca lipsită de obiect.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Reclamantele A. și B., judecător în cadrul Curții de Apel Constanța, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare prin care să se stabilească cuantumul salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, precum și obligarea la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu rata inflației, precum și obligarea la acordarea dobânzii. Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5 1 ) în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia: "(5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." De asemenea, conform art. 5 alin. (1 1 ) și (1 2 ) din același act normativ: "(1 1 ) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. (1 2 ) Prevederile alin. (1 1 ) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției." Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul Ministerul Justiției a emis și Ordinul nr. 1488/C/24.05.2017, prin care s-a statuat la art. 1, că în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, judecătorii din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Constanța, prevăzuți în Anexele Nr. 1 - 10 la prezentul ordin, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivelul maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivelul maxim, conform celor menționate în Anexe. Art. 2. Începând cu data de 01.08.2016, judecătorii din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București, prevăzuți în Anexele la prezentul ordin, beneficiază de drepturile salariale menționate în dreptul fiecăruia. Înalta Curte constată că intimatele-reclamante, legal citat, nu au contestat existența ordinelor emise de către pârât. Având în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă pretenția concretă a reclamantului și acesta este unul dintre elementele esențiale ale acțiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) din C. proc. civ., precum și faptul că, în speță, obiectul cererii deduse judecății l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare ce li se cuvine, începând cu data de 09.04.2015, instanța de control judiciar reține că această pretenție a fost satisfăcută și, în consecință, este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acesteia ca atare. Însă, Înalta Curte va menține dispozițiile sentinței atacate cu privire la obligarea pârâtei Curtea de Apel Constanta la plata către fiecare reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate pe perioada 09.04.2015-zi, actualizate cu inflația de la data scadenței fiecărei plăți lunare până la data plății efective a sumelor, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate, de asemenea, de la data scadenței fiecărei plăți lunare până la data plății efective a sumelor, având în vedere că această obligație stabilită în sarcina pârâtei nu a fost atacată cu recurs în prezenta cauză, precum și faptul că prin emiterea ordinelor de către pârâtul Ministerul Justiției și rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu atrage modificarea sentinței atacate în ceea ce privește recalcularea diferențelor salariale, în raport de inflație și plata dobânzilor legale aferente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca rămasă fără obiect și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.