ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6821/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, la data de 13 iulie 2017, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, prin Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș, au solicitat: anularea în parte a Ordinului nr. 1470/C/2017 emis de Ministrul Justiției, în ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată; obligarea la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015; plata diferenței între remunerația astfel calculată și cea plătită reclamanților începând cu 09 aprilie 2015, actualizarea cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 641 din 10 februarie 2018, Curtea de Apel București:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea De Apel Pitești;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Tribunalul Argeș;

- a anulat parțial Ordinul nr. 1470/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut al reclamanților ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege;

- a obligat pârâtul să emită pentru reclamanți ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015;

- a obligat pârâtul Tribunalul Argeș la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din emiterea de către pârâtul Ministerul Justiției a ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală.

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2. a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a susținut, contrar celor reținute de prima instanță, că, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum și ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, la data de 21.12.2016 a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, prin care s-a dispus că, începând cu data de 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, art. 2 din ordin prevede că, începând cu data de 01.08.2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin urmare, prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale și recalcularea la nivel maxim, în funcție de actul normativ în vigoare.

A arătat recurentul-pârât că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 nu prevedeau sintagma "nivel maxim în plată", această sintagmă fiind introdusă prin dispozițiile O.U.G. nr. 43/2016, astfel încât, numai de la data de 01.08.2016 se poate pune problema raportării indemnizațiilor din sistem la "nivelul maxim în plată". Totodată, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit, prin Ordinul Președintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, ca valoarea de referință sectorială de 405 RON, să fie aplicată de la data de 01.10.2016. Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%.

A susținut recurentul-pârât că, pentru perioada anterioară datei de 01.10.2016, soluția instanței de fond privind acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanților de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

Prin note scrise, înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 10 decembrie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, în raport de OMJ nr. 86/C/2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018.

Astfel, ținând cont de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul-pârât a arătat că a fost emis OMJ nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-a statuat la art. 1 că, în perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON (alin. (1), în perioada 1.12.2015 - 31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare a valoarea de referință sectorială 463,5 RON (alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON (alin. (3).

Așadar, prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a stabilit că indemnizațiile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și asistenților judiciari se calculează începând cu data de 9.04.2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar de la 1.12.2015, în funcție de valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, valori mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată și acordate prin hotărârea recurată, iar ulterior, prin OMJ nr. 86/C/2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018, s-au stabilit indemnizațiile individuale ale intimaților-reclamanți, plățile începând a se efectua deja de către instanța angajatoare conform eșalonării stabilite prin O.U.G. nr. 3/2019.

În cauză nu s-au formulat întâmpinări de către părțile intimate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va analiza, cu prioritate, solicitarea recurentului-pârât de constatare a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, motivat de emiterea de către ministrul justiției a OMJ nr. 86/C/4.012019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/24.05.2018.

Din conținutul OMJ nr. 86/C/4.01.2019 și a anexei la ordin rezultă că, în prezent, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Pitești au fost recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, valori superioare celor solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Această împrejurare, deși relevantă în soluționarea recursului, nu lipsește de obiect acțiunea introductivă, având în vedere petitele cererii, care cuprind inclusiv solicitarea de efectuare a plății diferențelor salariale și acordarea dobânzii legale penalizatoare și a ratei inflației la sumele cuvenite. Or, deși pârâtul a procedat la emiterea ordinului de recalculare a indemnizațiilor de încadrare cuvenite reclamanților, astfel cum a fost obligată de instanța de fond, nu a făcut și dovada îndeplinirii obligației de plată a diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale. Dimpotrivă, în cuprinsul ordinului MJ nr. 86/C/2019 (art. 2) se menționează că plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează în măsura asigurării fondurilor bugetare necesare, fără precizări referitoare la actualizarea sumelor cu rata inflației și la plata dobânzii legale.

În consecință, Înalta Curte constată a fi neîntemeiat argumentul recurentului-pârât referitor la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Trecând la analiza criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte constată că, printr-o primă critică de nelegalitate, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016, au fost îndeplinite obligațiile legale ce-i revin în privința stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamanților. Această critică va fi respinsă, ca nefondată.

Înalta Curte reține că, prin sentința recurată, pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare individuale, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 9.04.2015, astfel cum au solicitat reclamanții prin cererea de chemare în judecată.

Or, emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016, care reprezintă un ordin colectiv (generic), nu echivalează cu emiterea ordinului individual, aferent fiecărui reclamant, iar la dosarul cauzei nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte că ordinele individuale au fost emise anterior pronunțării sentinței recurate.

Chiar dacă ordinul colectiv (prin care s-a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite tuturor judecătorilor în funcție de anumite valori de referință sectoriale, precum și prin includerea majorărilor de 2%, 5% și 11%) a fost emis ulterior promovării cererii de chemare în judecată și anterior pronunțării sentinței recurate, cu respectarea dispozițiile legale incidente, astfel cum susține pârâtul, relevanță în soluționarea cauzei prezintă actele cu caracter individual, prin care sunt tranșate pretențiile de natură salarială ale reclamanților care fac obiectul cererii de chemare în judecată. De altfel, recurentul-pârât nu a criticat obligația concretă pusă în sarcina sa de către instanța de fond, respectiv aceea de emitere a ordinelor de salarizare pentru reclamanți, motivele de recurs rezumându-se la reafirmarea legalității Ordinului nr. 4680/C/2016 și la concluzia îndeplinirii obligațiilor de natură salarială.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, prin Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranșarea chestiunii litigioase deduse judecății, care vizează, concret și punctual, pretențiile de natură salarială ale reclamanților, acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actelor administrative individuale.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Așadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ține de temporalitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

Se observă că pârâtul însuși a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, în cuprinsul căruia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile constituționale.

De altfel, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 produce efecte în toate cauzele pendinte la data publicării ei în Monitorul Oficial.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 641 din 16 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2020.