ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6325/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată, la data de 19.09.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea parțială a Ordinului nr. 1478/C din 24.05.2017 emis de Ministrul Justiției și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru fiecare reclamant cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%, având în vedere Legea nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 84/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1569 din 30 martie 2018, Curtea a admis cererea de chemare în judecată, a anulat în parte Ordinul nr. 1478/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției și a obligat pârâtul să emită pentru fiecare dintre reclamanți un alt ordin de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, suma urmând a fi majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, având în vedere Legea nr. 293/2015.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, ca rămasă fără obiect. A susținut recurentul că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care, la art. 1 alin. (1), prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 421,36 RON. Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 463,5 RON. În același timp, alin. (3) prevede că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea Legii cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2). Prin urmare, reclamanții nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate, având în vedere că, prin OMJ nr. 2066/2018, le-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult prin aplicarea unei VRS de 463,5 RON.

Recursul incident La data de 26.09.2018, reclamanta E. a formulat recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. A precizat că, după cum reiese din Decretul nr. 601 publicat în Monitorul Oficial nr. 448 din 15.06.206, a fost eliberată din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești și numită în funcția de judecător la Judecătoria Târgu-Cărbunești începând cu 15.06.2016. Prin sentința recurată, instanța a admis acțiunea reclamanților, inclusiv în privința sa, dispunând anularea în parte a Ordinului nr. 1478/C/2017 emis de pârât, cu obligarea acestuia la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți a unui alt ordin de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, suma urmând a fi majorată cu 10% începând cu 01.12.2015. În condițiile în care înainte de data de 15.06.2016 nu a deținut funcția de judecător, ci pe aceea de procuror, în mod greșit prima instanță a dispus emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu 09.04.2015, în cazul său impunându-se obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin raportare la VRS de 405 RON majorată cu 10% începând cu 15.06.2016. Astfel, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, iar menținerea hotărârii ar prejudicia-o întrucât pentru drepturile bănești ce i se cuvin pentru perioada 09.04.2015-14.06.2016 a introdus acțiune la Tribunalul Gorj, secția litigii de muncă și asigurări sociale, acțiune suspendată până la soluționarea prezentei cauze. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a precizat că nu era judecător în perioada 09.04.2015-14.06.2016, astfel încât emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu 09.04.2015, dată la care deținea funcția de procuror, încalcă art. I alin. (5 1 ) din Legea nr. 71/2015 și art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016.

Soluția instanței de control judiciar 5.1. Examinând recursul incident formulat de reclamanta E., Înalta Curte reține că, potrivit art. 474 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Apelul incident și apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 471 1 alin. (4).". De asemenea, conform art. 491 C. proc. civ., "(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile. (2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător.". Or, în cauză, reclamanta E. a depus recurs incident fără, însă, a formula și întâmpinare față de recursul principal, deși procedura civilă prevede că recursul incident se va depune odată cu întâmpinarea la recursul principal, condiționând formularea acestei căi de atac de formularea întâmpinării. Prin urmare, recursul incident, formulat cu nesocotirea prevederilor legale menționate, urmează a fi respins, ca inadmisibil. 5.2. În ceea ce privește recursul principal formulat de pârâtul Ministerul Justiției, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a criticat cele reținute de prima instanță prin hotărârea recurată, ci a argumentat că acțiunea ar fi rămas fără obiect. Înalta Curte constată că lipsa de obiect a acțiunii a fost susținută de pârât prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C emis de Ministrul Justiției la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanților la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017. Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate. Înalta Curte reține că ordinul colectiv nr. 2066/C/2018, de care se prevalează recurentul-pârât, a fost emis la 24.05.2018, ulterior pronunțării sentinței recurate. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, 30.03.2018. În ceea ce privește fondul acțiunii, recurentul-pârât nu a înțeles să critice hotărârea instanței de fond, însă a precizat faptul că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în baza O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 71/2015, în baza O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în baza dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, dispozițiile legale în baza cărora a învederat recurentul-pârât că a fost emis ordinul prin care s-a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare cuvenită reclamanților sunt tocmai cele avute în vedere de instanța de fond în considerentele hotărârii recurate. Astfel, Înalta Curte apreciază că emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018, după soluționarea cauzei în primă instanță, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei achiesări la dispozițiile din sentință referitoare la emiterea ordinului de salarizare. Prin urmare, nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât, prima instanță interpretând și aplicând corect normele de drept material incidente. 5.3. Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 491 și cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul incident, ca inadmisibil, și va respinge recursul principal, ca nefondat.