ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4030/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 mai 2016, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, au solicitat:

- obligarea pârâtului Ministrul Justiției să emită pentru fiecare reclamant ordinele de încadrare salarială, cu aplicarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015;

- obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate din drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

1.2. Prin cererea înregistrată la dosarul instanței de fond la data de 27 iunie 2016, reclamanții A., B. și C. au completat cererea inițială, solicitând chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, a Curții de Apel Pitești, în ceea ce privește cel de-al doilea petit al cererii introductive.

Prin sentința civilă nr. 3516 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

a) a admis, în parte, acțiunea precizată, formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel Pitești;

b) a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru fiecare reclamant un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să achite diferențele salariale începând cu data de 09.04.2015;

c) a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Pitești, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3516 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

O primă critică de nelegalitate privește soluția de obligare a recurentului-pârât la emiterea, în favoarea reclamanților, a unui nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, pârâtul susținând că această atribuție aparține Ministrului Justiției și nu Ministerului Justiției. Având în vedere că nu există concordanță între persoana obligată prin hotărâre, respectiv Ministerul Justiției și atribuția legală de a emite ordine de salarizare, care aparține Ministrului Justiției, recurentul-pârât apreciază că este necesară casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual.

Totodată, recurentul-pârât a învederat că prima instanță l-a obligat în mod greșit la plata diferențelor salariale, întrucât această atribuție legală revine instituției angajatoare, pârâtul având doar obligația de a vira sumele necesare plăților, iar nu de a efectua în concret plata acestora.

Prin cea de-a doua critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a aplicat în mod greșit prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, acest text de lege nefiind aplicabil categoriei profesionale a judecătorilor. În opinia pârâtului, această prevedere este de strictă aplicare și vizează numai categoriile profesionale indicate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, se aplică numai categoriei funcționarilor publici și personalului contractual.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 ianuarie 2017, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimații-reclamanți B., C. și intimații-pârâți Ministrul Justiției și Curtea de Apel Pitești nu au depus întâmpinări la dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2017, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 1470/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3516 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.