ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2924/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2924/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtelor B. și C. la plata în solidar a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, în echivalentul în RON la data plății, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea nr. 370/21.10.2016 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016 s-a admis excepția necompetenței funcționale invocată din oficiu și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la data de 31.10.2016 sub nr. x/2016*.
Prin sentința civilă nr. 799 din 4 iulie 2017, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind prejudiciul produs în perioada octombrie 2008-16 octombrie 2013, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune privind prejudiciul produs în perioada 17 octombrie 2013-16 septembrie 2014, ca nefondată, a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect pretenții, a obligat pârâtele să plătească în solidar reclamantei suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale, aferente prejudiciului produs în perioada 17 octombrie 2013-16 septembrie 2014, a respins ca fiind prescrisă acțiunea privind prejudiciul produs în perioada octombrie 2008-16 octombrie 2013, a obligat pârâtele să plătească reclamantei în solidar suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1093 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins excepția nulității apelului declarat de B., ca nefondată. A respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 799 din 4 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.
A admis apelurile declarate de pârâtele C. și B. împotriva sentinței civile nr. 799 din 4 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2016. A schimbat în parte sentința civilă nr. 799 din 4.07.2017 a Tribunalului Suceava, în sensul că, a respins cererea reclamantei având ca obiect daune morale, aferente prejudiciului produs în perioada 17 octombrie 2013 - 16 septembrie 2014, ca nefondată. A înlăturat obligația pârâtelor privind plata cheltuielilor de judecată de la instanța de fond. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii și a obligat pe intimata - apelantă A. să plătească apelantei - intimate C. suma de 3050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.
Recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2015, precum și prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.
Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20 iulie 2017, în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".
Prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, la care s-au conexat dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, s-a stabilit că efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).
Or, în speță, valoarea obiectului dedus judecății se situează sub pragul valoric de 1.000.000 RON.
Totodată, se reține că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la data de 17 octombrie 2016, anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.
Ca atare, având în vedere că decizia Curții de Apel Suceava, atacată, este pronunțată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nu este incidentă cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță stabilindu-se potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.
Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Văzând dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., precum și solicitarea intimatului intimatelor - pârâte C. și B., dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, se va admite cererea formulată de acestea, urmând a fi obligată recurenta - reclamantă A. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimate, reduse conform art. 1032 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1093 din data de 20 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Suceava, secția I civilă.
Obligă pe recurenta - reclamantă A. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatele - pârâte C. și B., reduse conform art. 1032 alin. (2) din C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.09.2018.