Decizia nr. 1083/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 619/2019 a Tribunalului Suceava

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la data de 23 noiembrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., obligarea, în solidar, a acestora la plata despăgubirilor morale în cuantum de 350.000 RON, ca efect al conduitei ilicite a acestora, precum și a cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă: Prin sentința nr. 619 din data de 9 iulie 2019, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondată, a respins acțiunea, având ca obiect "pretenții", formulată de reclamantul A., ca nefondată, și a obligat reclamantul să plătească pârâților suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă: Prin decizia nr. 1037 din data de 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței tribunalului și l-a obligat pe apelantul-reclamant să plătească intimaților-pârâți, în solidar, suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Cererea de recurs: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: - curtea de apel în mod neîntemeiat l-a decăzut din proba cu martori, propusă atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de apel; - dispozițiile reținute de către instanță, respectiv art. 470 alin. (1) lit. d), art. 470 alin. (3) și art. 470 alin. (4) C. proc. civ. coroborate cu art. 194 lit. e) C. proc. civ., au fost aplicate disproporționat în ceea ce îl privește; - deși a solicitat încuviințarea probei cu martori în raport de aceleași criterii ca și intimații-pârâți, pentru că nu a menționat numele martorilor din rațiuni de protejare a probei, întrucât exista riscul influențării acestora, a fost decăzut din dreptul de a administra această probă; - a fost decăzut din dreptul de a administra proba cu martori pentru lipsa menționării numelui și prenumelui martorilor, iar părțile adverse nu au primit nicio sancțiune pentru neindicarea înscrisurilor a căror administrare au solicitat-o prin întâmpinările depuse atât la fond, cât și în apel; - prin prisma dispozițiilor legale menționate anterior, proba testimonială putea fi admisă și administrată. - astfel cum a arătat atât în cererea de chemare în judecată, cât și în cuprinsul cererii de apel, intimații-pârâți, atât în spații publice, cât și în presă, au făcut afirmații și susțineri care sunt de natură a afecta personalitatea umană; - printr-o adresă emisă de secția 3 a Poliției Rurale Marginea, înaintată la dosarul de apel odată cu concluziile scrise, a fost înștiințat că intimatul-pârât B. a fost sancționat pentru comportamentul antisocial îndreptat împotriva sa; - în ziarul local, intimatul-pârât l-a inclus într-o organizație infracțională, arătând că i-a solicitat taxă de protecție, aspect care nu este adevărat; - faptele ilicite sunt dovedite (din înregistrarea audio-video, ziarul local și adresa secției 3 a Poliției Rurale Marginea); - acțiunea intimaților-pârâți, precum și exprimarea punctelor acestora de vedere în spațiul public încalcă dreptul la liberă exprimare, prin depășirea limitelor acestui drept; - dreptul său la imagine a fost afectat de acțiunile intimaților-pârâți. Precizează că înțelege să reitereze, pe calea recursului, apărările aduse în fața instanței de apel, cele formulate pe fondul cauzei. Totodată, în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate intimaților-pârâți în fazele procesuale anterioare - fond și apel - susține că, în raport de activitatea doamnei avocatei intimaților- pârâți, în mod nelegal și incorect s-a reținut că se impune acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat: - instanțele de fond și de apel nu au acționat în virtutea rolului activ pe care trebuiau să îl exercite, în raport de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., având în vedere că puteau decide, chiar din oficiu, cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., text de lege care permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat; - invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, făcând trimitere la decizia nr. 1412 din data de 5 aprilie 2017 a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție); - din cuprinsul înscrisurilor redactate de avocat, nu rezultă elemente de complexitate și nici aspecte care ar justifica o activitate solicitantă și de amploare în vederea formulării apărării;

Procedura derulată în recurs: În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul a fost comunicat părților, iar părțile nu au depus la dosar puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura comunicărilor prealabile, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului, la data de 9 iunie 2020, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că pentru a opera răspunderea civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 1357 din C. civ. este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe elemente, anume: să fi fost săvârșită o faptă ilicită, să existe un prejudiciu, o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și acel prejudiciu, precum și vinovăția sub forma intenției sau a culpei. În ceea ce privește, proba cu martori, instanța de apel a reținut că atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel a operat decăderea părții reclamante din proba cu declarațiile de martori raportat la dispozițiile art. 194 lit. e) C. proc. civ., respectiv art. 470 alin. (1) lit. d), 470 alin. (3), (47)0 alin. (4) C. proc. civ. dispoziții coroborate cu prevederile art. 194 lit. e) C. proc. civ., având în vedere neindicarea de către reclamant a numelui, prenumelui și adresele martorilor. În concluzie s-a reținut că niciuna din valorile indicate de reclamant, respectiv prestigiul, demnitatea sau reputația, nu s-a dovedit că au fost lezate și cum reclamantul nu a probat existența unui prejudiciu moral, raportat la pretinsele fapte ale pârâților și la valorile morale pretins a fi lezate, în cauză nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâților, sub forma obligării la plata de daune morale. Deși prin cererea de recurs, recurentul reclamant a invocat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiile art. 488 alin. .(1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., din conținutul cererii se constată că niciuna dintre criticile formulate nu poate fi încadrată în dispozițiile legale invocate sau în vreunul dintre pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. Astfel, criticile recurentului reclamant prin care susține că în mod greșit a fost decăzut din dreptul de a administra proba cu martori, pe motiv că nu a menționat numele și prenumele acestora, nu pot fi considerate critici de nelegalitate, întrucât vizează reaprecierea probelor administrate în cauză, aspect ce ține de netemeinicie a hotărârii atacate, neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile de casare reglementate expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la criticile vizând acordare a cheltuielile de judecată avocatului intimaților-pârâți în fazele procesuale anterioare, instanțele nemanifestând rol activ cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că operațiunea de stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată, precum și reducerea acestora, sunt aspecte care țin tot de netemeinicia hotărârii, întrucât implică examinarea probelor administrate, iar aprecierea în concret a caracterului util al cheltuielilor de judecată, precum și caracterul proporțional al acestora, excedează controlului de legalitate specific recursului. Cum recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecații, atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului. În concluzie, cum cererile de recurs formulate de reclamanț nu cuprind critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va constat nul recursul declarat în cauză.