Decizia nr. 1947/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1444/2018 a Tribunalului Suceava

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la data de 29 noiembrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județul Suceava și B., prefect de Suceava la data depunerii plângerii penale - martie 2012, a solicitat să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 1.000.000 euro, în echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlul de despăgubiri; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată cauzată de prezenta procedură.

Sentința pronunțată de Tribunalul Suceava: Prin sentința nr. 1444 din 11 decembrie 2018, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Instituția Prefectului județului Suceava și a respins, ca nefondată, acțiunea având ca obiect pretenții formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului județului Suceava și C.. Totodată, a respins, ca nefondată, cererea reclamantului de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava: Prin decizia nr. 141 din 16 mai 2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1444 din 11 decembrie 2018 a Tribunalului Suceava.

Calea de atac formulată în cauză: Decizia civilă nr. 141 din 16 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II a civilă a fost atacată cu recurs de reclamantul A.. În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul A. a arătat faptul că la data de 26.03.2012 Prefectura Suceava, prin prefectul de la acea dată, C., a formulat și depus la DNA o plângere penală împotriva sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații și sustragere de probe de sub sechestru. DNA a dispus prin soluția emisă clasarea cauzei pentru infracțiunea de înșelăciune și a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru celelalte infracțiuni reclamate, iar soluția acestui Parchet a fost de clasare pentru toate infracțiunile, fiind evident că plângerea a fost formulată pentru a discredita onoarea și reputația sa. Mai mult decât atât, în ziarul Monitorul de Suceava din data de 23.07.2014 a fost publicat un articol sub titlul "Fost avocat în procesul revendicării pădurilor de către Biserica din Bucovina cercetat de Parchet pentru fals" în care sunt prezentate susținerile mincinoase ale Prefecturii Suceava. Ulterior nu s-a publicat niciun articol de dezmințire sau clarificare după soluționarea plângerii penale. În urma publicării acestui articol în ziar, Fundația Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a renunțat la colaborarea cu el în calitate de avocat, deși a câștigat procesul în primă instanță, motiv pentru care consideră că există o legătură de cauzalitate între acțiunile (plângerea penală, publicarea în ziare) săvârșite de pârâți și faptul că un client important a renunțat la prestarea serviciilor sale în calitate de avocat. Ulterior, după încetarea colaborării, Fundația Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a pierdut procesul. Mai arată că și în prezent dacă se caută informații pe internet despre persoana sa apare acest articol defăimător. Având în vedere calitatea de avocat și faptul că depinde de o imagine corespunzătoare profesiei, consideră că inclusiv în prezent, după 4 ani de la publicarea articolului, este prejudiciat, mai ales pentru faptul că apare zilnic în mediul public. Se face referire la prevederile art. 58 alin. (1) C. civ., potrivit cărora: "Orice persoana are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege", precum și la dispozițiile art. 253 alin. (4) din C. civ. ce stabilesc că: "De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, daca vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive." Se mai arată că este consacrata libertatea de exprimare, garantată de art. 30 din Constituția României, Solicită a fi avută în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pe acest subiect, care este foarte bogată și a trasat anumite principii. Astfel, în practica sa, Curtea Europeană a făcut distincția între fapte și judecați de valoare. Dacă concretețea primelor se poate dovedi, următoarele nu-și pot demonstra exactitatea. Pentru judecățile de valoare, această cerință este irealizabilă și aduce atingere libertății de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art.

A mai arătat Curtea, însă, că faptul de a acuza anumite persoane implică obligația de a furniza o baza reală suficientă și că inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o baza reală. Analizând astfel afirmațiile pârâților privind comportamentul său, cu referire la aspectele denigratoare în ceea ce privește atitudinea sa profesională, dar mai ales morală, consideră că pârâții nu au furnizat o bază reală care să justifice acuzațiile respective. Or, toate aceste lucruri sunt de natură a aduce grave prejudicii, nu doar de ordin moral, ci și cu consecințe asupra statutului social deținut, acela de avocat. Prin prisma acestor calități este obligat să aibă un contact permanent cu societatea civilă, cu clienții pe care îi are în prezent dar și cu viitorii justițiabili. Se susține că prin acțiunea pârâților s-a încălcat dreptul la propria imagine, la reputație, prin depășirea limitelor libertății de exprimare, întrucât a prezentat publicului într-o manieră nesusținută de nicio probă sau bază reală informații legate de comportamentul său profesional și personal (cu referințe la relațiile pe care le-ar avea cu judecătorii suceveni). Prin aceasta i-a fost cauzat un prejudiciu moral, constând în suferințele provocate, suferințe mai cu seamă de natură psihologică. În ceea ce privește prejudiciul moral, se arată că acesta reprezintă consecințele negative, rezultatele dăunătoare ale lezării valorilor cu conținut neeconomic ce reprezintă tot atâtea atribute ale personalității umane, definind-o. În cazul de față este vorba de un prejudiciul moral constând în suferința psihică ce i-a fost cauzată de către pârâți prin toate afirmațiile publicate în articolul din ziar și care nu au fost probate nici măcar cu un început de dovadă. Învederează că instanța trebuie să aibă în vedere că deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanta valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale. Dauna morală sau prejudiciul moral a fost definită/definit în doctrina dreptului și în jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane constau în proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane și se pot înfăptui prin viu grai, prin adresarea directă în public, în scris, prin publicitate în presă ori prin mass-media în general. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. În stabilirea existentei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situația personală a victimei, ținând cont de mediul social din care victima face parte, educația, cultura, standardul de moralitate, personalitatea și psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social, etc. În prezenta cauză, se arată că daunele morale reprezintă atingerea adusă demnității, onoarei și prestigiului profesional aparținând reclamantului prin fapta pârâților. Cuantumul daunelor morale se stabilește, așadar, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familiară, profesională și socială. Astfel, în cauză, consideră că suma de 1.000.000 Euro este suficientă pentru a-i acorda satisfacția morală, necesară, în tot contextul cauzei. De asemenea, având în vedere publicitatea acuzațiilor ce i-au fost aduse, solicită ca instanța să dispună, pentru echitate și având în vedere dispozițiile art. 253 alin. (3) C. civ., să îl oblige pe autorul faptei să publice un articol de dezmințire sau clarificare după soluționarea plângerii penale. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 5. Procedura derulată în fața Înaltei Curți: Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportul astfel întocmit, s-a reținut că urmează a se dispune asupra admisibilității în principiu a recursului, având în vedere și prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în raport de cele arătate de intimata-pârâtă Instituția Prefectului - Județul Suceava prin întâmpinare, în sensul că motivele invocate de recurent prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Nu au fost depuse puncte de vedere la raport. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Instituția Prefectului Suceava și C. (fost prefect), solicitând obligarea acestora să îi plătească suma de 1.000.000 € în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri. În motivare reclamantul a arătat că Instituția Prefectului Suceava, la data de 26.03.2012 a formulat o plângere penală împotriva sa la DNA, sub aspectul infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații și sustragerea de probe de sub sechestru, iar soluția fiind de clasare a cauzei pentru toate infracțiunile reclamate, s-a arătat că este evident că demersul pârâților a avut drept unic scop discreditarea onoarei și a reputației sale, cu atât mai mult cu cât s-a publicat un articol în Monitorul de Suceava, la data de 23.07.2012, în care au fost prezentate afirmațiile neadevărate ale Instituției Prefectului, neurmată după clasarea cauzei de nicio dezmințire. În ceea ce privește fapta ilicită, în speță s-a susținut exercitarea abuzivă a dreptului la petiționare de către pârâți, faptă care a adus atingere dreptului la reputație și onoare al reclamantului și i-a produs prejudicii în plan profesional cât și personal. Se invocă faptul că pârâții s-au adresat organelor de cercetare penală cu plângeri penale împotriva reclamantului, plângeri față de care, urmare a cercetărilor efectuate, s-a dispus clasarea cauzei, precum și publicarea în ziarul local a afirmațiilor neadevărate ale pârâților privind pretinsele fapte penale săvârșite, neurmată de nicio dezmințire. Prin decizia recurată s-a reținut că, nefiind dovedită exercitarea abuzivă a dreptului de petiționare, nici aducerea la cunoștința publicului larg a faptelor reclamante nu poate fi considerată o faptă ilicită producătoare de prejudicii. Pe de altă parte, nepublicarea în mass-media a unui articol de dezmințire, ulterior dispunerii soluției de clasare în dosarul penal, s-a arătat că nu poate fi considerată o dovadă a exercitării abuzive a dreptului la petiționare, reclamantul având la rândul său posibilitatea exercitării dreptului la replică pentru a combate afirmațiile făcute în presă de către pârâți, demers pe care nu a înțeles însă să îl inițieze. Prin cererea de recurs se afirmă că pârâții nu au furnizat o bază reală care să justifice acuzațiile respective, aspect care ar rezulta din analiza afirmațiilor acestora privind comportamentul recurentului, cu referire la aspectele denigratoare în ceea ce privește atitudinea sa profesională, dar mai ales morală. Recurentul arată că toate aceste lucruri sunt de natura a-i aduce grave prejudicii, nu doar de ordin moral, ci si cu consecințe asupra statutului social deținut, acela de avocat. De asemenea, învederează că prin acțiunea pârâților i s-a încălcat dreptul la propria imagine, la reputație, prin depășirea limitelor libertății de exprimare, întrucat s-au prezentat publicului într-o maniera nesusținută de nicio probă sau bază reală informații legate de comportamentul său profesional și personal, recurentul invocând existența unui prejudiciu moral, constând în suferințele provocate, suferințe mai cu seamă de natură psihologică. Această critică vizând lipsa bazei factuale privind anumite acuzații aduse recurentului nu poate fi subsumată motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că se face trimitere la probatoriul din cauză, ceea ce implică efectuarea unui control de temeinicie a hotărârii, exclus pentru Înalta Curte în faza procesuală a recursului. Probele, astfel cum au fost administrate și pe baza cărora instanța a stabilit situația de fapt, nu mai pot fi reevaluate, deoarece în prezenta cale de atac nu mai are loc o devoluare a fondului, instanța supremă fiind îndrituită a cerceta numai chestiuni de nelegalitate ale deciziei atacate. Părțile au avut la dispoziție pentru judecarea fondului două grade de jurisdicție, o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, astfel că nu mai pot veni în aceată etapă procesuală să invoce chestiuni de temeinicie, cum se tinde prin motivele de recurs. Mai mult, instanțele de fond au reținut că fapta imputată pârâților constă în formularea plângerii penale, acțiune ce ține de exercitarea dreptului de petiționare. Conținutul plângerii penale a fost făcut public de către jurnaliști în cadrul ziarului Monitorul de Suceava, care nu figurează ca parte în cauză, pentru a verifica depășirea limitelor libertății de exprimare în acest context. Recurentul a mai relevat existența unei legături de cauzalitate între acțiunile săvârșite de pârâți (plângerea penală urmată de publicarea conținututul acesteia) și faptul că un client important, Fundația Fondul bisericesc Ortodox din Bucovina, a renunțat la prestarea serviciilor sale în calitate de avocat, însă cum acest aspect face trimitere la probe și la reevaluarea situației de fapt, nu poate fi examinat pentru considerentele deja expuse. Enunțarea pretinselor fapte ilicite ale pârâților, precum și afirmația că prin acțiunea pârâților i-a fost încălcat dreptul la propria imagine, la reputație, privesc elemente ale situației de fapt, contestate de recurent, care afirmă vinovăția pârâților și probarea unui prejudiciu. Or, asemenea susțineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei atacate excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevănd în mod imperative că recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate statuate expres de ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiași articol, normă imperativă, de ordine publică. Recurentul invocă depășirea limitelor libertății de exprimare, însă nu combate, cu argumente juridice, raportat la condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale și la dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, modul în care au fost depășite aceste limite. Nu este suficient să se afirme că pârâții au prezentat publicului într-o manieră nesusținută de nicio probă sau bază reală informații legate de comportamentul său profesional și personal, ci trebuie să se expună în concret de ce s-a încălcat art. 10 din CEDO, critica neputând fi încadrată din această perspectivă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În consecință, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., prin indicarea unor dispozițiile legale care ar fi fost greșit interpretate sau aplicate de instanța de apel sau a altor vicii de legalitate ale hotărârii atacate. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la prezentarea situației de fapt, astfel cum a procedat recurentul în cadrul memoriului de recurs, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel, anume o minimă argumentare a criticii în drept. În aceste condiții, având în vedere că în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulității recursului.